„Proza Hortensiei Papadat-Bengescu propune contemplaţiei o lume de deasupra societăţii româneşti, o lume retransă de descendenţi din tată în fiu de mari moşieri, prinţi ai mitului şi chiar prinţi de sânge, mai mult o societate decât o lume şi poate mai mult un clan (dar clan nobil, dacă se poate spune aşa) decât o societate. "

VLADIMIR STREINU

La peste trei secole şi jumătate de la atestarea primului document scris în limba română, iată că în literatura noastră apare o scriitoare de primă talie, concurând în cadrul culturii interbelice cu autori de prestigiu ca: Liviu Rebreanu, George Călinescu, Camil Petrescu, Mihail Srdoveanu, Cezar Petrescu şi alţii. Este vorba de Hortensia Papadat-Bengescu, fiica unui ofiţer şi a unei profesoare, soţie de magistrat şi doamnă din înalta societate, autoarea volumelor: Ape adânci, Femei în faţa oglinzii, Romanţă provincială, Desen uri tragice şi altele.
Faptul pare cu atât mai deosebit cu cât noi ştim că literatura română dintre cele două războaie mondiale a cunoscut etapa înfloririi sale maxime, ieşind cu succes dintre graniţele unei culturi autohtone şi integrându-se în marea literatură europeană şi mondială.

Romanele sale poartă amprenta feminităţii autoarei, dar prin această afirmaţie nu susţinem că ele ar fi mai puţin cuprinzătoare, ci, dimpotrivă, devin reprezentative pentru literatura noastră citadină.
Exemplul cel mai concludent în această direcţie îl constituie Concert din muzică de Bach, al doilea roman din Ciclul Hallipilor, care mai cuprindea: Fecioare despletite, Drum ascuns, Rădăcini.

Elaborat în anul 1925 şi tipărit în 1927, el reprezintă volumul de vârf al Hortensiei Papadat-Bengescu, opera în care critica literară a căutat întotdeauna complexitatea şi personalitatea creatoare a autoarei.

După cum afirmă Garabet Ibrăileanu, în această carte Hortensia Papadat-Bengescu „se împrumută cu totul operei sale", iar corespondenţa cu prestigiosul critic de la Viaţa românească şi cu Eugen Lovinescu, mentorul cenaclului literar Zburătorul, sub influenţa căruia se formează autoarea, a avut un rol covârşitor asupra evoluţiei sale artistice ş literare.
Cele trei cărţi ale Ciclului Hallipa sunt edificatoare în această direcţie, fiecare dintre ele având în centru câte un cuplu reprezentativ, pentru o anumită clasă socială sau profesie.
Alegându-şi eroii dintr-un mediu care-i era cunoscut şi apropiat, în romanele din Ciclul Hallipa, autoarea ne prezintă nu doar un dezechilibru social, ci şi încercarea disperată a unei clase aristocratice de a se salva.
"Am căutat să obţin formula obiectivismului absolut în Concert din muzică de Bach, ne mărturiseşte autoarea, lăsând acţiunea şi personajele să-şi facă singure jocul şi m-am ostenit ca stilul să fie cel cuvenit acestei formule".

