Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, in care sa prezinti, comparativ, doua personaje dintr-o comedie studiata, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmaaie critica: "Tendinaa comediei este de a-si reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simpla funcaionalitate comica. in acest sens, comedia constituie, poate cea mai universala compunere literara, apropiata cel mai mult de condiaia abstracaiunii si a esenaei:

cateva gesturi, procedee, figuri plastice, stereotipe, in situaaii invariabile, tipizate." ( Adrian Marino, Dicaionar de idei literare )

Comedia este specia genului dramatic, in versuri sau in proza, care are finalitate moralizatoare si produce rasul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trasaturi generale ale comediei pot fi menaionate: finalitatea amuzanta ( specia e destinata sa provoace rasul, personajele reprezinta categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii intruchipand caractere ( parvenitul obraznic, sclavul siret, aristocratul mandru ); conflictul se plaseaza intre aparenaa si esenaa ( doar aparent, valorile sunt false ); deznodamantul este vesel, stilul – parodic.

Conflictele dramatice in comedie sunt derizorii, de nivel exterior, si ilustreaza ridicolul preocuparilor personajelor in studiul Comediile domnului Caragiale, Titu Maiorescu argumenta originalitatea operelor autorului prin punerea "in scena a catorva tipuri din viaaa noastra sociala de astazi" si prin dezvoltarea acestor tipuri "cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infaaisarii lor in situaaiile alese de autor."

Comedia lui I. L. Caragiale deschide "drum creaaiei realiste" prin varietatea tipurilor infaaisate, deoarece "tendinaa comediei este de a-si reduce personajele la scheme morale abstracte, cu simpla funcaionalitate comica. in acest sens, comedia constituie, poate cea mai universala compunere literara, apropiata cel mai mult de condiaia abstracaiunii si a esenaei: cateva gesturi, procedee, figuri plastice, stereotipe, in situaaii invariabile, tipizate." ( Adrian Marino, Dicaionar de idei literare )

Comedie de moravuri, care dezvaluie viaaa publica si de familie a unor politicieni care, ajunsi la putere si rosi de ambiaii, sunt caracterizaai de o crestere brusca a instinctelor de parvenire, O scrisoare pierduta se inscrie in seria operelor caragialiene care au in centru vanitatea. Piesa este inspirata de un eveniment din actualitatea vremii: in 1883 au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituanta, in scopul alcatuirii unei noi Camere a Deputaailor.

Acaiunea piesei se desfasoara in "capitala unui judea de munte", pe fondul agitat al unei campanii electorale. Aici are loc conflictul intre ambiaiosul avocat Nae Caaavencu, din "opoziaie", care aspira spre o cariera politica, si grupul conducerii locale ( prefectul stefan Tipatescu, "prezidentul" Zaharia Trahanache ). Pentru a-si foraa rivalii sa-l propuna candidat in locul lui Farfuridi, Caaavencu ameninaa cu un santaj. Instrumentul de santaj este o "scrisorica de amor" a lui Tipatescu, trimisa doamnei Zoe Trahanache, soaia "prezidentului"; pierduta de Zoe, scrisoarea este gasita de un cetaaean turmentat si subtilizata de Caaavencu.

santajul o sperie pe Zoe, care, pentru a nu fi compromisa public, exercita presiuni asupra celor doi "conducatori" ai judeaului si obaine promisiunea candidaturii lui Caaavencu.
Cand conflictul provocat de scrisoarea pierduta pare sa fie rezolvat, urmeaza o "lovitura de teatru": de la Bucuresti se cere, fara explicaaii, sa fie trecut pe lista candidaailor un nume necunoscut – Agamemnon Dandanache. Reacaiile celor din jur sunt diferite: Zoe e disperata, Caaavencu – ameninaator, Farfuridi si Branzovenescu – satisfacuai ca rivalul lor a pierdut, Tipatescu – nervos. Trahanache este singurul personaj care nu-si pierde cumpatul, avand "puaintica rabdare" si gandindu-se la un mod de rezolvare a conflictului fara a contesta ordinele "de sus".

Interesele contrare determina un conflict deschis in timpul sedinaei de numire oficiala a candidatului, cand Pristanda pune la cale un scandal menit sa-l anihileze pe Caaavencu. in incaierare, acesta pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea si dispare, provocandu-i emoaii intense "coanei Joiaica".

