Ultima noapte de dragoste
Intaia noapte de razboi



„ Camil Petrescu creează şi recreează un singur erou, om care îşi riscă viaţa în fiece clipă, cu panică, cu aprindere, cu orbire, cu mişcare catastrofică. Şi, în fapt, acest erou este Camil Petrescu însuşi. "

Vladimir Streinu

Între scriitori români care s-au afirmat între cele două războaie mondiale, ori şi-au continuat activitatea şi după aceea, Camil Petrescu ocupă un loc aparte, fiind cel mai de seamă romancier psiholog al acestei etape, un intelectual complex şi rafinat, cunoscător al istoriei filosofiei şi al esteticii literare, promovând el însuşi metode moderne de elaborare şi analiză.

Absolvent al FacultăŠ£ii de Filosofie, cu doctoratul în specialitate, jurnalist, poet, dramaturg ÅŸi romancier, el încearcă să introducă în romanele sale un nou stil de redactare, considerând că nu doar evenimentele, în succesiunea lor firească, pot Å£ese intriga unei cărÅ£i, ci că trăirile omului, în raport cu aceste evenimente, contează mai mult ÅŸi că opera literară trebuie raportată mai ales la frământările psihologice.

Romanele sale Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui Procust reflectă această concepţie, la care mai adăugăm ideea că un scriitor nu trebuie să aibă neapărat un talent literar deosebit, ci să fie pe deplin sincer cu ceea ce înfăţişează, această confesiune înlocuind chiar lipsa de talent literar.
„ Primul roman al domnului Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, fusese romanul de două fronturi, dacă nu chiar de unul, dacă socotim dragostea o luptă: a iubirii de femeie şi de patrie, cu care se războise cu egală pasiune eroul său de emoţionantă aducere aminte, Ştefan Gheorghidiu. "
Perpessicius
În romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu continuă seria investigaţiilor sale psihologice. Publicat în 1930 şi conceput mai întâi sub forma a două nuvele diferite: Ultima noapte de dragoste şi Întâia noapte de război, autorul constată că materialul adunat a fost prea mare, pentru a nu-l ispiti ideea să-l unească într-un singur roman.

De obicei, este greu de povestit un roman psihologic, în care preocuparea de bază a autorului nu pare nararea întâmplărilor, ci analiza stărilor sufleteşti ale diferitelor personaje din etape succesive ale vieţii lor, comparându-le ori suprapunându-le peste cele ale altor personaje, care au trăit aceleaşi evenimente ori au fost martore la ele. În acest caz, curgerea timpului nu mai este privită în succesiunea sa firească, amintirile readucând în realitatea imediată fapte de demult, în vreme ce acţiuni petrecute de curând trec în umbră. Autorul revine, schimbă termenii, compară personajele, caută noi amănunte ori alte semnificaţii, scriind un roman al sincerităţii depline.
În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război întâmplările sunt narate la persoana întâi, îmbinând două experienţe fundamentale: cea a iubirii şi cea a morţii - trăite de un singur personaj: povestitorul Ştefan Gheorghidiu - unirea ambelor experienţe simbolizând, de fapt, triumful vieţii asupra nimicniciei umane.
Cel mai inteligent tânăr de la Facultatea de filosofie se îndrăgosteşte de Ela, o studentă de excepţie a generaţiei sale. Iubirea lor îmbină armonios spiritualul cu senzualul, dându-le impresia unei fericiri depline.

Dar situaţia se schimbă odată cu moartea unchiului Tache, care-i lasă lui Ştefan Gheorghidiu o mare moştenire. Îmbogăţiţi pe neaşteptate, cei doi tineri intră în lumea mondenă, participă la baluri şi petreceri, excursii şi mese festive, fac vizite la moşiile prietenilor. Din aceste momente însă, Ela îşi schimbă unghiul atenţiei de la soţul său spre un elegant dansator, domnul G., model de comportament în societate, de cochetărie frivolă în toate locurile pe care le frecventau acum cei doi soţi.

În inima lui Ştefan Gheorghidiu, iubirea se transformă în gelozie şi nelinişte. O vizită la o vie din Odobeşti, în drum spre care Ela stă în maşină alături de misteriosul domn G., petrecerea, dansul, la care ea îl preferă tot pe acesta, plimbarea nocturnă, la care parcă nici nu-l mai recunoaşte pe Ştefan, acordând toată atenţia sa de femeie, care ştie să se facă plăcută, numai graţiosului dansator - măresc într-o singură noapte drama geloziei lui Ştefan Gheorghidiu, până la catastrofă.

Furia sa împotriva Elei este atât de mare încât se întoarce singur la Bucureşti şi aduce în patul conjugal o femeie de stradă, pentru a se răzbuna pe soţie. Dar dilema dacă este înşelat ori ba nu este elucidată pe deplin, deoarece Ştefan Gheorghidiu este mobilizat la unitatea militară, în vederea pregătirilor ce se făceau pentru primul război mondial. Cantonat într-o garnizoană de pe graniţă, de lângă Câmpulung-Muscel, el află că Ela s-a mutat în acelaşi orăşel de munte pentru a-i dovedi sinceritatea, iar cei doi devin, pentru scurt timp, din nou fericiţi. Pentru scurt timp, deoarece gelosul ofiţer aude de la comandantul său că în oraş a poposit un monden corespondent de război, domnul Gregoriade. Ştefan Gheorghidiu pleacă, chiar în noaptea aceea, la Câmpulung, ca să-i surprindă pe cei doi; dar o găseşte pe Ela singură.

Începe războiul şi jurnalul de front al povestitorului este împrumutat personajului său. întâia noapte de război este sângeroasă şi cumplită, iar în capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu ni se descrie o bătălie cu multe victime, în care este rănit şi Ştefan Gheorghidiu. El înţelege că, în faţa atrocităţilor războiului, gelozia nu mai are nici o importanţă. Este internat într-un spital, unde-l vizitează Ela, ru-gându-l să treacă pe numele ei o pane din lirele pe care le aveau în bancă.
Lecuit de gelozie, dezamăgit şi generos, acesta îi dăruieşte Elei nu numai banii ceruţi, ci şi o casă, pe care o moştenise la Constanţa, de la unchiul său cel bogat. Romanul se încheie fără a afla dacă gelozia eroului a avut o bază reală ori a fost numai un fruct al imaginaţiei sale.

Poate că cel mai reuşit roman românesc interbelic, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, prezintă unele elemente de natură estetică şi compoziţională deosebite: roman al iubirii, roman psihologic, romanul unui intelectual de înaltă ţinută morală, pentru care adevărul şi cinstea sunt elemente călăuzitoare ale existenţei sale, - povestit la persoana întâi, cu sufletul pe buze, convingător ca şi mărturisirile lui Proust - prozatorul francez, care devenise model în literatura universală...

Drama intelectualului, atât de dotat şi totuşi neadaptat junglei sociale în care trăia, izolarea şi suferinţa, sacrificiul de sine în numele unei idei: iată ce se poate citi în paginile cărţii şi în sufletul autorului.
Compoziţia şi stilul folosite dovedesc pentru prima dată că acea sincronizare cu literatura europeană, pe care o dorise atât de mult criticul literar Eugen Lovinescu, acum se înfăptuise cu adevărat.

PATUL LUI PROCUST

„De două fronturi e şi noul dumisale roman. Patul lui Procust, un front al iubirii, în care experienţele erotice sau numai sentimentele din întâia campanie (se face paralelă cu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, n. n.) sunt urmărite în multiple şi variate sectoare şi, am zice, cu un termen generic, un front social, cu nenumărate incursiuni în toate direcţiile vieţii contemporane: artă, ziaristică, politică etc. "

Perpessicius Romanul Patul lui Procust este o demonstraţie a noilor idei creatoare ale autorului, prezentându-ne povestea unei iubiri nefericite, din punctul de vedere a trei personaje: al lui Fred Vasilescu, fiul rafinat şi sportmen al altui personaj, aproape analfabet, bogătaşul Vasilescu Lumânăraru, din Ultima nopate de dragoste, întâia noapte de război; al misterioasei doamne T., o elegantă şi subtilă vânzătoare la un magazin de mobilă de lux, şi al autorului, la care se adaugă, în mod indirect, părerea lui Ladima, poet nefericit şi sărac - exprimată prin scrisorile de dragoste ale acestuia către Emilia Răchiteanu, o actriţă de mâna a doua, de care fusese îndrăgostit.

Elaborarea obişnuită a romanului, bazată pe o succesiune de întâmplări şi imagini, e înlocuită de o serie de documente literare: scrisori, extrase din ziare, dosare de existenţă, comunicate autorului de Fred Vasilescu, de doamna T., de Emilia, ori decupate de el din presa vremii, scriitorul apărând în postura de judecător moral, care nu are alt rol decât să adune aceste materiale şi să le prezinte cititorului, dovedind viaţa misterioasă a personajelor sale, pentru a descoperi, dincolo de faptele obişnuite, lucruri şi amănunte, adevărata semnificaţie a existenţei acestora.
Astfel conceput, romanul este alcătuit din trei scrisori ale doamnei T., la care se adaugă jurnalul intim al lui Fred Vasilescu, încredinţat scriitorului cu puţin timp înainte ca eroul să moară într-un tragic accident de avion, în care sunt incluse şi scrisorile lui G.D. Ladima, către Emilia, un epilog, povestit de Fred Vasilescu, un alt epilog, relatat chiar de autor, precum şi numeroasele note de subsol ale scriitorului, care se constituie astfel ca un personaj observator, fără a-şi asuma un rol determinant în evoluţia destinelor eroilor săi.

Doamna T. ne spune o neplăcută poveste de dragoste cu un oarecare D., care o simpatiza de peste cincisprezece ani, dar ea nu îl plăcea, fiind îndrăgostită de un băiat monden, notat în roman cu X., despre care autorul află abia mai târziu că nu este altul decât Fred Vasilescu.

Pentru a dezlega misterul iubirii doamnei T., scriitorul îl abordează pe Fred Vasilescu, pe care îl îndeamnă să-şi scrie memoriile, determinându-l astfel să se destăinuie.

Dar Fred nu-i răspunde decât mai târziu, după întâlnirea în faţa Teatrului Naţional cu o fostă actriţă, ce-i stârneşte doar dezgustul şi despre care va relata apoi în jurnalul său, încercând să îmbine povestea Emiliei Răchiteanu cu propriile sale întâmplări şi amintiri despre doamna T.
Astfel, Fred Vasilescu află, în Patul lui Procust, că pe Emilia o iubise şi G. D. Ladima, poet de talent şi jurnalist incoruptibil, firele vieţii lor împletindu-se în jurul acestei actriţe frivole.

Faptul că întreaga poveste se dezvăluie, într-o după amiază călduroasă de vară, în patul actriţei, explică şi metafora alegerii titlului romanului, pornind de la o aluzie la vestitul pirat din antichitate, Procust, care avea obiceiul să mărească ori să scurteze călătorii, după măsura patului său, altfel spus, să-i omoare, pentru a le fura bunurile. În cazul romanului lui Camil Petrescu, e vorba, bineînţeles, despre valori ce pot fi destăinuite, adică amintirile ori scrisorile personajelor, care vor fi remodelate pe măsura unui roman. Autorul nu încearcă să dea verdicte, nici soluţii, concluziile urmând a fi trase chiar de cititor, care devine colaborator la actul de creaţie al autorului şi al celorlalte personaje povestitoare.
Scriitorul nu dă reţete artistice, în afara unor concepte generale asupra modului de creaţie, oricând spiritul novator al cititorului putând redescoperi alte semnificaţii, abia sugerate de Camil Petrescu, dar introduse cu dibăcie în ţesătura romanului său.

JOCUL IELELOR

"Teatrul lui (Camil Petrescu, n. n.) este cel puţin în primă instanţă un teatru realist în genul Ibsen sau Cehov; ca om de teatru, teoretician şi pedagog în materie de regie, Camil Petrescu merge pe curba Antoine-Stnislavski-Copeau-Jouvet-Dillin, adică pe o linie care, căutând o anumită disciplină interioară, nu a aderat niciodată în dramaturgie, nici în regie la experienţele sioniste şi la un teatru abstract, ca al lui Lucian Blaga."

Alexandru Paleologu

Omul care a văzut idei, Camil Petrescu nu se putea opri în dezbaterile sale filosofice şi estetice fără a scrie şi câteva piese de teatru, între care amintim: Jocul ielelor, Act veneţian, Suflete tari, Danton, Bălcescu, Mitică Popescu, Caragiale în vremea lui şi altele.

Cea mai interesantă piesă rămâne Jocul ielelor, alcătuită pe la vârsta de douăzeci şi doi de ani, dar finalizată şi prezentată pe scenă abia în 1965, adică spre sfârşitul carierei sale literare.

