PREMISE TEORETICE ALE ROMANULUI MODERN:

• Mircea Eliade este şi el, alături de Camil Petrescu, un reformator al romanului, adept al unei noi formule estetice, a experienţei şi a autenticităţii, care cumulează, cum spune el însuşi în „Fragmentarium", „mijloacele de cunoaştere ale epocii, sensul vieţii şi valoarea omului, cunoştinţele filozofice şi ştiinţifice", într-o îmbinare de specii literare diferite, memorialistice, jurnalul, reportajul, eseul.

TIPOLOGIA ROMANULUI:

• după tematică:
- roman al experienţei, al „trăirii" intense a unor experienţe personale, după cum afirmă chiar autorul: „Adevărata experienţă ajunge aproape o ficţiune a t răirii tale, se confundă cu însăşi viaţa, care te poartă şi te îndeamnă să o cunoşti, actualizând-o, într-o infinită manifestare, într-o continuă creaţie.";
- roman de dragoste, al cuplului ideal, „cartea de căpătâi a îndrăgostiţilor de dragoste, poemul adolescenţei", „incitat de evadare şi exotism" (Perpessicius);
- roman iniţiatic, protagoniştii reluând ritualul mitic al iubirii: „Erotica ajunge aici o cale a mântuirii" (Mircea Eliade, „Erotica mistică în Bengal");
- roman exotic, cu o acţiune plasată într-un spaţiu îndepărtat, într-o civilizaţie total diferită de cea europeană; este, astfel, şi un roman al interferenţei a două culturi; povestea de dragoste dintre Allan şi Maitreyi are ca substrat o confruntare între cele două lumi, cea occidentală, pe care Eliade o acuza de un pragmatism superficial în plan uman, şi cea orientală, plină de mistere greu de pătruns: „Dincolo de stratul de suprafaţă al subiectului ne întâmpină însă o istorie despre lipsa de comunicare dintre culturi." (Petru Mihai Gorcea);
• după tehnica narativă: roman subiectiv, prin perspectiva narativă adoptată de scriitor;
• după curentul literar în care se încadrează: roman realist.

CONSTRUCÅ¢IA SCENARIULUI NARATIV:

• scriitorul foloseşte perspectiva narativă „împreună cu", a unui personaj-narator, implicat în desfăşurarea acţiunii; naratorul nu ştie mai mult decât personajul (narator = personaj); relatarea se face la persoana I, scoţând în evidenţă trăirile protagonistului, ca reflex al unei experienţe inedite într-un mediu exotic, într-o altă civilizaţie; „Maitreyi" are toate caracteristicile romanului subiectiv, esenţial diferite de ale romanului obiectiv;
• relaţiile spaţiale şi temporale: deşi în romanul subiectiv prevalează dimensiunea temporală a prezentării evenimentelor, naraţiunea urmează, în linii mari, cronologia întâmplărilor, a trăirilor şi a senzaţiilor, cu puţine analepse (întoarceri în trecut); spaţiul exterior, observat cu atenţie, pentru caracterul exotic al locurilor şi manifestările inedite ale personajelor, are o acută reflectare în conştiinţă, devine spaţiu interior, supus determinărilor şi oscilaţiilor temporale ale memoriei.

PERSONAJELE:

personaje principale:

- Allan, care poate fi socotit un alter-ego al autorului, este un inginer aflat în India ca membru al unui „Rotary Club"; e un tânăr european, care trăieşte după normele lumii occidentale, bazate în special pe valoarea magică a progresului tehnic; el munceşte, călătoreşte la clasa I, are conştiinţa superiorităţii faţă de lumea mediocră a Indiei, stă de vorbă cu muncitorii, scrie în jurnal, trage din pipă din când în când; are o consideraţie aparte pentru inginerul Narendra Sen, personalitate bine cunoscută în Calcutta, fiind licenţiat al Universităţii Edinburg din Anglia; pragmatic, preocupat la început de aspectele practice ale vieţii, el nu poate percepe dimensiunea spirituală a lumii indiene, ce o depăşea, în profunzime, pe cea contemporană a Vestului, nici smerenia ciudată întâlnită în casa inginerului Narendra Sen, semn al profunzimii lumii orientale, incomparabilă şi incompatibilă cu libertinajul celei europene;
- Maitreyi are o personalitate unică, fiecare gest al ei având o semnificaţie profundă, izvorâtă din vechi tradiţii indiene, căci fata aparţine unui alt orizont cultural, diferit de cel al lui Allan; dragostea ei faţă de Allan este totală, izvorâtă din adâncurile fiinţei şi ale lumii, cu o tonalitate de psalm biblic.
• personaje secundare:
- inginerul Narendra Sen, care oscilează între două culturi, cea bengaleză, prin' apartenenţă etnică şi prin cultura tradiţională, şi cea europeană, prin studii şi profesie;
- doamna Sen, expresie desăvârşită a femeii indiene dintr-o castă suspusă, păstrătoare şi apărătoare a tradiţiilor;
- Chabu, sora mică a lui Maitreyi, o fată, la rândul ei, cu tendinţe erotice ezoterice.
• personaje episodice, unele doar amintite în naraţiune: poetul Rabindranath Tagore, gurul spiritual al lui Maitreyi, pentru care eroina manifestă o admiraţie totală; Jenia Isaac, fata întâlnită în Himalaya, care încearcă să-i ofere protagonistului o experienţă senzuală compensatoare pentru marea iubire pierdută.

Eseu structurat

Romanul „Maitreyi" este o poveste de dragoste ce implică personaje din medii culturale şi etnice diferite, fiind, prin aceasta, mai plină de mister şi de patos erotic, cu implicaţii mistice şi magice. Apărut în 1933, romanul cucereşte mai întâi printr-un farmec liric al ingenuităţii. Tehnica narativă e a confesiunii, care pare să consemneze fapte reale, naratorul rememorându-şi episodul Maitreyi prin referire „la jurnalul ţinut în vremea aceea şi intercalâhd în relatare extrase copioase din jurnal" (D. Micu). De aici rezultă o anume „autenticitate" a romanului, chiar denumirea de „roman al experienţei", dată de faptul că Mircea Eliade a petrecut trei ani în India, între 1928 şi 1931, şi multe din nuvelele sale par a fi inspirate de experienţa şederii în această ţară plină de mistere.

Substanţa epică a romanului se concentrează asupra unui cuplu: Allan, inginer european venit în India, şi Maitreyi, fiica şefului său, Narendra Sen, unul dintre puţinii indieni care făcuseră studii în Anglia. După o spitalizare pentru malarie, Allan este invitat să locuiască în gazdă în casa lui Sen, unde o întâlneşte pe Maitreyi, o adolescentă în vârstă de şaisprezece ani, dar capabilă de o trăire intensă a sentimentului de dragoste, chiar dacă acesta este abstractizat şi respectă anumite cutume ale societăţii indiene. Platoşa de egotism a lui Allan este sfărâmată încetul cu încetul şi între cele două personaje se înfiripă o poveste sentimentală cu un deznodământ dramatic. În plan real, asistăm la o incompatibilitate între personajele aparţinând unor medii şi culturi diferite, similară cu situaţiile existente în „Mănon Lescaut" sau „Romeo şi Julieta".

Povestea de dragoste dintre Allan şi Maitreyi are ca substrat o confruntare între cele două lumi, cea occidentală, pe care Eliade o acuza de un pragmatism superficial în plan uman, şi cea orientală, plină de mistere greu de pătruns: „Dincolo de stratul de suprafaţă al subiectului ne întâmpină însă o istorie despre lipsa de comunicare dintre culturi." (Petru Mihai Gorcea). Lumea indiană este structurată în caste, cu limite superioare impenetrabile pentru cei animaţi de o eventuală ascensiune socială; aşa cum spune Emile Benveniste, în „Vocabularul instituţiilor indo-europene", în tipologia socială indiană există „brahmanul", „preotul" ce îndeplineşte cultul, „ksatriya" sau „rajanya", războinicul, şi „vaisya", „om din vis", „omul din popor".

