In 1919 publică primul volum, Ape adânci, dedicat criticului literar, cu gratitudine. Colaborează la Sburătorul, numărându-se printre membrii fondatori ai cenaclului literar condus de E. Lovinescu.

1920 - volumul de nuvele Sfinxul; 1921 - Femeia în faţa oglinzii; 1923 - Balaurul; 1925 - Romanţă provincială, nuvele; 1926 - Fecioarele despletite (primul roman din cielul Hallipa); 1927 - Concert din muzică de Bach (al doilea roman din ciclul Hallipilor); 1927 - Destine tragice, nuvele; 1932 - Drumul ascuns; 1935 - Logodnicul; 1938 -Rădăcini (două volume - închid ciclul Hallipilor).
In 1955, în luna martie, H. Papadat-Bengescu a încetat din viaţă.

Alături de Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu este întemeietoarea unei mo dalităţi moderne în roman: analiza psihologică, cu deosebire a zonelor obscure ale conştiinţei. Prin mediul surprins şi modalitatea recreării, romanul românesc cucereşte o dimensiune europeană.

Hortensia Papadat-Bengescu este cea dintâi mare prozatoare din literatura română, creatoarea romanului citadin (înaintea lui Camil Petrescu), analist al sufletului feminin.
Continuă modelul romanului-cronică de familie al lui Duiliu Zamfirescu (Neamul Comăneştilor) prin ciclul Hallipilor, înscriindu-se astfel în rândul marilor scriitori ai literaturii universale care au scris cronici de familie: Emile Zola (Les Rougon Macquart), Galsworthy (Forsyte Saga), Roger Martin du Gard (Les Thibault).
Cronica Hallipilor are o construcţie unitară, alcătuită din romanele: Fecioare despletite, 1926; Concert din muzică de Bach, 1927; Drum ascuns, 1932 şi Rădăcini, 1938.

In ciclul Hallipa se înfăţişează evoluţia mai multor familii care au reuşit să se îmbogăţească, iar urmaşii acestora manifestă o lipsă de energie şi interes pentru acumulare, descoperind plăcerea luxului şi a spiritului, deliciile vieţii mondene. Aşa cum aprecia G. Călinescu, "întâiul roman notabil, şi poate cel mai bun, este Concert din muzică de Bach."

Nucleul central în jurul căruia gravitează existenţa personajelor este pregătirea unui concert muzical, unde se vor hotărî destine: amorul Elenei Drăgănescu, ascensiunea politică şi materială a lui Lică Trubadurul (printr-o femeie), moartea Siei. Concertul oferit de Elena Drăgănescu familiei, rudelor şi prietenilor este un eveniment muzical dar si monden, semn al rafinamentului intelectual.

Ca şi Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach prezintă imaginea burgheziei tinere româneşti, dezvăluind deficienţe comportamentale, precum snobismul si parvenitismul. Concertul este pretextul, dar şi simbolul acestei alianţe mondene pe temeiul familiei (N. Manolescu), care trebuie să pară, din exterior, nealterată, uitându-se originile obscure ale unor snobi ca Ada Razu şi Maxenţiu, păcatele morale, relaţiile dubioase dintre personaje, moravurile.

Grija pentru respectarea convenţiilor falsifică existenţele, transpare artificialitatea modului lor de viaţă. Nu se pot ascunde total mentalităţi şi tare moştenite, in-stincte necontrolate şi nestăpânite - cuplurile Ada Razu-Lică, Elena Drăgănescu-Marcian, Sia-Rim).

Aşa cum subliniază G. Călinescu, "arta scriitoarei constă în surprinderea dramelor ascunse sub calmul convenţiilor mondene, a murdăriilor lustruite".

In plan psihologic, scriitoarea aduce şi maladii diverse, suferinţe fizice şi morale, boala ca revelator al stărilor de conştiinţă (tuberculoza - Concert din muzică de Bach; în Drum ascuns, suferinţa canceroasei Lenora; în Rădăcini, toate personajele sunt bolnave.

Scriitoarea relevă rolul eredităţii, fiecare personaj are un secret ascuns cu grijă, personajele fac eforturi pentru, a păstra aparenţele de moralitate şi nobleţe.
In Concert din muzică de Bach este prezentată soarta a trei grupuri principale: familia Elenei Drăgănescu, casa prinţului Maxenţiu şi cea a profesorului Rim.

Profesorul Rim e căsătorit cu "buna Lina", care avusese în tinereţe legături cu Lică Trubadurul. Rodul acestei relaţii este o fată nelegitimă, Sia (ursuză, greoaie, urâtă şi stângace, parcă târa un picior), care trece drept fiica lui Lică dintr-o mamă necunoscută.

Sunt urmărite apoi eforturile de a parveni ale Adei Razu, "făinăreasa", căsătorită cu prinţul Maxenţiu, atins profund de tuberculoză, pentru titlul său nobiliar. Ada Razu este cucerită de farmecul frust al lui Lică. Sunt descrise pregătirile pentru concert, precum şi începutul iubirii dintre Elena Drăgănescu şi muzicianul Victor Marcian.