Dandanache, sosit de la Bucuresti, isi dezvaluie strategia politica, asemanatoare cu aceea a lui Nae Caaavencu, numai ca la un nivel mult mai inalt si cu mai multa ticalosie. Nae Caaavencu schimba tactica parvenirii, flatand-o pe Zoe, generoasa dupa ce isi recapata scrisoarea cu ajutorul cetaaeanului turmentat. in final, toata lumea se impaca, "micile pasiuni" dispar ca prin farmec, Dandanache e ales "in unanimitate", Nae Caaavencu aine un discurs banal, dar zgomotos la serbarea populara determinand reconcilierea fostilor adversari. Atmosfera e de carnaval, de mascarada, fiind accentuata de mutica saltareaaa condusa de Pristanda.

Tehnica de construcaie a subiectului este aceea a amplificarii treptate a conflictului. Iniaial, apar in scena Tipatescu, Trahanache, Zoe, alarmaai de un eveniment dezvaluit paraial. Apoi, in prim plan apare Caaavencu, santajistul, iar aceasta prezenaa contureaza conflictul fundamental, care asigura unitatea de acaiune a piesei. La acest conflict, se adauga conflicte secundare, determinate de intervenaiile cuplului Farfuridi – Branzovenescu si de apariaia neasteptata a "depesei" cu numele lui Dandanache. Rezulta un ghem de complicaaii, care acumuleaza progresiv altele, ca un bulgare de zapada in rostogolire.

Amplificarea conflictului se realizeaza prin: intrarile repetate ale cetaaeanului turmentat, care creeaza o stare de tensiune, niciodata rezolvata, pentru ca, neaducand scrisoarea, conflictul declansat de pierderea ei nu se stinge; apoi, prin evoluaia adversarilor; Caaavencu e infrant, desi pare ca va castiga, iar Tipatescu – Trahanache – Zoe triumfa, desi erau pe punctul de a pierde. Interferenaa finala a intereselor tuturor personajelor aflate in conflict accentueaza atitudinea ironica a dramaturgului, pentru ca fostii adversari se impaca, satisfacuai de ceea ce au obainut, dar, mai ales, de propria imagine. Satisfacaia vanitaaii defineste scena finala.

Majoritatea personajelor acestei comedii au doar o spoiala "de civilizaaie occidentala" ( Titu Maiorescu ), ceea ce le transforma in caricaturi ale unor personalitaai. incadrarea personajelor in tipuri da nastere comicului de caracter. in comedia clasica, principalele caractere comice sunt avarul, fanfaronul, orgoliosul, ipocritul, mincinosul, gelosul, laudarosul, pedantul, pacalitorul pacalit, prostul fudul etc.

Personajul purtator al unei astfel de caracter este rezultatul unui proces de generalizare a trasaturilor unei categorii mai largi, devenind un exponent tipic al clasei umane respective. Caragiale creeaza, si el, o tipizare comica, "figuri plastice, stereotipe, in situaaii invariabile, tipizate." ( Adrian Marino, Dicaionar de idei literare ), dar eroii lui au intotdeauna numeroase elemente – de situaaie sociala si intelectuala, de temperament, de limbaj etc. – care-i particularizeaza, astfel ca nici unul nu seamana cu celalalt.

Scriitorul si-a afirmat in repetate randuri aceasta viziune asupra personajelor, susainand ca "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit; unul e sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ai faci haz de ei". Desi personajele comediei O scrisoare pierduta se incadreaza in mai multe tipuri, trebuie remarcat ca, in legatura cu subiectul acestei opere – vanitatea amplificata de procesul electoral – este reliefat un tip – acela al omului politic si al demagogului. in acest tip se incadreaza doua personaje – Nae Caaavencu si Agamiaa Dandanache - , care au aceleasi trasaturi de caracter, in esenaa, singura nota de diferenaiere fiind statutul social – unul este inca in ascensiune, ambiaia fiindu-i limitata de graniaele "judeaului de munte" in care e, totusi, "cel dintai..." "gogoman" "dintre fruntasii politici", al doilea e situat foarte sus in ierarhia sociala si politica si face orice pentru a-si menaine statutul. Ambii folosesc santajul ca sa-si atinga scopurile, ilustrand "situaaii invariabile, tipizate", care accentueaza comicul de intenaie si de situaaie al comediei.
Prin Nae Caaavencu, zelul ascensiunii politice cunoaste o puternica reprezentare; intr-un spaaiu populat de o mulaime de reprezentanai ai ravnei de parvenire, Nae Caaavencu se impune ca reprezentantul ei cel mai calificat" ( stefan Cazimir ). intr-o comedie pe care I. L. Caragiale intenaiona sa o scrie, in care s-ar fi reunit toate personajele din Scrisoarea pierduta, lui Nae Caaavencu ii era rezervat rangul politic cel mai inalt.

in prima epoca a parvenirii, pe care o traieste Caaavencu, scopurile sale sunt de a-si edifica o cariera politica. El se vede pus in situaaia de a fi doar la un pas de ainta ravnita, iar dorinaa de a o atinge e tot atat de mare pe cat de puternica e convingerea ca este vrednic de izbanda: "Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme; vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel dintai... intre fruntasii politici..." Personajul devine comic prin parerea superlativa despre sine, care nu ii permite sa sesizeze ridicolul.

