După toate probabilităţile răspandirea curarei s-a extins, atingand o suprafaţă imensă, mai ales după perioada conchistei. Centrul preparării acestei otrăvi, cea mai puternică dintre cele cunoscute, se găseşte în bazinul raului Solimoes.
Triburile indiene din această regiune se ocupă de mult timp, nu numai de producerea acelei paste de culoare închisă, ci şi de comercializarea ei. Astfel, în oraşul Iquitos, şi astăzi - cand armele de foc au caştigat teren - se pot vedea băştinaşi care oferă lichidul vascos al morţii în mici ulcioare confecţionate din tărtăcuţe sau tuburi de bambus. Se pune de la sine întrebarea : oare de ce şi în prezent, pe un teritoriu imens - cuprins între Anzi, Columbia, Venezuela, Guyana şi junglele de sud din Brazilia - curma are o asemenea căutare ? Răspunsul trebuie căutat în proprietăţile cu totul aparte ale otrăvii, precum şi în avantajul mijloacelor ei de transport.

Indienii - folosind tuburi lungi de peste un metru denumite „sarbacane"', din care, prin suflare, expulzează ţepi sau mici săgeţi înmuiate în venin - sunt în stare să doboare sau să imobilizeze vanatul sau duşmanul, în deplină tăcere, prin surprindere. Se consideră că la o distanţă de 20-30 de metri ei nimeresc cu precizie ţintele mişcătoare cat de mici, cum ar fi de exemplu păsările zburătoare, apoi se pot hrăni în linişte cu carnea vanatului, pentru că, aşa cum Humboldt a observat încă din anul 1799, sucul stomacului distruge această otravă. Cei care erau pasionaţi de dezlegarea secretului otrăvii au avut de întampinat rezistenţa fanatică a indigenilor.

Ştiind că triburile de indieni peruani yagua posedă o otravă specială cu efect imediat, savantul american Kurt Severin a hotărat să descopere secretul preparării ei. Cu multă greutate a ajuns pe malul unui afluent al Amazonului unde trăiau indienii yagua şi, în schimbul unor daruri de preţ, a izbutit să le caştige încrederea.
După cateva luni de convieţuire, indienii au organizat o mare vanătoare, la care l-au poftit şi pe Severin. Cu cateva zile înainte de începerea vanătorii, şeful tribului s-a retras undeva, singur, pentru a se ocupa de prepararea otrăvii ; el a amestecat curara, obţinută prin troc de la nişte triburi vecine prietene, cu o iarbă locală, cunoscută numai de el. în zori, înaintea vanătorii, şeful tribului a împărţit personal săgeţile otrăvite, dandu-i cateva şi lui Severin. După vanătoare, căreia i-au căzut victimă o femelă de jaguar cu puii ei, Severin a izbutit să ascundă două săgeţi. Apoi s-a grăbit să ajungă la Bogota, unde, în cel mai bun laborator al oraşului, îl aştepta o totală deziluzie : săgeţile erau unse cu miere sălbatică diluată în sucul arborelui zapote (Achras sapota), combinaţie care nu putea ucide nici măcar o muscă... deci indienii îl înşelaseră !

Pentru indieni, procesul obţinerii este legat de tainice ritualuri. Intr-o scrisoare a amintitului Pietro Martir d'Anguera din anul 1516 putem citi : „...Nu toţi au voie să prepare amestecul, ci numai femeile bătranc, iniţiale ; ele sunt închise cu toate cele trebuincioase şi, două zile şi două nopţi la rand, fără să doarmă, îl prepară". Cei care mai tarziu au intrat în contact cu indienii au confirmat cele observate de Anguera. în colibe, prin acoperişul cărora ieşeau şuviţe albastre de fum înţepător, femei bătrane, extaziate de atmosfera rituală a operaţiei, fierb „veninul" din anumite plante, amestecandu-l apoi cu alte extracte. Ghidandu-se după gustul amărui al acestuia, ele îşi dau seama de stadiul preparării. Cand surplusul de lichid se evaporă, se mai adaugă o cantitate de suc de plante (răşini şi gume) pentru a-i da o consistenţă vaseoasă şi lipicioasă.

Caştigand treptat încrederea indienilor, cercetătorii au aflat că curara-tub se prepară mai ales din două plante : Strychnos lethalis şi Chondondendron tomentosum. în anumite regiuni se foloseşte una dintre cele două specii, iar în altele, amestecuri în diferite proporţii. Cate secole au fost oare necesare ca triburile sălbatice să ajungă, numai pe cale empirică, la selecţionarea plantei şi la modul ei de obţinere?
în Europa curara a fost adusă sub trei forme cu conţinut deosebit : în tuburi de bambus (curara-tub), în oale de pămant ars (curara-oală) şi aşa-numita curara „cala-bass", în recipiente de dovleci (tigve) din ţinuturile fluviului Orinoco.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 24 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---