Ca şi în Fecioare despletite, în Concert din muzică de Bach există un personaj central, în jurul căruia evoluează întreaga acţiune, acest erou-cheie fiind Lică Trubadurul „părea un haiduc modern, a cărui pădure era oraşul". Deşi nu cel mai de seamă şi nici cel mai important, el declanşează şi determină cele mai multe dintre direcţiile contradictorii ale acţiunii, în oraşul ce are în roman un rol important, devenind nucleul în care se desfăşoară conflictul, unde se întretaie şi se despart destinele celorlalte personaje.
Lică Trubadurul, băiat nostim, inteligent şi frumos, deşi fără cultură şi educaţie, prinde o siluetă socială din ce în ce mai pronunţată, trecând pe neobservate din rândurile personajelor secundare în cele ale personajelor principale.
Interesul cititorului se declanşează din clipa întâlnirii trubadurului cu Ada-Razu: traversând un bulevard bucureştean, Lică este atins de roţile unui dog-cart, condus neîndemânatic de prinţul Maxenţiu, soţul nobil, dar bolnav, al Adei. Micul accident constituie placa turnantă a destinului eroului, momentul care declanşează ascensiunea sa, la fel cum în romanul Ciocoii vechi şi noi, de Nicolae Filimon, e momentul când Dinu Păturică este primit la curtea marelui boier Andronache Tuzluc. înrudirea lui Lică Trubadurul este însă mult mai apropiată de Tănase Scatiu, insistenţa şi chiar impertinenţa personajului spre o îmbogăţire rapidă, fiind la fel - deosebindu-le doar mediul: rural ori urban.
Scena întâlnirii lui Lică Trubadurul cu Ada-Razu are urmări şi pentru ea, care admiră priceperea la cai a lui Lică, meşteşugul cu care el dezmierdase coama patrupedului şi se hotărăşte să facă cercetări, pentru a-l identifica şi cunoaşte mai bine pe acest dibaci şi curajos tânăr.

Oraşul i-l restituie curând pe Lică, întâlnit pe Calea Victoriei, iar ea se grăbeşte să-l aducă la palatul lui Maxenţiu, pe postul controversat de maitre d'ecuries.
Sub influenţa Adei, dar şi datorită instinctului său de bărbat descurcăreţ, care înţelege când este iubit de o femeie, Lică începe să aibă accese de ambiţie, chiar dacă încă anihilate parţial de nepăsarea lui obişnuită, frecventează un croitor de lux, pentru a-şi face o siluetă socială, vorbeşte mai distant cu subalternii, îşi controlează vocabularul în faţa persoanelor din înalta societate. Până la un moment dat, în favoarea lui Lică lucrează farmecul său. Parcurgerea însă a etapelor urcuşului pe scara socială a ierarhiilor, îl aduce pe trubadur la conştiinţa rolului pe care trebuie să-l joace în mediul aristocraţiei bucureştene: palatul Maxenţiu, casa Elenei Drăgănescu-Hallipa şi promisa candidatură la un post vacant din Bihor, pentru a deveni deputat - suie doar câteva dintre reperele noului drum al lui Lică, pe care el le parcurge cu o repeziciune uimitoare.

Firul romanului îl aduce pe erou la capătul evoluţiei sale spectaculoase pe scară socială: profesorul de echitaţie Basile Petresco nu mai păstrează nimic din ţinuta şi felul de a fi ale simpaticului şi uşuraticului Lică, de la începutul romanului. Schimbarea este aşa de mare încât Mimi şi Nory certifică încă o dată transformările mierloiului: băiatul nostim nu mai poate fi recunoscut în domnul cu profil interesant, venit la înmormântarea fiicei sale, Sia. Odată cu hainele parcă s-a modificat radical şi calitatea lui umană, pentru că, iată, Lică suferă, cunoaşte tristeţea, îşi complică sufletul, mai înainte nepăsător şi tolerant.

Astfel Trubadurul devine firul principal al romanului, prezenţa sa determinând traseul urmat de întreaga suită a celorlalte personaje, pe trei direcţii diferite: întâmplările din casa Rimilor, cele din palatul Maxenţiu şi cele din familia Elenei Drăgănescu. Fiecare gest, reacţie sau faptă ale lui Lică modifică parţial destinele celorlalte personaje, deşi, la început, nici el, nici ele nu sunt conştiente de aceste modificări. Devenit profesor de echitaţie, Lică refuză s-o mai viziteze pe fiica sa Sia, care se afla în casa lui Rim, iar aceasta, încurajată sau descurajată de capriciile tatălui său, ori de avansurile doctorului Rim, alunecă pe panta complicităţii sentimentale cu el. Gestul lui Lică determină starea ei şi, prin ea, întreaga atmosferă din locuinţa Rimilor.