Spiritul demagogic al lui Caaavencu se transforma, din obisnuinaa, in automatism. Ideile pe care le susaine in faaa altora devin parte a automistificarii. Personajul emite cugetari sentenaioase, care il zapacesc pe Ghiaa, dar care ii dau lui insusi sentimentul propriei importanae: "intr-un stat constituaional un poliaai nu e nici mai mult, nici mai puain decat un instrument!"; "Nu braaul care loveste, voinaa care ordona e de vina"; "si, in sfarsit, cum ar fi posibil martiriul daca n-ar exista calaul?" Nici conversaaia cu Tipatescu nu se desfasoara in termeni banali, pentru ca placerea de a se auzi vorbind si dorinaa de a foraa admiraaia ascultatorilor sunt prea puternice: "Da-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales in imprejurari ca acele prin care trece patria noastra, imprejurari de natura a hotari o miscare generala, miscare (mangaie si umfla cuvintele distilandu-si tonul si accentul ) ce, daca vom lua in consideraaie trecutul unui stat constituaional, mai ales un stat tanar ca al nostru, de-abia iesit din...". Tipatescu intrerupe enervat aceasta tirada, resimaind-o ca pe o ofensa la adresa luciditaaii sale: "Eu sunt omul pe care dumneata sa-l imbeai cu apa rece?" in realitate, Caaavencu nu subapreciaza luciditatea prefectului, ci a pierdut-o pe a lui; frazele destinate a-i ameai pe alaii produc asupra lui un efect similar. Aceasta formaaie spirituala este subliniata in scena finala a comediei. Caaavencu isi rosteste ultimul discurs "foarte ameait, impleticindu-se-n limba, dar tot ingrasandu-si silabele".

Caaavencu e "liber-schimbist", considerand fara indoiala ca termenul desemneaza elasticitatea de spirit, capacitatea autorevizuirii, refuzul inchistarii. Respinge cu disprea "ideile invechite", "opiniunile ruginite", pentru ca nu are nimic de castigat de pe urma statu-quo-ului, si marturiseste, din aceleasi motive, un devotament nemarginit pentru cauza propasirii: "un popor care nu merge inainte sta pe loc, ba chiar da inapoi"; "legea progresului este asa, ca cu cat mergi mai iute, cu atat ajungi mai departe". in acest mod, personajul isi defineste propriul tip ( al parvenitului ).

Ambiaia lui Caaavencu imprima tuturor manifestarilor sale o vioiciune caracteristica si o mobilitate aparte. Atasat integral ideii de schimbare, Caaavencu o ilustreaza sub toate raporturile. Oportunismului politic ii corespunde, la nivelul structurii psihice, o mare varietate a starilor afective si rapiditatea adaptarii. Un exemplu elocvent in acest sens sunt cateva scene din actul al II-lea, in care personajul parcurge un registru vast, iar tonul vorbirii lui cunoaste nenumarate modulaaii, devenind, de la o clipa la alta, sentenaios sau galant, protocolar sau naiv, emfatic, bonom, rugator, insinuant, indarjit. Caaavencu simuleaza emoaii si isi compune fizionomia cu un talent inegalabil, ramanand in limitele spontaneitaaii. Adopta masti de circumstanaa, cere cuvantul "cu modestie", la tribuna "lupta ostentativ cu emoaia care pare a-l birui", accepta ulterior "cu un aer foarte degajat" intreruperea discursului sau. Toate aceste simulari devin comice prin caracterul lor elementar. Caaavencu se opreste din plans "stergandu-se repede la ochi si remiaandu-se deodata", pentru a-si incepe cuvantarea "cu tonul brusc, vioi si latrator". Caracterul personajului evolueaza intre minciuna si iluzie, intre impostura si naivitate, particularizandu-si efectele comice prin alternarea sau asocierea acestor trasaturi.

Nae Caaavencu e un ambiaios fara tenacitate, de aceea evoluaia lui e inversa faaa de momentul iniaial. Pierzand instrumentul de santaj, se resemneaza rapid, se gudura pe langa Zoe si se supune imediat, accepta sa conduca manifestaaia in cinstea rivalului politic, simaind ca protecaia femeii e sansa urmatoare a parvenirii. Numele sugereaza demagogia personajului, care nu are complexe sau mustrari de constiinaa pentru ceea ce este.

Agamemnon Dandanache, "vechi luptator de la ’48", e urmasul, prin nume al razboinicului homeric Agamemnon, cuceritor al Troiei, dar produce o adevarata "dandana" prin aplicarea calma si metodica a "machiaverlicului". Pentru el, santajul e o forma de diplomaaie: "Aminteri daca nu-mi dadea in gand asta, nu m-aledzeam si nu merdzea deloc neicusorule; fa-ai idee: familia mea de la patuzsopt lupta si da-i si eu in toate Camerele, cu toate partidele ca rumanul imparaial... sa ramai fara coledzi?"

Intenaia autorului a fost sa creeze un personaj "mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Caaavencu". Comicul prezenaei personajului in piesa rezulta din confuzia aparenaei cu esenaa. Deprinderea de a echivala prostia cu inocenaa e ilustrata printr-o fraza a lui Tipatescu: "E simplu, dar il prefer, cel puain e onest, nu e un misel!", spune prefectul despre Dandanache, desi singura trasatura pe care i-o cunoaste ramane prostia, cealalta fiind dedusa prin legatura directa. Surpriza se produce: omul presupus onest in virtutea simplitaaii e "mai canalie decat Caaavencu", pastreaza scrisoarea pe care celalalt personaj fagaduise sa o restituie, ceea ce ar fi facut cu siguranaa. Dandanache apare insa ca reprezentant al unui alt mediu, acela al inaltelor sfere politice. Ideea pe care o sugereaza autorul e ca in cercurile lui Dandanache tehnica santajului a incetat sa fie apanajul inteligenaei, ajungand la indemana oricarui individ, indiferent cat de redus intelectual ar fi.

Sub aspectul comicului de caracter, Dandanache se inscrie in aceeasi serie a vanitosilor dominaai de ambiaie. Mobilul fundamental al acaiunilor sale este un pronunaat sentiment al drepturilor ereditare: "familia mea de la patuzsopt in camera". Pentru el, este un motiv suficient ca sa-si apere cu inversunare poziaia de deputat. Exclusivitatea preocuparii, monomania personajului sugereaza mecanismele tipice ale psihologiei unui individ decrepit. Oboseala drumului si clinchetul stresant al clopoaeilor ( care aminteste de starea psihologica a lui Caaavencu, din finalul piesei ) nu fac decat sa potenaeze o stare obisnuita.
in mintea lui Dandanache, funcaiile indivizilor si raporturile dintre ei se amesteca perpetuu, pana si entitaaile fizice ajung sa se confunde. "E slab de tot prefectul – isi rezuma el impresia despre Trahanache -, ii spui de doua ori o istorie si tot nu priaepe..."

Povestea fusese spusa de doua ori, dar prima data lui Tipatescu. Ca si in cazul lui Caaavencu, personajul are o parere foarte buna despre sine. El se declara dotat cu o buna memorie, uitand astfel pana si faptul ca e uituc. Scleroza mintala a lasat intact orgoliul personajului, vizibil in aerele de certitudine cu care intampina vestea unanimitaaii voturilor, desi cu o clipa inainte il inspaimantase ipoteza balotajului. Marea mandrie a lui Dandanache ramane de a fi stiut, intr-o imprejurare care primejduia tradiaiile familiei sale, sa acaioneze cu hotarare si sa le asigure continuitatea. Marturisirile sincere ar putea parea cinice, dar, in fapt, nu sunt, pentru ca Dandanache le considera acte laudabile: "Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica?" ii solicita el atenaia lui Tipatescu, convins ca tot secretul, in politica, e sa nu-si onoreze cuvantul dat: "Eu am promis? Cand am promis? Cui am promis? ae-am promis?" si sa-si pastreze toate armele pentru ca "la un caz iar – pac! – la Rasboiul".

Cele doua personaje sunt imagini in oglinda ale aceluiasi tip. Se poate presupune ca avocatul de provincie, ambiaios si demagog, va ajunge, cu timpul, la fel de versat in ale santajului si in ale politicii ca si Dandanache, asigurandu-si victoriile electorale fara ezitare si cu mana sigura. Opera lui I. L. Caragiale evidenaiaza "schema morala [...] cu simpla funcaionalitate comica" ( Adrian Marino ) dupa care sunt construite personajele unei comedii. in acest mod, autorul reliefeaza ironia la adresa unor situaaii in care se poate regasi oricine, in afara universului imaginar.

---

Tag-uri: figuri plastice, personaje, comedie, bac

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 30 November '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---