Concertul este precedat de înmormântarea Siei, la care personajele se întâlnesc în faţa morţii, fiecare cu gândurile şi preocupările lui.
Tehnica romanului. Originalitatea.

Eugen Lovinescu semnala de la început însemnătatea scriitoarei, care, prin romanele sale, marchează evoluţia de la subiectiv la obiectiv.

Epicul este aproape inexistent în roman. Nu sunt acţiuni propriu-zise, ci mai mult comentarii, analize care dezvăluie semnificaţiile întâmplărilor.

Tehnicile tradiţionale (descrieri de interioare, diverse straturi sociale, personaje cu o stare civilă bine determinată, dispunerea lor simetrică, o anume prezenţă a scriitorului omniscient pun în lumină realismul social-obiectiv)-, se subordonează tehnicilor moderne de analiză psihologică.

Importanţa acordată laturii psihologice, urmărirea amănuntului în toate laturile, aprofundând o reacţie sufletească, un gest, aducând şi multiplicând senzaţia prin reflexie, amintind de tehnica analizelor lui Marcel Proust (T. Vianu), pătrunderea în zonele adânci ale subconştientului alcătuiesc noutatea pe care o aduce H. P. Bengescu în romanul românesc.

Tudor Vianu, în a sa Artă a prozatorilor români, spunea: "Viaţa obscură a conştiinţei joacă şi în romanele lui Rebreanu un rol de seamă, dar ea este acceptată ca atare, descrisă, dar nu luminată, în timp ce la doamna Papadat-Bengescu ea este supusă scalpului incisiv şi lentilelor măritoare ale analizei, până este transformtă în luminoasă conştiinţă (...) ea vrea să facă sensibil ceea ce scapă vederii.

Aşadar, psihologia dintr-un unghi de vedere raţional, logic". Cu alte cuvinte, nu ceea ce se întâmplă interesează, ci reacţiile sufleteşti ale personajelor puse sub lupă şi mărite de mai multe ori.

"Dacă Rebreanu a creat stilul zguduitor, Hortensia Pa-padat-Bengescu ne oferă pe acela scormonitor, variaţiuni pe tema aceleiaşi senzaţii, scormonire în adâncime" (T. Vianu).

Alternarea de perspective şi voci în plan narativ: în Concert din muzică de Bach se manifestă atât naratorul omniscient (aflăm de la început despre situaţia din familia prinţului), cât şi personaje-reflectori prin care se multiplică perspectivele - Mini şi Nory (N. Manolescu).

Personajele sunt supuse unei adânci analize în zonele obscure ale conştiinţei. Tehnica portretistică este modernă - un personaj prezentat cu multiple şi variate imagini ale mai multor personaje, ale personajului însuşi sau conturat de către autoare.

Constantin Ciopraga consideră că "toată noutatea romancierei ţine de arta de a elabora portrete în trepte, prin tuşe succesive, de la diverse niveluri, din perspective schimbate. Personajele sunt puse să se verifice în situaţii-cheie, mai toate trecând pe rând în primul plan; ele se contemplă singular, se autoobservă, cercetează pe ceilalţi şi sunt la rândul lor observate, ca într-un film, scrutate de indivizii din jur."

Personajele se prezintă cu o imagine dublă: exterioară (masca) pentru aparenţe, şi lumea interioară stratificată. "In clădirea fiinţei sunt multe etaje şi subsoluri ale conştiinţei" (metaforă pentru structura psihică).

Un personaj e mereu altul, analizat în ipostaze discontinue.

Dacă la Rebreanu personajele se definesc prin fapte şi gânduri, Hortensia Papadat-Bengescu îşi conturează personajele prin tehnica montajului discontinuu, din orchestrarea monologurilor interioare. Acelaşi personaj are multiple ipostaze în funcţie de situaţiile în care se află şi de oamenii cu care vine în legătură.
Complexitatea se desfăşoară în timp (Gh. Lăzărescu).

Se adaugă povestirea unor fapte din trecutul personajelor sau se indică filiaţii care le pun într-o lumină nouă, tehnica fiind mascată de aerul de bârfă de salon al relatărilor (G. Călinescu).

Personaje groteşti şi patologice cu valori simbolice, o întreagă estetică a urâtului, sugerează tare biologice si sociale (gemenii, Mika-Le, Rim - monştri, fizic şi moral)! Stilul, necăutat, anticalofil, rece, ironic, exact, analitic; preferinţă pentru stilul indirect liber (monolog interior indirect).

"In capacitatea excepţională de a urmări concomitent declinul biologic şi reflexele de conştiinţă, Hortensia Papa-dat-Bengescu nu are egal în literatura română." (C Ciopraga)

H. P. Bengescu se înscrie în galeria marilor romanciere ale literaturii universale: George Sand. George El-liot, surorile Bronte, Virginia Wolf.

---

Tag-uri: concert din muzica de bach, hortensia papadat-bengescu, opera literara

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---