Tot astfel, venirea sa la palatul Maxenţiu agravează boala prinţului, iar dorinţa Adei-Razu de a-i face trubadurului o situaţie cât mai stabilă îl aduce pe muzicianul Marcian în casa Elenei Drăgănescu, care îşi va înşela soţul, însoţindu-l pe dirijor în Elveţia - cadru exotic unde se petrece aventura sa amoroasă. Elena Drăgănescu face pasiune pentru muzică numai pentru a-l avea pe vestitul cântăreţ cât mai mult timp alături de ea, motiv pentru care amână mereu susţinerea propriu-zisă a concertului.

Ea caută în aspectul seratei şi ambianţa concertului, pe care-l pregăteşte cu atâta pasiune, un certificat al statutului său social, dar şi de femeie adulteră. Elena îşi face planuri muzicale, caută virtuoşi, invită în casă lumea selectă a capitalei, concurează concertele publice, se preocupă în primul rând de ceea ce se vede şi se petrece Ia seratele sale muzicale, cadru rafinat, care-i maschează dragostea pentru Marcian. La rândul său, Maxenţiu, fiul unui prinţ şi al vestitei Zaza, cântăreaţă de variete, caută o căsătorie rezonabilă, pe care o contractează, cu Ada-Razu, „unica moştenitoare a celei mai mari fabrici de faina"; prin căsătorie, Maxenţiu îşi salvează moşia ipotecată, iar Ada-Razu obţine un titlu nobiliar. Tot aşa, Elena Hallipa şi Drăgănescu „sunt formula bună a unei asociaţii cinstite"; unirea lor fiind, de fapt, contractuală: el pornind de la ideea că nu e iubit, iar ea găsind în timiditatea soţului său un teren propice pentru afirmarea privilegiilor şi cochetăriei cu Marcian.

Fiecare component al cuplului social trăieşte cu nostalgia termenului său de identificare. Rim, senzualul ascuns sub bolnavul închipuit, profesorul universitar care nu prea profesează, caută la Sia un echivalent, pe care Ada-Razu îl descoperă în Lică Trubadurul, aşa cum Maxenţiu va încerca să reînoade legătura definitiv distrusă cu Elena Drăgănescu.
Relaţia dintre Ada-Razu şi Lică Trubadurul reprezintă o forţă socială. Ea încearcă să-l aducă pe Lică în mediul aristocratic, în care a intrat, la rându-i, prin Maxenţiu. Acesi gest provoacă dorinţe noi celorlalte personaje: Maxenţiu vrea să se vindece, Ada să-l ridice pe Lică în înalta societate, iar Trubadurul să-l înlocuiască în palatul somptuos pe prinţul bolnav şi muribund.

Pe lângă acestea, sunt alcătuite alte două cupluri interesante: legătura dintre Rim şi Sia face din buna Lina o fecioară despletită, iar cea dintre Elena Hallipa-Drăgănescu şi Marcian o treaptă mai înaltă a descompunerii morale a celor sus-puşi. Ambele cupluri se formează în urma acţiunii personajului cheie: Lică Trubadurul. Cuplul Ada-Lică contaminează însă şi atmosfera din casa Drăgăneştilor. Povestea iubirii dintre Elena Drăgănescu şi Marcian se ţese în jurul evenimentului mult aşteptat al concertului.

După părerea luiIoan Holban, „Hortensia îşi urmăreşte şi îşi iubeşte personajele, ea îi critică pe Lică Trubadurul, pe Sia, pe Rim şi pe gemenii Hallipa, dar se arată înţelegătoare cu Elena şi Marcian, pe care-i aşează pe o treaptă superioară, unde micile păcate pot fi iertate. "

Fire delicată, visătoare şi sincera, Marcian rămâne singurul bărbat care vrea, prin muzică, să ilumineze o societate bolnavă, capricioasă, şi libertină. Finalul romanului îl arată pe distinsul muzician trăind cu adevărat momentul moral al coralului muzical din biserică, unde, din simplu participant la ritualul funerar, devine dirijorul de vază. Sub cupola muzicii din Bach, lumea bună cade parcă într-o prăpastie de abis, dar, când slujba ia sfârşit, realitatea îşi face din nou simţită prezenţa.

---

Tag-uri: scriitoare

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 08 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---