Încadrarea în epoca literară.

Curente şi orientări literare.... Receptări critice.

Morgenstimmung face parte din volumul Cuvinte potrivite, apărut în 1927, demonstrând o continuitate de limbaj, un limbaj al adoraţiei, între lirica erotică şi Psalmi. Nu trebuie să uităm că Psalmul de taină este unul dintre cele mai pline de elan imnuri erotice. De altfel, criticul Mircea Scarlat consideră că „Într-o bună parte a ei (excluzând Flori de mucigai), erotica argheziană este o prelungire a psalmilor. Polii acestei erotici sunt...suavitatea cuceritoare din Jignire şi pătimirea maladivă din Flori de mucigat.

În ciuda limbajului cu tentă bibilică, tradiţionalist, modernitatea poemului se n aşte din perspectivă, din abordarea originală a erosului şi credinţei. Unite prin limbaj, ele ajung să se confunde, dând complexitate şi profunzime poeziei.
Atitudinea faţă de iubită e „dominată de aceeaşi religiozitate care născuse psalmii...iubita este percepută în tot ce se oferă senzorilor noştri, precum Dumnezeu în viziunea panteistă" completează acelaşi Mircea Scarlat în Istoria poeziei româneşti. O cercetare mai atentă ne dezvăluie şi în poezia erotică aceeaşi structură duală a Psalmilor - adoraţia păgână şi dorinţa de a rezista acestei „ispite", asociată cu pierzania, cu somnul, aşa cum ne spune Elena Zaharia Filipaş.

Tema şi semnificaţia titlului. Influenţe.

Morgenstimmung este o poezie de dragoste şi de credinţă, în care apar ambele atitudini ale eului poetic ilustrate mai sus, atât negaţia şi îndoiala, cât şi fervoarea adoraţiei. Titlul vine din germană şi are o semnificaţie simbolică - dispoziţie matinală, iar cu sens figurat, dispoziţie aurorală... Termenul este o trimitere la începuturile acestui miracol, la originea acestei misterioase magii, dar şi la prospeţimea şi frumuseţea începutului zilei. Nu trebuie neglijată nici sonoritatea deosebită a cuvântului german din titlu, aspră şi melodioasă, în acelaşi timp, conferind o rezonanţă deosebită.

Modelul adoraţiei, cât şi al limbajului este Biblia, mai ales Cântarea Cântărilor, de unde artistul preia pasionalitatea şi modelul feminin. Acesta este cel al femeii mediteraneene, cu pielea măslinie şi „ochii ca lăstunii", peste care se suprapune, ocazional - vezi Tinca sau Rada - imaginea plastică a ţigăncii, mărturie a frecventării mediului pictorilor şi a! prieteniei cu Luchian.

Elemente de structură şi compoziţie

Poemul este format din cinci strofe egale, toate având câte cinci versuri. Incipitul poemului marchează prin metaforă o comuniune spirituală, o unificare la nivelul sufletului: „Tu ţi-ai strecurat sufletul în mine". Împărtăşirea se produce în ciuda rezistenţei iniţiale a eului poetic, ilustrată tot metaforic: „,.. când / Fereastra sufletului zăvorâtă bine/ Se deschisese-n vânt". Finalul produce o suprapunere a celor două teme -credinţa şi iubirea. Antiteza creează aici trimiteri biblice, într-o imagine tulburătoare a lipsei limitelor, atât pentru iubire, cât şi pentru credinţă: „Eu veneam de sus, tu veneai de jos./ Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi". Refacerea perechii iniţiale, în ciuda tuturor obstacolelor, vorbeşte despre puterea iubirii şi a credinţei de a înfrunta moartea.

Procedee ÅŸi mijloace artistice. Imagini ÅŸi figuri de stil.

Metafora este figura de stil predominantă a poeziei. Prima strofă se axează pe două simboluri interesante - vântul şi cântecul.

Vântul este expresia naturaleţii şi forţei erosului, iar cântecul ne spune despre magia pătrunderii iubirii în suflet. Experienţa are ceva extatic şi e sugerată în strofa a doua prin grefarea pe o corespondenţă interesantă între auz şi miros, valorificând tradiţia simbolistă - „Cântecul tău a umplut clădirea toată, / Sertarele, cutiile, covoarele, / Ca o lavandă sonoră". în finalul strofei a doua găsim un simbol al spaţiului închis, atât de caracteristic lui Arghezi: „mănăstirea", ilustrând limitarea, dar şi sacralitatea universului interior. Enumeraţia dă o turnură concretă acestei lumi interioare -„Sertarele, cutiile, covoarele". „Zăvoarele" care au sărit indică o descătuşare, o mântuire pe care o aduce iubirea în sufletul artistului care se simţea, până atunci, captiv. Strofa a treia explică miracolul acestei eliberări, prin apropiere - „Şi-ntreaga ta făptură aproape". „Clapele" pianului şi „mierlele" sunt o trimitere la muzică şi magie, iar metafora e aproape sinestezică - „... degetul tău cel mic, / Care pipăia mierlele pe clape".

Întâlnirea cu iubirea şi credinţa capătă proporţiile unui cataclism, o apocalipsă a universului închis: „Cu tunetul se prăbuşiră şi norii/ în încăperea universului închis, / Vijelia aduse cocorii". La miraculoasa eliberare participă întreaga natură, cu păsările „albinele, frunzele". Cocorii îşi au aici rolul lor, ei vestesc o primăvară a sufletului. Incertitudinea se strecoară la începutul ultimei strofe prin două interogaţii retorice - „De ce-ai cântat? De ce te-am auzit?". Totuşi prezenţa iubirii nu poate fi alungată şi nici învinsă, aşa cum ne demonstrează finalul. Una dintre cele mai neaşteptate imagini argheziene ale iubirii e formată printr-o metaforă contradictorie - „Tu te-ai dumicat cu mine vaporos".
E greu de imaginat alt poet în afara lui Arghezi, care să fi conceput ritualul erotic printr-o digestie vaporoasă!

Limbajul

Limbajul e specific arghezian, amestecând termeni populari - „a dumica" şi neologisme - „vaporos" sau „morgenstimmung". Imaginile, deşi metaforice, sunt concrete, cu referiri Ia universul material.

Versificaţie

Poemul are rimă încrucişată şi împerecheată în fiecare strofă, mai puţin în ultima, în care lipseşte rima împerecheată. Măsura e variabilă şi nu are un ritm bine stabilit.

Modurile ÅŸi timpurile verbale

Perfectul compus - „a umplut" sau „au sărit" ilustrează situarea întâlnirii cu erosul şi credinţa în trecutul eului poetic, fiind un timp al evocării, al povestirii. Imperfectul -„veneam" vine să completeze această idee, adăugându-i nota de continuitate, pentru că anunţă o acţiune care a început în trecut, dar care nu s-a terminat. Prezentul imprimă un ritm alert şi sugerează o realitate, aşa cum o percepe eul poetic - „aud". Perfectul simplu e folosit în strofa a patra pentru a sugera caracterul neaşteptat şi violenţa întâlnirii cu iubirea - „se prăbuşiră" sau „aduse". Condiţional-optativul şi conjunctivul - „nu ar fi fost" / „să ştiu", ca timpuri ale proiecţiei, arată caracterul ipotetic, posibilitatea conţinută de eros.

Concluzii

Morgenstimmung demonstrează că iubirea e tot o formă de credinţă, de înviere şi eliberare spirituală. Ambele presupun comunicarea sufletească şi apropierea, ascunzând puteri demiurgice nebănuite. În viziunea argheziană, erosul repetă miracolul biblic al învierii în imagini de o mare forţă expresivă. Concreteţea limbajului nu exclude gingăşia .

---

Tag-uri: literatura, poem

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---