Adevărata ascensiune pe care o cunoaşte Egiptul începe odată cu apariţia domniilor faraonilor. Aceasta foarte lungă perioadă începe aproximativ cu 3200 de ani înaintea naşterii Mântuitorului. Atunci este fondată prima dinastie care mai era supranumită şi dinastia thinită. Ea a fost fondată de Menes, faraonul care a cucerit şi unificat tot Egiptul. A fost ajutat şi de căpeteniile locale împreună cu care au reuşit să supună regiuni mai întinse din Delta Nilului şi din Egiptul de Sus. S-au format astfel regatul Egiptului de Jos şi al Egiptului de Sus.
Cu el începe dinastia I. Acesta a întemeiat la graniţa dintre Egiptul de Sus şi cel de Jos cetatea „Zidul Alb", denumită mai târziu Memp
his. După Menes urmează, printre alţii, regii Djer si Wadj, iar din dinastia a II-a Nynetjer şi Khasekhemwy.
Dinastia a II-a începe în anul 2815 înainte de Hristos şi durează până în anul 2778 înainte de Hristos. În timpul acestei dinastii, capitala era stabilită în oraşul This, zeul cel mai venerat fiind Seth, fratele cel malefic al lui Osiris şi al lui Isis. Printre regi se numără Nebre, Nineter, Peribsen. Primele două dinastii au domnit în perioada timpurie a statului egiptean antic. Regii au organizat apărarea Egiptului, au înfiinţat o administraţie centrală şi au purtat tratative chiar şi cu cetatea Byblos din Liban. S-au dezvoltat scrierea şi socotitul, prelucrarea pietrei şi alte arte. În această perioadă s-au pus bazele statului egiptean.
O dată cu dinastia a III-a, circa 2723 înainte de Hristos, a debutat Regatul Vechi. Djoser, unul dintre regii ei, a mutat capitala la Memphis şi a construit la Saqqara o piramidă în trepte, spre a-i servi drept mormânt. Piramida aceasta este considerată piramida care a dat startul construirii obsesive de piramide care a culminat cu realizarea unei dintre cele şapte minuni ale lumii – Marea Piramidă. Piramida lui Djoser are o înălţime de 60 m şi este cea mai veche construcţie din piatră de asemenea dimensiuni din lume. printre faraonii care au domnit în timpul acestei dinastii se numără Sanakht, Khaba, Neferka şi Hu.
Din dinastia a IV-a s-a distins faraonul Kheops. Dinastia debutează aproximativ în anul 2723 înainte de Hristos şi durează până anul 2563 înainte de Hristos. Regii din această dinastie sunt Snefru, Keops, Dudufri, Kefren, Mykerinos. Din punct de vedere arhitectural şi nu numai, această perioadă coincide apogeului Egiptului Antic, în care au fost construite cele mai impresionante monumente. Faraonul Keops este cel caruia ii aparţine cea mai mare dintre piramidele care au fost construite vreodată. Ea se află la Gizeh, iar înălţimea ei de aproape 147 m demonstrează limpede că faraonul era în măsură să utilizeze resursele întregului Egipt pentru planurile sale. Cuvântul său era ordin, iar supuşii săi îl considerau un zeu. Tot în această perioadă este construit şi un alt simbol al Egiptului şi anume Sfinxul.
Regii din dinastia a V-a îl venerau cu fervoare pe zeul Soarelui, Ra. Faraonul Sahure relata pe la 2500 î.Hr. despre campania sa victorioasă împotriva libienilor şi despre expediţia flotei sale de-a lungul ţărmurilor Mediteranei, spre Byblos. Dinastia începe cu aproximaţie în anul 2563 înainte de Hristos şi durează până în anul 2423 înainte de Hristos. În perioada Regatului Vechi, Egiptul şi-a consolidat graniţele şi a trimis expediţii care să aducă materii prime, în primul rând piatră, minereuri şi lemn. S-a asigurat influenţa egipteană la sud de prima cataractă, în Nubia, şi în Peninsula Sinai, dar încă nu exista tendinţa de extindere a Egiptului prin cuceriri. Printre regii acelei perioade amintim pe Userkaf, Sahure, Isesi, Unas. Din timpul acestei dinastii datează textul reprodus de regele din dinastia etiopiană Şabaka, ca şi mitul lui Horus şi al lui Seth, dar şi textul fundamental al teologiei din Memfis.
Dinastia a IV-a debutează cu aproximaţie în anul 2423 înainte de Hristos şi durează până în anul 2263 înainte de Hristos. Faraonii care au domnit au fost Usirkare, Pepi I, Merire şi Pepi al II-lea. În această perioadă se formează o nobilime independentă, iar funcţiile devin ereditare. Pepi al II-lea are cea mai lungă domnie din istoria Egiptului. Spre sfârşitul dinastiei a Vl-a, Regatul Vechi a început să decadă: înalţii funcţionari din provincii dobândiseră o foarte mare putere personală, slăbind astfel influenţa faraonului. Apoi, statul şi-a pierdut o parte din venituri, deoarece templele îşi sporeau mereu posesiunile. Succesiunea la tron se decidea tot mai adesea prin luptă. Mulţi suverani domneau doar pentru perioade scurte şi izbucneau războaie civile.
Începând cu anul 2263 înainte de Hristos se instalează prima perioadă intermediară, urmată apoi de perioada Imperiului de Mijloc. În jurul anului 2100 înainte de Hristos, Egiptul s-a împărţit în mai multe regate. A început Prima perioadă interimară. S-au impus două regate: suveranii dinastiilor a IX-a şi a X-a guvernau de la Heracleopolis, în apropierea Oazei Fayum, iar domnitorii dinastiei a Xl-a şi-au fixat capitala la Theba, Luxorul de astăzi. Dinastiile au guvernat simultan şi se înfruntau între ele.
Suveranii de la Theba au câştigat lupta. Pe la 2000 înainte de Hristos, Mentu-hotep al ll-lea a unit întregul Egipt sub domnia sa şi a întemeiat Regatul Mijlociu. Faraonul Ammenemes I, primul suveran al dinastiei a XII-a, a consolidat din nou puterea şi poziţia centrală a regelui. El a mutat capitala de la Theba la Ithet-Taui, la sud de Memphis. Faraonii acestei dinastii au contribuit la înflorirea Egiptului.
Adevărata ascensiune pe care o cunoaşte Egiptul începe odată cu apariţia domniilor faraonilor. Aceasta foarte lungă perioadă începe aproximativ cu 3200 de ani înaintea naşterii Mântuitorului. Atunci este fondată prima dinastie care mai era supranumită şi dinastia thinită. Ea a fost fondată de Menes, faraonul care a cucerit şi unificat tot Egiptul. A fost ajutat şi de căpeteniile locale împreună cu care au reuşit să supună regiuni mai întinse din Delta Nilului şi din Egiptul de Sus. S-au format astfel regatul Egiptului de Jos şi al Egiptului de Sus.