Allan este inginer, aflat în India ca membru al unui „Rotary Club" şi locuind la Wellesley Street, în Ripon Mansion. Ca orice tânăr occidental, el munceşte, înlătură birocraţia de la „Noel and Noel" şi are curiozitatea de a vedea ce se întâmplă pe teren: „Pe şantier eram singurul stăpân, pentru că eram singurul alb". Călătoreşte la clasa I, are conştiinţa superiorităţii faţă de lumea mediocră a Indiei, rămâne în cort, stă de vorbă cu muncitorii, scrie în jurnal, trage din pipă din când în când. Inginerul Narendra Sen, bine cunoscut în Calcutta, îl atrage prin personalitatea sa, fiind licenţiat al Universităţii Edinburg. Allan este un tânăr european, care trăieşte după normele lumii occidentale, bazate în special pe valoarea magică a progresului tehnic. De aceea, el nu poate percepe dimensiunea spirituală a lumii indiene, ce o depăşea, în profunzime, pe cea contemporană a Vestului. El nu pricepe că smerenia ciudată întâlnită în casa inginerului Narendra Sen indică o profunzime a lumii orientale, incomparabilă şi incompatibilă cu libertinajul celei europene.
Maitreyi este o fată cu o personalitate unică, fiecare gest al ei având o semnificaţie profundă, izvorâtă din vechi tradiţii indiene. Maitreyi aparţine unui alt orizont cultural, diferit de cel al lui Allan: „India nu a părăsit, cum a făcut Occidentul, puterea intuitivă, elanul mistic şi asceza mentală" (M. Meunier). Dragostea ei faţă de Allan este totală, izvorâtă din adâncurile fiinţei şi ale lumii, cu o tonalitate de psalm biblic: „Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales.".

În societăţile arhaice, unirea dintre doi îndrăgostiţi trebuie să urmărească anumite ritualuri de stabilizare a energiilor cosmice, menite să-i facă fericiţi în viaţă, unele vizând consecinţe puţin obişnuite. De aceea, totul în India dobândeşte expresie ritualică, inclusiv sentimentul erotic, încă de la formele sale incipiente. Astfel, urmând acelaşi ritual complicat, jocul erotic înregistrează senzaţii şi experienţe pe care un european nu şi le-ar fi putut închipui: pe verandă, într-o seară, Maitreyi execută un ceremonial al atingerii picioarelor; reluat, în altă împrejurare, şiîn bibliotecă, într-o stare „halucinant de dulce, de fierbinte, niciun trup omenesc nu se înălţase vreodată în carnea ei". Altă dată Maitreyi îi trimite o floare, pe care încearcă să o recupereze, prefăcându-se supărată, atunci când acest lucru nu se întâmplă, pentru dă el îi dă altă floare, fără semnul pe care îl pusese în cea dintâi. La fel este şi episodul cu numărarea cărţilor, în număr de douăzeci şi cinci, cei doi trebuind să se întâlnească la mijlocul tomului al treisprezecelea. Chabu, sora mică a lui Maitreyi, este, la rândul ei, o fată cu tendinţe erotice ezoterice; astfel, ea obişnuieşte să se suie în copac, goală, şi să rămână încolăcită în jurul trunchiului, iubindu-l într-o neobişnuită dezlănţuire panteistă, mărturisind, prin gesturi sacre, credinţa într-o divinitate prezentă peste tot. Tânăra fată manifestă, şi ea, o dragoste inconştientă pentru Allan: „Îl iubeşte pe Allan, fără să-şi dea seama, şi fragilul suflet, neputând suporta tensiunea, explodează" (N. Manolescu). Divulgarea dragostei celor doi se produce dintr-un accident, nicidecum din rea-voinţă. Vinovată, Chabu se va îmbolnăvi de friguri şi va muri în aceeaşi zi cu evenimentul nefast al demascării poveştii de dragoste, considerată imposibilă prin incompatibilitate etnică şi culturală. '