Autorul mărturiseşte că piesa a fost concepută în această variantă în urma întoarcerii de la o bătaie cu flori, de la Şosea, ca un act de revoltă împotriva împărţirii societăţii în bogaţi şi săraci.
Ultima variantă estompează oarecum pornirile iniţiale, accentul punându-se pe drama sufletească a eroului principal, Gelu Ruscanu, ziarist la Dreptatea socială, unul dintre polemiştii cei mai cunoscuţi ai vremii.
El deţinea o scrisoare, din care reieşea că ministrul justiţiei, Şerban Saru-Sineşti, a devenit bogat în urma asasinării unei rude bătrâne, a cărei avere a moştenit-o. Scrisoarea provenea de la soţia ministrului, Măria Sineşti, care îl iubea pe Gelu Ruscanu. Publicarea acesteia ar fi dus la căderea ministrului şi ar fi avut urmări neplăcute pentru întreaga lui familie. Astfel, se reia varianta tragică a Scrisorii pierdute, de I. L. Caragiale, dar aici nu mai e vorba de o pierdere, ci de încredinţarea unei taine,chiar din partea aceleia ce va deveni victimă, iar scopul publicării nu mai era şantajul politic, ci dorinţa de a înfăptui un act justiţiar, adică de a demasca imoralitatea şi crima săvârşită de un om care se afla în fruntea celor ce împărţeau dreptatea.

Numai că asupra lui Gelu Ruscanu încep o serie de presiuni, în primul rând din partea lui Ştefan Saru-Sineşti, care încearcă să-l convingă că nimeni nu va da crezare unei scrisori de dragoste de la soţia celui ce urma să devină victimă, că nu ar fi corect să se bazeze pe o corespondenţă intimă, a unei femei care ţine la el, şi s-o facă publică.

Apoi intervine mătuşa lui Gelu, cea care îl crescuse de mic, el fiind orfan de mamă - aceasta explicându-i faptul că tatăl lui Ştefan Saru-Sineşti încercase în tinereţe să-l salveze de la sinucidere pe tatăl ziaristului, plătindu-i la jocul de cărţi o datorie de onoare, şi că, deci, fiul ar trebui să-i fie recunoscător ministrului justiţiei. Dar Gelu Ruscanu este atât de hotărât să restabilească adevărul, încât trece şi peste memoria tatălui său, socotind că, dacă acesta a greşit odinioară, nu mai poate fi reabilitat postum.
Ultima intervenţie vine din partea Mariei Sineşti, care-l roagă pe Gelu să n-o jignească public şi să se gândească la consecinţele sociale ce s-ar ivi după dezvăluirea conţinutului scrisorii soţului său, pe care ea i-o încredinţase într-un mod particular. Spre final, acesta îi strecoară un pistol - gest semnificativ, care va avea mai târziu urmări tragice.

Aflând de la mătuşa lui că, de fapt, tatăl său nu murise într-un accident de vânătoare, cum i se spusese, ci că se sinucisese din pricina unei femei - povestea lui Ladima şi a Emiliei se reia în altă variantă - o anume actriţă vulgară, Nora, el devine tot mai obsedat de gândul sinuciderii.

Evenimentul care îl determină la înfăptuirea acestui gest tragic este că unul dintre colegii şi tovarăşii săi de luptă, Praida, îi cere lui Gelu Ruscanu să renunţe la publicarea scrisorii, în urma unui şantaj moral exercitat asupra Partidului Socialist de ministrul justiţiei, care le promisese, în schimbul tăcerii, că va elibera pe un luptător de-al lor, bolnav... Gelu Ruscanu se supune acestei interdicţii de partid; în schimb, se sinucide cu pistolul încredinţat de Maria Sineşti.

Titlul metaforic Jocul ielelor sugerează ideea luptei dintre adevăr şi himerele celui care vedea idei. Ştim că ielele sunt acele zâne iluzorii care joacă noaptea într-un luminiş de pădure, iar flăcăii care le zăresc îşi pierd minţile. în cazul piesei lui Camil Petrescu, Jocul Ielelor este jocul de idei, şi, cu toate că, la început, personajul părea unul dintre sufletele tari create de autor, prin sinuciderea sa, acesta se dovedeşte un intelectual complexat şi înfrânt.

Piesa Jocul ielelor ne prezintă o acţiune complicată şi sugestivă. Explicarea ei, într-o anumită etapă, s-a făcut pe baza aderării scriitorului la ideile socialiste, dar - silit să facă un astfel de compromis - autorul îşi ia măsuri de apărare, dând operei sale o semnificaţie neaşteptată: moartea eroului luptător este o dovadă a neadaptării intelectualului la condiţiile unei lumi nedrepte.

Prin opera sa complexă, ca structură, compoziţie şi bogăţie de idei, Camil Petrescu se dovedeşte un autor profund, într-un continuu dialog cu sine şi cu surprizele vieţii, un filosof adaptat la principiile estetice ale literaturii, un creator modern şi de neîntrecut până astăzi.

---

Tag-uri: scriitor

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 08 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---