Statistics:
Visits: 3,752 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Eseu despre-Basm
Q: | Intreaba despre Eseu despre-Basm |
Tinerete fara de batranete si viata fara de moarte
„Două creaţii, Luceafărul lui Eminescu apoi un basm popular Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte ar putea să ilustreze modelul antologic, schiţat mai sus în prelungirea sentimentului românesc al fiinţei".
Contantin Noica
Basmul este o creaţie epică în proză, de obicei de factură populara, în care ni se prezintă întâmplări fantastice şi personaje fabuloase. După modelul basmelor populare, au fost create şi cele culte, aşa cum ar fi Făt-Frumos-din-lacrimă, de Mihai Eminescu, Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, Zâna Zorilor, de Ioan Slavici. Cele mai cunoscute basme populare sunt cuprinse în volumul Basmele Românilor, alcătuit de Petre Ispirescu.
Tinereţe fără bătrâne ţe şi viaţă fără de moarte, făcând parte din acest volum, e un basm mai bogat în semnificaţii filosofice decât altele, exprimând concepţia poporului nostru asupra vieţii şi a morţii, dorinţa sa de eternitate, visul cel mai frumos şi neatins al omenirii. îmbinând în mod armonios elementele reale cu cele supranaturale, basmul s-a născut din dorinţa de a explica anumite idealuri, fenomene, pe care oamenii din vechime nu le înţelegeau. Uneori basmul nu este numai o expresie a fanteziei populare, ci şi o formă de anticipare a unor fenomene, pe care oamenii le doreau. Unele întâmplări povestite în basme nu sunt decât o schiţă a unor viitoare cuceriri ştiinţifice, presupunerea unor fapte reale, ca de exemplu: calul fermecat care zboară = anticiparea avionului, vorba care fuge ca vântul ori ca gândul = telefonul ori telegraful, tărâmul celălalt = cucerirea spaţiului cosmic etc.
Dar visul cel mai de seamă al omenirii a fost tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, care s-a concretizat în cel mai frumos basm fantastic românesc, ce ne invită într-o minunată călătorie prin spaţiul mioritic de vis, plin de ritual folcloric, susţinut de aspiraţia de bine şi frumos a poporului nostru.
Un împărat, care-şi dorea foarte mult să aibă un fiu, apelează la priceperea unui bătrân, care-i spune că nu va avea parte de acest fiu, iar tatăl îi promite copilului, încă înainte de a se naşte, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, neprevăzând ce implicaţii nefericite va avea mai târziu această promisiune nesăbuită, pe care nimeni n-ar fi putut-o realiza.
Dar fiul, odată născut, îndeplineşte toate atributele unui copil minune şi, încă din adolescenţă, îi cere tatălui său să-şi respecte cuvântul dat. Când acesta îi spune că nu poate, fiul se hotărăşte să plece singur în căutarea a ceea ce credea că i se cuvine. El îşi alege un cal năzdrăvan, ia paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţi şi hainele pe care le purtase tatăl său pe când era de vârsta lui, şi pleacă în lume. În credinţa populară, calul năzdrăvan şi aceste obiecte transmiteau puterile, curajul şi tradiţia de luptă de la o generaţie la alta, iar calul vorbitor îi spunea voinicului cum ar fi procedat părintele său într-o anumită situaţie dificilă, ori cum să facă el acum.
Deşi împăratul se miră de cerinţele fiului, i le îndeplineşte, iar feciorul pleacă să înfrunte necunoscutul. Dar după despărţirea de ostaşii care-l însoţiseră, calul rămâne singurul sfătuitor şi prieten al stăpânului său.
Ei trec prin împărăţia Ghionoaiei, apoi a Scorpiei, pe care voinicul le învinge şi le supune cu sprijinul roibului său fermecat şi, după ce mai străbat o pădure înspăimântătoare, plină de animale sălbatice, ajung la palatul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, unde Făt-Frumos întâlneşte trei zâne minunate, căsătorindu-se cu cea mai mică dintre ele. Din acest moment, fiul de împărat pierde noţiunea timpului, trăind fericit alături de cele trei surori şi petrecându-şi timpul cu vânătoarea, având de respectat o singură interdicţie, să nu calce prin Valea Plângerii. Petrece astfel mulţi ani fericiţi, uitând de părinţi şi de ţara sa, până când, într-o zi, alergând după un iepure, trecu fără voie hotarul Văii Plângerii. Atunci îşi aminti de împărăţia tatălui său şi de cei dragi, dorind să-şi mai revadă locurile natale, de care îl apucase un dor cumplit.
Cele trei zâne, precum şi roibul său, îl sfătuiesc să nu plece, el nedându-şi seama cât timp a trecut şi că ar fi posibil să nu mai găsească pe cei de odinioară. Dar fiul împăratului nu cedează acestei rugăminţi, îşi ia calul şi se îndreaptă spre meleagurile natale. Roibul îl roagă ca, odată ajuns la palatul tatălui său, să-i dea voie să se întoarcă imediat înapoi, presimţind că trecerea timpului i-ar fi putut aduce pieirea dovedindu-se, de data aceasta, mai înţelept decât stăpânul său, care se îndrepta spre moarte.
Odată ieşiţi de pe tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, feciorul împăratului intră în timpul oamenilor, care zbura mult mai repede decât cel din împărăţia zânelor. Trecând prin ţara Scorpiei şi a Ghionoaiei şi întrebând de ele, oamenii îi răspunseră că „bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri". Este momentul revenirii dure din fantastic în real, fiindcă, în continuare, nimic supranatural nu se mai întâmplă, dimpotrivă: fiul împăratului începe să îmbătrânească progresiv şi ajungând la palatul tatălui său, nu mai găseşte decât ruină. „Calul pleacă apoi ca o săgeată de iute" spre împărăţia zânelor (deoarece el era necesar şi în alte basme), dar şi pentru faptul că înţelegea diferenţa de timp dintre lumea basmelor şi cea a oamenilor obişnuiţi.
Făt Frumos însă, fiind om în braţele amintirilor, îi caută pe cei de demult, dar nu mai găseşte decât un „tron hodorogit1 (ladă veche), pe care, deschizându-l, îşi zăreşte moartea - „o palmă-i trase Moartea... şi îndată se şi făcu ţărână"... „iar eu încălecat pe-o şa şi vă spusei povestea aşa." - formula obişnuită de încheiere a basmelor.
Acesta este cel mai frumos şi mai tragic basm române. Măiestria lui artistică şi sentimentală constă în îmbinarea dintre elementele reale şi cele supranaturale, în felul cum un vis neîmplinit al omenirii se glorifică într-un basm.
„Două creaţii, Luceafărul lui Eminescu apoi un basm popular Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte ar putea să ilustreze modelul antologic, schiţat mai sus în prelungirea sentimentului românesc al fiinţei".
Contantin Noica
Basmul este o creaţie epică în proză, de obicei de factură populara, în care ni se prezintă întâmplări fantastice şi personaje fabuloase. După modelul basmelor populare, au fost create şi cele culte, aşa cum ar fi Făt-Frumos-din-lacrimă, de Mihai Eminescu, Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, Zâna Zorilor, de Ioan Slavici. Cele mai cunoscute basme populare sunt cuprinse în volumul Basmele Românilor, alcătuit de Petre Ispirescu.
Tinereţe fără bătrâne ţe şi viaţă fără de moarte, făcând parte din acest volum, e un basm mai bogat în semnificaţii filosofice decât altele, exprimând concepţia poporului nostru asupra vieţii şi a morţii, dorinţa sa de eternitate, visul cel mai frumos şi neatins al omenirii. îmbinând în mod armonios elementele reale cu cele supranaturale, basmul s-a născut din dorinţa de a explica anumite idealuri, fenomene, pe care oamenii din vechime nu le înţelegeau. Uneori basmul nu este numai o expresie a fanteziei populare, ci şi o formă de anticipare a unor fenomene, pe care oamenii le doreau. Unele întâmplări povestite în basme nu sunt decât o schiţă a unor viitoare cuceriri ştiinţifice, presupunerea unor fapte reale, ca de exemplu: calul fermecat care zboară = anticiparea avionului, vorba care fuge ca vântul ori ca gândul = telefonul ori telegraful, tărâmul celălalt = cucerirea spaţiului cosmic etc.
Dar visul cel mai de seamă al omenirii a fost tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, care s-a concretizat în cel mai frumos basm fantastic românesc, ce ne invită într-o minunată călătorie prin spaţiul mioritic de vis, plin de ritual folcloric, susţinut de aspiraţia de bine şi frumos a poporului nostru.
Un împărat, care-şi dorea foarte mult să aibă un fiu, apelează la priceperea unui bătrân, care-i spune că nu va avea parte de acest fiu, iar tatăl îi promite copilului, încă înainte de a se naşte, tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte, neprevăzând ce implicaţii nefericite va avea mai târziu această promisiune nesăbuită, pe care nimeni n-ar fi putut-o realiza.
Dar fiul, odată născut, îndeplineşte toate atributele unui copil minune şi, încă din adolescenţă, îi cere tatălui său să-şi respecte cuvântul dat. Când acesta îi spune că nu poate, fiul se hotărăşte să plece singur în căutarea a ceea ce credea că i se cuvine. El îşi alege un cal năzdrăvan, ia paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţi şi hainele pe care le purtase tatăl său pe când era de vârsta lui, şi pleacă în lume. În credinţa populară, calul năzdrăvan şi aceste obiecte transmiteau puterile, curajul şi tradiţia de luptă de la o generaţie la alta, iar calul vorbitor îi spunea voinicului cum ar fi procedat părintele său într-o anumită situaţie dificilă, ori cum să facă el acum.
Deşi împăratul se miră de cerinţele fiului, i le îndeplineşte, iar feciorul pleacă să înfrunte necunoscutul. Dar după despărţirea de ostaşii care-l însoţiseră, calul rămâne singurul sfătuitor şi prieten al stăpânului său.
Ei trec prin împărăţia Ghionoaiei, apoi a Scorpiei, pe care voinicul le învinge şi le supune cu sprijinul roibului său fermecat şi, după ce mai străbat o pădure înspăimântătoare, plină de animale sălbatice, ajung la palatul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, unde Făt-Frumos întâlneşte trei zâne minunate, căsătorindu-se cu cea mai mică dintre ele. Din acest moment, fiul de împărat pierde noţiunea timpului, trăind fericit alături de cele trei surori şi petrecându-şi timpul cu vânătoarea, având de respectat o singură interdicţie, să nu calce prin Valea Plângerii. Petrece astfel mulţi ani fericiţi, uitând de părinţi şi de ţara sa, până când, într-o zi, alergând după un iepure, trecu fără voie hotarul Văii Plângerii. Atunci îşi aminti de împărăţia tatălui său şi de cei dragi, dorind să-şi mai revadă locurile natale, de care îl apucase un dor cumplit.
Cele trei zâne, precum şi roibul său, îl sfătuiesc să nu plece, el nedându-şi seama cât timp a trecut şi că ar fi posibil să nu mai găsească pe cei de odinioară. Dar fiul împăratului nu cedează acestei rugăminţi, îşi ia calul şi se îndreaptă spre meleagurile natale. Roibul îl roagă ca, odată ajuns la palatul tatălui său, să-i dea voie să se întoarcă imediat înapoi, presimţind că trecerea timpului i-ar fi putut aduce pieirea dovedindu-se, de data aceasta, mai înţelept decât stăpânul său, care se îndrepta spre moarte.
Odată ieşiţi de pe tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, feciorul împăratului intră în timpul oamenilor, care zbura mult mai repede decât cel din împărăţia zânelor. Trecând prin ţara Scorpiei şi a Ghionoaiei şi întrebând de ele, oamenii îi răspunseră că „bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri". Este momentul revenirii dure din fantastic în real, fiindcă, în continuare, nimic supranatural nu se mai întâmplă, dimpotrivă: fiul împăratului începe să îmbătrânească progresiv şi ajungând la palatul tatălui său, nu mai găseşte decât ruină. „Calul pleacă apoi ca o săgeată de iute" spre împărăţia zânelor (deoarece el era necesar şi în alte basme), dar şi pentru faptul că înţelegea diferenţa de timp dintre lumea basmelor şi cea a oamenilor obişnuiţi.
Făt Frumos însă, fiind om în braţele amintirilor, îi caută pe cei de demult, dar nu mai găseşte decât un „tron hodorogit1 (ladă veche), pe care, deschizându-l, îşi zăreşte moartea - „o palmă-i trase Moartea... şi îndată se şi făcu ţărână"... „iar eu încălecat pe-o şa şi vă spusei povestea aşa." - formula obişnuită de încheiere a basmelor.
Acesta este cel mai frumos şi mai tragic basm române. Măiestria lui artistică şi sentimentală constă în îmbinarea dintre elementele reale şi cele supranaturale, în felul cum un vis neîmplinit al omenirii se glorifică într-un basm.
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 07 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :