Din punct de vedere estetic, postmodernismul este reflexia, in plan cultural, artistic, literar, a noii paradigme postmoderniste.

Se propune orientarea creatiei spre viata cotidiana, spre realitate, spre biografia omului obisnuit ; se afirma caracterul relativ, fluctuant, conjunctural al valorii operei si se reclama ‘decanonizarea literaturii, abolirea ideii de capodopera, de sistem valoric ierarhizat,-socotite exprfesii ale ‘totalitarismului in arta’ (M Cartarescu) ; se instituie ‘liberalismul’ estetic, toleranta fata de poluraritatea discursurilor artistice, altfel ca noul sistem este unul al ‘dialogurilor dintre ‘voci’ diverse : arta populara convetuieste cu cea inalta, literatura de consum cu cea elaborata, fragmente de texte ale di versilor autori comunica, iar epocile cuilturale interactioneaza, devenind concomitente, simultane, intr-un ‘text generalizat’, ‘coplanar’.

Literatura transfrea limbajului-devenit scop in sine- locul privilegiat ocupat anterior de transcendenta.

Postmodernismul redefineste, cu mai multa modestie, teritoriul, mijloacele si functiile artei, ancorand arta in divertisment, utilitar, ambiental.
Opera potmoderna se doreste o ‘suprafata’ decorativa, lipsita de profunzime si refuzand simensiunea tragica, in favoarea ludicului.

Ea este ‘coborata in strada’ in realitatea cotidiana ; artistul (care, in modernism, fusese investit ca oficiant-sacerdot al unor mari mistere) devine o biografie comuna ; se sterg granitele intre cultura inalta si cea de mase, intre genuri si specii, intre capodopera si kitch, se anuleaza suprematia esteticului, in favoarea categoriilor mai pregmnatice.

In literatura, domina ideea jocului cu forme déjà create, a artei combinatorii, a citarii, incoprorarii si punerii in dialog a unor fragmente eterogene, ca stil si timp. Scriitorul postmodern traieste cu povara scecolelor anterioare de literatura, e constient ca totul a fost déjà scris, iar lui nu-i ramane decat operarea cu vechi fragmente culturale pe care le re-semantizeaza, le re-investeste cu sens.

In acest joc autoreferential cu limbajul domina dialogul cultural cu trecutul, prin colajul de sintegme, de teme sau motive emblematice din epoci literare apuse, prin forme ironice de citare, dialog intertextual sau parafraza. Astfek, granite culturale, timpuri si sensibilitati diferite, ca si limitele genurilor si ale speciilor se anuleaza, contopindu-se intr-un text ce pune in relatie de sumultaneitate timpul, estetici, texte din epoci diferite. Literatura nu mai este traita si nici creata, demiurgic, si este inscenata, in mod rudit, fara tragism si fara inocenta de catre un scriitor ‘de meserie’, care stapaneste perfect cunostiinte, materiale si tehnici de lucru.

Experienta livresca, semn al saturatiei culturale si al oboselii de a exista, face din textul postmodern un exercitiu de alexandrinism o opera scrisa din - dupa- cu alte opere. Se poate remarca presiunea livrescului asupra existentei. (Nu inamplator M. Cartarescu substituie termenul de postmodernism prin cel de teexistenta). Realitatea si viata, banalul cotidian, biografia anodina, minora, sunt ‘citite’ prin intermediul unor coduri literare trecute si ale unor experiente de lectura. Scriitorul poostmodern este un bricoleur, un fabricant, un tehnician ludic.

Desi in anumite acceptiuni particulare, postmodernismul desemneaza fenomenele de contracultura (undergorund, literatura de supermarket, literatura de aventuri, S. F, Horror, sau cultura de mase (opusa celei ‘majore’, elitiste), actuala orientare a produs in plan universal scriitori (cu predilectie prozatori) dintre cei mai interesanti : Umberto Eco, Jorge - Luis-Borges Kundera, Coelho, Tournier, Muroch, Lodge, Morsisson s.a.

---

Tag-uri: postmodernism, viata cotidiana, realitate

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 15 April '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---