Demostene (384-322 î.Hr.) înainte de a vorbi în faţa poporului, a trebuit să scrie discursuri judiciare pentru alţii, la fel ca şi profesorul său. Această ocupaţie era destul de bine plătită la Atena, şi tânărul izbuti nu numai să-şi întreţină mama şi sora, dar să-şi facă unele economii.

Alcătuirea de discursuri nu-l putea mulţumi însă pentru mult timp pe Demostene; el era înflăcărat patriot şi visa să-şi închine forţele activităţii publice pentru binele patriei.

Prima cuvântare a tânărului orator în faţa poporului a avut un sfârşit lamentabil. Zgomotul, râsetele şi huiduitul mulţimii l-au împiedicat să-şi termine discursul. Eşecul acesta era cu totul firesc, deoarece Demostene avea o voce foarte slabă, vorbea nedesluşit, gângăv ea puţin, graseia; el avea prostul obicei de a-şi smuci umărul şi, pe deasupra, nu avea o ţinută impunătoare când vorbea în faţa publicului.
A suferit eşec şi a doua sa încercare de a lua cuvântul în faţa Adunării poporului. Fiind descurajat şi ascuzăndu-şi faţa în semn de tristeţe, el se grăbi spre casă şi la început nici nu observă că în urma lui venea unul din prietenii săi, un renumit actor atenian. Au continuat drumul împreună. Demostene începu să se plângă cu amărăciune de insuccesele lui şi spunea că poporul, probabil, nu preţuieşte şi nu înţelege adâncul conţinut al discursurilor sale.

"Ai dreptate, răspunde actorul, dar eu voi încerca totuşi să te ajut. Recită-mi un fragment din Sofocle sau Euripide". Demostene a recitat. Când termină, artoni1 repetă "celasi fragment, dar cu atâta expresivitate, încât lui Demostene i se păru ca aude cu totul alte versuri. Abia acum înţelegea el câtă frumuseţe dă vorbirii expresivitatea, dar pe care le nu-l poseda. Demostene se apucă de lucru cu o sărguinţă îndoită.

Aşadar, Demostene hotărî să înlăture cu orice preţ toate defectele vorbirii sale. Pentru ca să nu-l împiedice nimeni, el s-a izolat de toată lumea; apoi şi-a ras o jumătate de cap, pentru a nu ieşi în oraş până ce nu-i va creşte părul. în fiecare zi făcea câteva ore la rând exerciţii, pentru a înlătura defectele de pronunţie. El punea în gură pietricele şi se străduia să vorbească tare şi clar; pentru a învăţa să pronunţe litera "r", asculta hărăitul unui căţel şi repeta sunetele. Demostene se desprinde să recite cu glas tare poezii urcându-se în munţi ori plimbându-se pe malul mării. El căuta atunci să acopere cu vocea lui vuietul valurilor. Uneori tânărul nu ieşea din casă câte două trei luni, pană când nu ajunse în sfârşit, să fie stăpân pe glasul şi pe gesturile sale.

După îndelungate şi îndârjite strădanii, Demostene şi-a atins scopul, devenind un eminent orator. El nu vorbea însă niciodată fără a se pregăti în prealabil, învăţând întotdeauna pe de rost discursul scris dinainte; noaptea, la lumina lămpii, îşi pregătea cu migală cuvântarea, cântărind fiecare cuvânt. Toate acestea le-au permis mai târziu adversarilor marelui orator să afirme că el nu are talent. (Odată unul din rivalii săi îi aruncase chiar imputarea: "Discursurile tale miros a ulei", adică "Stai noapţi întregi la lumina lămpii cu ulei".)

In cele din urmă însă, până şi duşmanii fură nevoiţi să recunoască forţa şi arta elocvenţei sale. In discursurile sale simplitatea neobişnuită a exprimării se îmbină cu o mare putere a sentimentului şi a gândirii, cu claritate şi cu puterea de convingere. Demostene urma întotdeauna cu stricteţe obiectul discursului său, nu-i plăcea trăncăneala deşartă; ba vorbea calm, acţionând asupra cugetului adutitoriului, ba îl subjuga prin puterea sentimentului, îi transmitea credinţa fierbinte în justeţea cauzei pe care o apăra...

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 28 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---