Un personaj cu adevărat excepţional este gurul spiritual al lui Maitreyi, poetul Rabindranath Tagore, pentru care fata manifestă o admiraţie totală, ceea ce nu o împiedică să se dăruiască la modul absolut lui Allan. După astfel de experienţe de magie erotică, sentimentul iubirii atinge dimensiuni paroxistice, până la scene de un erotism tulburător şi încărcat de puternice reminiscenţe mitice: „Patima creşte delicios şi, firesc, amestec de idilă, sexualitate, prietenie şi devoţiune. Când stau lângă ea pe covor, citind împreună, dacă mă atinge, sunt excitat şi mă tulbur nebuneşte. Ştiu că şi ea e tulburată". Maitreyi face parte dintr-o cultură veche, cu practici ce depăşesc cu mult tehnicismul pragmatic al lumii occidentale: „Azi, pe când povestesc destrăbălările fetelor din Europa, ea m-a întrebat dacă sunt pur, şi numai gândul că s-ar putea să nu fiu a înspăimântat-o într-atât, încât a început să plângă. Setea aceasta violentă, mistică, după puritate m-a emoţionat". Ea ar putea reprezenta „miracolul femeii indiene", "fecioara indiană", „senzuală şi pură ca o sfântă".

Impactul dintre cele două concepţii de viaţă, occidentală şi orientală, nu poate fi decât devastator; când familia gazdă află de dragostea înfiripată între Maitreyi şi Allan, îl izgoneşte pe intrus şi iubirea celor doi tineri se încheie tragic: Maitreyi se dăruieşte la întâmplare unui necunoscut şi dă naştere unui copil, iar el nu-şi poate reveni după iubirea copleşitoare încercată pentru indiancă.

„Maitreyi" este un roman al experienţei, a cărui autenticitate se justifică prin tehnica narativă şi prin sinceritatea notaţiilor de jurnal intim, prin relevarea gesturilor ce inserează, în straturile abisale ale fiinţei, marea dragoste: „Priveam, fără să ştiu de unde vine farmecul acela... Şi deodată aud un râs nestăvilit, contagios, un râs de femeie şi de copil... zăresc în curte trupul aproape descoperit al Maitreyiei, cu părul în ochi, cu braţele pe sâni".

Odată ce Allan gustă din inefabilul iubirii, se eliberează cu greu de acest sentiment înrobitor. Din moment ce energiile vitale se amplifică, se prăbuşesc asupra celor doi, personajele nu mai pot să le controleze, iar karma se schimbă într-o serie de secvenţe negative, relaţia lor devenind o iubire neîmplinită. Asupra lui Allan se exercită oprobriul celorlalţi europeni, care nu văd sensul unei legături cu o fată din afara lumii lor, iar asupra fetei acţionează relaţiile înrobitoare din societatea bengaleză. Desprinderea din mirajul dragostei mistice urmează aceleaşi revărsări de energii ca începutul ei; Allan este „sufocat de durere", are chiar intenţia de a se sinucide: „gândul sinuciderii mi-a apărut deodată în toată laşitatea şi ridicolul ei". Antinomia dintre lumea profană, facilă în manifestări, şi lumea sacră, revelată prin fiorul dragostei, este simbolică: Allan întâlneşte un alt tip de dragoste, dar aspiraţia lui nu se împlineşte, „nunta în ceruri" nu se realizează. Aceasta este drama acută a personajului, iar revenirea în vechiul spaţiu existenţial nu poate fi decât o palidă consolare pentru omul care, în împrejurări excepţionale, are tentaţia absolutului.
Ieşit fără voia lui din fascinanta poveste de dragoste, Allan este stăpânit de sentimente contradictorii şi, în cele din urmă, încearcă să o uite pe Maitreyi, refugi-indu-se consolator în măreţia muntelui, în Himalaya. Fiecare personaj rămâne astfel în propriul univers, fără putinţă de evadare din cutume sau din prejudecăţile lumilor din care fac parte.

---

Tag-uri: literatura, roman

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---