În secolul al XII-lea, în numeroase ţări, crima prin otrăvire devenise un lucru obişnuit, iar o serie de cărţi indicau modul de a obţine otrăvuri şi de a trata indivizii otraviti. Maimonide dădea sfaturi cum trebuie să ne ferim de otrăvuri ; el recomanda ca antidot theriacul şi praful de smarald.

Una din substanţele foarte frecvent întrebuinţată în Evul Mediu era arsenicul sublimat (acidul arsenios). Sunt cunoscute instrucţiunile pe care le-a dat Carol cel Rău, regele Navarrei, lui Woudreton de a otrăvi pe Carol al VI-lea, regele Franţei şi pe unchii săi, ducii de Berry, Bourgogne şi Bourbon. Woudreton a fost prins, judecat şi executat la Grève, în anul 1384.

Cardan (1501-1576), în cartea sa „De subtilitate", declară că se abţine de a vorbi despre otrăvuri, fiindcă un otrăvitor este mai periculos decat un asasin obişnuit. Paracelsius, în secolul al XVI-lea, considera arsenul ca cel mai puternic dintre otrăvurile cunoscute. Tot el susţinea m ..numeroase otrăvuri sunt dotate cu proprietăţi curative lotul fiind în funcţie de doză". începand din secolul ai XV-lea, otrăvirea criminală a fost practicată din ce în ce mai des în Italia, care devine leagănul crimei prin otrăvire.

Aqua Toffana, denumită şi aquetta di Napoli, a fost inventată către sfarşitul secolului al XVII-lea de o femeie din Italia cunoscută sub numele de Toffana. Această lo-meie a locuit la Palermo şi Neapole şi a făcut pai te din-tr-o asociaţie secretă - foarte numeroase de altfel pe vremea aceea - care se ocupa cu otrăvirile. La data respectivă s-a observat la Roma că o serie de femei tinere deveneau peste noapte văduve şi că unii din soţi, cu cart nevestele nu erau în relaţii bune, mureau pe neaşteptate. Bănuielile s-au îndreptat către o societate formată din tinere văduve, prezidată de o femeie bătrână, care avea reputaţia de a prezice viitorul şi prezisese moartea multor persoane. Graţie înşelătoriei unei curtezane, caic juca rolul unei doamne doritoare să-şi înlăture soţul misterul a fost lămurit. Toată banda a fost arestată şi judecată. Femeia care o prezida, Spara, şi alte patru otrăvitoare au fost executate. Spara, de origine siciliana, cunoştea .otrava de la Toffana, pe care o întalnise la Palermo unde otrava se vindea în sticluţe mici, avand eticheta : ,,Marina di S. Nicolas di Bari" şi ornată cu imaginea acestui sfant.

Toffana se retrăsese într-o mănăstire pentru a scăpa de pedeapsă, dar a fost prinsă şi condamnată. Se spune că otrava ar fi făcut peste 600 de victime, printre care se numără şi Papa Pius al III-lea şi Clement al XlV-Iea. Aqua Toffana este, după Garelli, o soluţie de acid arsenios in apă de cymbaler, la care s-a adăugat tinctură de eantharide.

Aquetta di Peruzia, altă otravă mult folosită, se prepara astfel : se omora un porc, se desfăcea şi se piesâra cu arsen, lăsîndu-l în aer liber un timp oarecare : se strangea lichidul care se scurgea şi care se folosea ca atare, acesta posedand proprietăţi toxice mult mai puternice decat cele ale unei soluţii obişnuite de acid arsenios.

Familia Borgia a rămas celebră prin crimele de otrăvire al căror număr nu se cunoaşte cu precizie nici pană în ziua de azi. Au fost necesare secole pentru a ne putea da seama de rafinamentele atinse în săvârşirea crimei,de cit re cei vechi. Alexandru al Vl-lea, Lucreţia Borgia, Toffana şi discipolii lor - fără să posede noţiuni importante de chimie, care, de altfel, prin stadiul în care se aflau ştiinţele experimentale în acea vreme,lipseau chiar specialiştilor - constataseră că activitatea toxică a otrăvilor lor minerale era mult sporită prin asociere cu ma-i ale organice. Astfel, combinaţiile metalelor şi metaloizilor cu substanţele organice, cum ar fi de exemplu arsinele, au fost puse în evidenţă mult mai tarziu, fără să se bănuiască că proprietăţile lor distrugătoare fuseseră aplicate deja cu secole în urmă. Mai mult, acţiunea siner-gică a unor alcaloizi, după cum vom vedea pe parcursul lucrării, a fost aplicată de unele triburi din bazinul Amazoanelor pentru otrăvirea săgeţilor şi lăncilor.

Din Italia, otrava s-a răspandit în toată Europa, fiind mai des folosită în special în Franţa. Otrăvurile cele mai frecvent uzitate în secolul al XVII-lea erau arsenul, sublimatul corosiv şi într-o mai mică măsură opiumul. Printre plantele toxice se citează în special „Spigelia anthelmia".

Otto Tachenius descrie procedeele întrebuinţate la Veneţia şi Amsterdam pentru prepararea sublimatului corosiv. El indică de asemenea şi cateva proprietăţi ale acestuia, mergand pană acolo încat a experimentat pe sine efectele arsenului.
Dar, după membrii familiei Borgia, cea mai celebră otrăvitoare a secolului al XVII-lea a fost marchiza de Brinvilliers.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---