Personalitate complexă a culturii române, Mircea Eliade, în şase decenii de activitate creatoare, a scris nuvele, romane, piese de teatru, literatură memorialistică, lucrări despre mitologie, folclor, etnografie, sociologie, studii despre religie - o impresionantă diversitate de preocupări.

In literatura interbelică scrie în limba română şi publică romane şi nuvele, extinzându-şi preocupările în' acest domeniu până prin anii 1980.

Primele lucrări beletristice stau sub semnul lui Andre Gide. G. Călinescu notează aceasta în Istoria literaturii...: "Mircea Eliade este unul dintre cea mai integrală şi mai servilă întrupare a gideismului în literatura noastră", iar Pompiliu Constantinescu, ref erindu-se la Maitreyi, o consideră "una din acele cărţi cu destin de miracol în cariera unui scriitor şi chiar a unei generaţii".

Lumea din proza lui M. Eliade este diversă: în întoarcerea din rai ne sunt prezentaţi tinerii generaţiei căreia îi aparţinea şi autorul - oameni fără ideal, ca şi cei din fresca socială din romanul Huliganii. Domnişoara Christina este un fascinant roman de dragoste cu inspiraţie din folclorul românesc, ca şi Şarpele. In nuvela Pe strada Mântu-leasa se "creează o lume pe măsură ce o povesteşte".

Poemul de dragoste Maitreyi poate fi asemuit cu capodoperele literaturii universale: Paul ÅŸi Virginia. Tristan ÅŸi Izolda, Manon Lescaut, Daphnis ÅŸi Chloe etc.

Subiectul romanului are în centrul atenţiei un cuplu format dintr-un inginer tânăr, Allan, european stabilit la Calcutta, destoinic, apreciat de Narenda Sen, personalitate a locului, şi de fiica acestuia, Maitreyi, la care Allan va fi găzduit. La început relaţiile dintre cei doi sunt mai degrabă profesionale: fata îl învaţă bengaleza pe tânăr, iar el îi dă lecţii de franceză. După o vreme, Allan o descoperă pe Maitreyi şi sentimentul erotic se declanşează la cei doi îndrăgostiţi. Portretul fetei este într-adevăr deosebit:
"Maitreyi mi s-a părut atunci mult mai frumoasă, în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi cu argint, cu şalul asemenea cireşelor' galbene - şi buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roşii creau parcă o notă şi mai puţin umană în acest trup înfăşurat şi totuşi transparent, care trăia, s-ar fi spus, din miracol, nu prin biologie.

O priveam cu oarecare curiozitate, căci nu izbuteam să înţeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mişcările ei moi de mătase, cu zâmbetul timid, preliminar de panică, şi mai ales glasul ei atât de schimbat de fiecare clipă, un glas care parcă ar fi descoperit atunci anumite sunete".

Allan, eroul, este şi povestitorul îndrăgostit; aşa îi aflăm trăirile sufleteşti: tulburare, gesturi tandre, încântare. Sentimentele pe care le trăieşte fata sunt mărturisite sub o formă alegorică: ea iubeşte un om înalt, frumos, dar are manifestări de gingăşie, alintare. Jurământul de dragoste al fetei stă sub semnul mitologiei:
"Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie... Tu mă auzi, mumă-pământ, tu nu mă minţi maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mâna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc întotdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau.

Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine... Să fie înfăţişarea noastră ca cea dintâi zi a mousonu-lui. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea, în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, si tu - Maică - mi l-ai adus aproape..."
Iubirea fetei este, în conformitate cu concepţiile arhaice ale indienilor, de mare intensitate, totală, iar Allan este dispus să treacă la hinduism pentru a se putea căsători cu Maitreyi.

Numai că dragostea lor se va sfârşi brusc, căci Chabu, sora mai mică a lui Maitreyi, dezvăluie, fără să vrea, secretul celor doi tineri părinţilor fetei şi Allan trebuie să părăsească în grabă casa familiei protectoare pentru totdeauna izolându-se în munţii Himalaia, dar păstrând imaginea fascinantă a bengalezei;
"Oriunde mă duceam, o întâlneam pe ea, printre pini şi mesteceni, pe stânci şi pe drumuri".

J..., nepotul doamnei Sen, afirmă la sfârşitul cărţii că Maitreyi a cedat unui vânzător de fructe urmând să aibă un copil, iar romanul se încheie cu cuvintele: "Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei" tocmai pentru a dezlega misterul şi a descoperi adevărul.
Romanul nu este ficţiune, ci are la bază fapte autentice, neliteraturizate, dovadă extrasele din Jurnal, chiar dacă nu se poate identifica personajul principal cu autorul.

Târziu, Maitreyi Devi scrie, în replică, romanul de răspuns Dragostea nu moare, apărut în limba bengali (1974), tradus în engleză (1976), germană (1991), română (1992). In roman Maitreyi se numeşte Amrita, iar Mircea, Euclid. Cele două cupluri din romanele lui Eliade şi Maitreyi Devi trăiesc aceeaşi dragoste în peisaje indiene, în lumea miturilor, a iubirii împărtăşite.

Camil Baltazar apreciază încă de la apariţie romanul lui Eliade: "Maitreyi este o carte unică şi care se scrie o singură dată într-un veac. Cartea cucereşte ca o pasiune primordială, ca o epidemie, ca un flagel".

---

Tag-uri: mircea eliade, maitreyi, referat

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 25 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---