Este un semn concret, care reprezintă un alt obiect, persoană, situaţie, o abstracţiune, o entitate transcendentă. Ca artă a comunicării, literatura foloseşte ca simbol cuvântul.

La baza oricărui simbol stă o legătură ontologică sau culturală (crucea) = ca simbol religios; analogică ori ca formă (trandafirul roşu) = ca simbol al iubirii, sau convenţională (drapelul) = ca simbol al naţiunii.

În cadrul artei literare, simbolul devine o imagine artistică: Testament, de T. Arghezi = simbolul moştenirii culturale, Gorunul, de L. Blaga = simbolului vegetal, în comparaţie cu timpul vieţii omeneşti, la fel în Reyedere, de M. Eminescu, codrul = simbolul eternităţii naturii, faţă de efemeritatea existenţei artistului.
Simbolul a avut de-a lungul timpului următoarele înţelesuri: în evul mediu = un semn al sacrului; în romantism = al inefabilului, în simbolism = element plurivalent, o modalitate de acces la adevărul profund, formulare artistică a trăirilor personale.
Simbolul constituie o imagine analoagă sau convenţională, menită să individualizeze o idee abstractă.

În poezia românească, apariţia simbolului nu a fost raportată, la început, la curentul literar respectiv. Încă din perioada premodernă, Ienăchită Văcărescu folosea simbolul florii cu semnificaţia de iubită; M. Eminescu apelează la simbolul florii albastre pentru puritatea în dragoste.

Notă: Facem deosebire între simbol = cuvânt sugestiv şi simbolism = curent literar.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 09 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---