Statistics:
Visits: 1,423 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Postmodernismul
Q: | Intreaba despre Postmodernismul |
Termenul de postmodernism este încă ambiguu şi complicat şi a pătruns în literatura academică abia pe la mijlocul anilor '80, referindu-se la o vastă arie culturală ce cuprinde, pe lângă literatură, artă, arhitectură, muzică, film, sociologie, comunicaţii, modă, tehnologie etc.
Postmodernismul desemnează perioada de după modernism, respectiv cam de după 1950 (în literatura americană şi cea europeană, nu şi la noi, unde a pătruns o dată cu generaţia '80), reluând multe idei ale modernismului, cum ar fi: anularea graniţelor dintre literatura joasă (de consum) şi cea înaltă, hibridizarea genurilor şi speciilor literare, accentul pus pe pastişă, parodie, bricolaj, ironie, ludic, r eflexivitate, fragmentarea şi discontinuitatea discursului narativ, ambiguitate, simultaneitate şi insistenţă, în mod deosebit, pe individul dezumanizat, descentrat. Diferă însă de modernism prin atitudine. Dacă modernismul sublinia tragismul acestor aspecte (individul dezumanizat sau fragmentarea), sugerând că numai arta şi, deci, şi literatura pot reda unitatea Şti coerenţa lor, postmodernismul le priveşte cu ironie, ,jucându-se" cu ele. Ei implică cititorul în procesul creaţiei, punându-l la lucru, solicitându-i memoria, atenţia, spiritul critic şi - mai ales - background-ul cultural.
Altfel spus, literatura postmodernă cere un cititor avizat care poate în orice moment să-şi acceseze bagajul de cunoştinţe (din cele mai diverse domenii) Pentru a se bucura în mod real de sublimul lecturii. Jocul de-a scriitorul, metaliteratura, intertextualitatea, autoreferenţialitatea sunt, de altfel, principii predilecte în postmodemism; jocul cu cuvintele, procesul scrierii devin subiecte de roman (metaromanul) sau de poeme. Nu mai este important ce scrii, ci cum scrii, actul scrierii în sine.
Reprezentanţi ai postmodernismului în literatura universală: Sylvia Plath, John Barth, Thomas Pynchon, Kurt Vonnegut, Vladimir Nabokov, Toni Morrison ş.a., iar în literatura română scriitorii generaţiei '80: Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Nichita Danilov, Cristian Popescu, Simona Popescu, Sorin Preda ş.a.
Particularităţi ale poeziei postmoderne:
• demitizarea temelor şi a viziunii poetice;
• implicarea biografismului, „coborârea poeziei în stradă", relativizarea normelor şi a canoanelor;
• lirica va căpăta un caracter narativ, prozaic, evitând (în mod conştient) plasticizarea şi metaforizarea limbajului;
• refuzul sentimentalismului, cultivarea ironiei, a spiritului ludic;
• amalgamarea stilurilor, tipurilor de texte şi de literaturi;
• utilizarea unor forme de intertextualitate: pastişa, parodia, citatul moto-ul, aluzia etc.

Tag-uri: poezie |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 22 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :