Scrie un eseu argumentativ, de 2 – 3 pagini, despre perspectiva narativa intr-o opera epica studiata, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie critica: "Naratorul este fie un personaj in carne si oase, cu biografie si psihologie proprie, cu un punct de vedere clar definit asupra lucrurilor ( persoana I ca narator ); fie o voce neutra, asemanatoare cu aceea impersonala, dar care isi insuseste pana la identificare punctul de vedere al cate unui personaj." ( Nicolae Manolescu, Arca lui Noe )

Perspectiva narativa se refera la modalitatea de prezentare a subiectului unei opere epice, a tuturor evenimentelor prin a caror inlantuire se realizeaza actiunea acesteia. Naratiunea se poate realiza la persoana I, la pers. a II-a sau la pers. a III-a. Naratiunea la persoana a III -a se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent in istorie ca actor. Punctul de vedere din care este privit universal operei intr-o naratiune la pers. a III-a poate fi atat al naratorului, cat si al actorului. Punctul de vedere auctorial consta in prezentarea universului operei din punctul de vedere al naratorului. Naratorul poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului, deci poate avea o perceptie externa sau interna a realitatii. in naratiunea la pers. a III-a de tip auctorial aceasta perceptie este nelimitata, este omniscienta.

Naratorul este o instanta fictiva tipica a textului literar. Poate fi considerat purtatorul de cuvant al autorului abstract, dezvaluind pozitia acestuia printr-un comentariu explicit. Naratorul dintr-un text literar se regaseste sau poate fi depistat prin persoana gramaticala a verbelor si pronumelor din discursul narativ. Verbele si pronumele la persoana I sunt specifice unui narator implicat in actiune ( narator intradiegetic ). Verbele si pronumele la persoana a III-a desemneaza un narator detasat, care priveste totul din afara si expune ceea ce vede obiectiv, nefiind implicat in actiune ( narator extradiegetic ).

Naratorul intra in relatie directa cu naratarul ( o alta instanta fictiva care desemneaza cititorul fictiv in lumea romanesca ). Naratorul isi asuma functia narativa ( numita si functie de reprezentare ) care se imbina cu functia de control sau de regie, deoarece naratorul este capabil sa citeze din discursul personajelor in interiorul propriului sau discurs folosind verbe dicendi si sentiendi. Pe langa aceste functii obligatorii, naratorul mai poate opta pentru functia de interpretare. Naratorul omniscient este un narator extradiegetic, "o voce neutra, asemanatoare cu aceea impersonala, dar care isi insuseste pana la identificare punctul de vedere al cate unui personaj." ( Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ). Omniscienta ii permite sa supravegheze desfasurarea actiunii si evolutia evenimentelor, sa ofere detalii despre personaje, deoarece are acces la toate compartimentele vietii sociale si afective ale acestora. Naratorul omniscient are o perspectiva supraordonata asupra evenimentelor, stie totul despre actiune si despre personaje. De cele mai multe ori, nu este o prezenta sesizabila in textul narativ. Modurile de relatare selectate sunt focalizarea externa si focalizarea zero, mai rar focalizarea interna.

Romanul Enigma Otiliei de George Calinescu este o opera realista in care autorul apeleaza la un narator omniscient pentru a prezenta actiunea si personajele. Omniscienta este evidenta inca din incipitul romanului, realizat in stil balzacian. Romanul se deschide cu prezentarea strazii Antim si a casei in care locuieste Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix Sima, orfanul venit de la Iasi pentru a-si continua studiile la Facultatea de Medicina. Toate aceste detalii sunt furnizate de naratorul extradiegetic, care are acces la intimitatea personajelor.

Eruditia arhitecturala care se vadeste in descrierea casei lui mos Costache sustine omniscienta naratorului: "strada avea un aspect bizar. Nici o casa nu era prea inalta si aproape nici una nu avea cat superior. insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii (opera indeobste a zidarilor italieni ), marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma cladirilor, ciubucaria, ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane grecesti si chiar ogive, facute insa din var si lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, si uscaciunea, care umfla lemnaria, faceau din strada bucuresteana o caricatura in moloz a unei strazi italice." Prezentarea in detaliu a timpului si a spatiului, detaliile de mimica si de gestica ale personajelor, inregistrate fidel pe parcursul actiunii demonstreaza omniscienta naratorului. Acesta stabileste o legatura intre trasaturile fizice si cele morale ale unui personaj, respecta in relatare principiile cauzalitatii si coerentei, este in permanenta informat, stie totul, are o viziune de ansamblu asupra universului fictional.

Din punctul de vedere al informatiei livrate, naratorul omniscient este si un narator creditabil. El spune tot ce stie ( "Daca afla Stanica, e un om mort. Stanica nu afla." ) Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. Personajele dobandesc, in acest mod, statut de marioneta, actionand automat, dupa vointa naratorului papusar. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative. El se ascunde in spatele mastilor sale, fapt dovedit de uniformitatea limbajului.

Toate faptele si evenimentele care alcatuiesc subiectul acestui roman sunt prezentate din perspectiva unei "voci neutre" ( Nicolae Manolescu ). Cele douazeci si patru de capitole dezvolta mai multe planuri narative, care urmaresc destinele unor personaje, prin acumularea detaliilor . Orfan, ajuns in casa tutorelui sau, Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, doreste sa studieze Medicina; remarcat inca din primul an de studiu, tanarul va face ulterior o cariera stralucita. in casa lui mos Costache, Felix se indragosteste de Otilia, aflata si ea sub tutela batranului.

Desi tine la Otilia, fiica celei de-a doua sotii, Costache ezita indelung sa o adopte, chiar dupa ce sufera un atac cerebral. La insistentele lui Leonida Pascalopol, mos Costache va depune pe numele Otiliei o suma oarecare, la care mosierul va mai adauga ceva, pentru a-i crea fetei un sentiment de securitate si de independenta financiara. Un prim plan narativ urmareste delicata poveste de dragoste care ii leaga pe cei doi orfani, Felix gasind in Otilia o companie feminina care suplineste absenta mamei, a unei surori sau a unei iubite.

Averea lui Costache Giurgiuveanu este vanata in permanenta de membrii clanului Tulea, care o detesta pe Otilia. Aglae - "baba absoluta" - incearca sa intre in posesia averii batranului prin orice mijloace. Dupa ce Simion, sotul decrepit, este abandonat intr-un ospiciu, Aglae incepe sa supravegheze cu atentie casa lui Costache, pentru ca acesta sa nu poata face nici o miscare fara stirea ei. Moartea lui Costache, provocata cu sange rece de Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, pune capat atmosferei relativ calme care domneste in sanul familiei Tulea si influenteaza decisiv destinele personajelor. Stanica o paraseste pe Olimpia, invocand ridicolul motiv ca aceasta nu-i mai poate darui urmasi. El se casatoreste cu Georgeta, "cu care nu avu mostenitori", dar care ii asigura patrunderea in cercurile sociale inalte. Felix si Otilia sunt nevoiti sa paraseasca locuinta lui mos Costache, casa fiind mostenita de Aglae. Otilia se casatoreste cu Pascalopol, mosierul intre doua varste, personaj interesant, sobru si rafinat, in a carui afectiune pentru Otilia se imbina sentimente paterne si pasiune erotica. Felix afla, mult mai tarziu, intalnindu-se intamplator cu Pascalopol in tren, ca Otilia a divortat, recasatorindu-se cu un "conte argentinian", ceea ce sporeste aura de mister a tinerei femei. Fotografia Otiliei, pe care i-o arata Pascalopol, infatiseaza "o doamna picanta, gen actrita intretinuta", care nu mai e Otilia "de odinioara".

Prin intermediul naratorului omniscient, cititorul afla amanunte despre evolutia personajelor Otilia si Felix, in epilogul romanului. Toate evenimentele sunt prezentate dintr-o perspectiva narativa supraordonata. Naratorul impersonal imprumuta, uneori, vocea unui personaj – in acest caz, cel mai frecvent vocea lui Felix, dar si pe a lui Stanica Ratiu. Semnificativa in acest sens este scena din incipitul romanului, in care se prezinta mediul – strada Antim, casa - si personajele convocate, in bloc, sub pretextul jocului de carti, din perspectiva lui Felix. Este o scena in care naratorul apare ca "o voce neutra, asemanatoare cu aceea impersonala, dar care isi insuseste pana la identificare punctul de vedere al cate unui personaj." ( Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ). Trecerea de la perspectiva obiectiva a naratorului omniscient la perspectiva personajului – voce impersonala a naratorului – este insesizabila: "Felix privi spre capatul scarii ca spre un cer deschis si vazu in apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle..." Nicolae Manolescu face, de altfel, observatia ca prezentarea casei lui mos Costache, desi e facuta prin ochii lui Felix, ii apartine tot naratorului omniscient, pentru ca e greu de imaginat ca un tanar de optsprezece – nouasprezece ani, chiar si deosebit de cultivat, ar putea avea atat de multe cunostinte de arhitectura.

Aceasta alternanta a vocilor narative specifica romanului obiectiv creeaza o imagine complexa a universului intradiegetic si faciliteaza patrunderea cititorului intr-o lume care ii devine familiara pe masura parcurgerii experientelor fictive.

---

Tag-uri: opera epica, literatura, personaje, narator, bac

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 December '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---