Statistics:
Visits: 2,978 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Coordonarea umorala si nervoasa a organismului
Q: | Intreaba despre Coordonarea umorala si nervoasa a organismului |
Întreaga fiinţă umană derivă dintr-o celulă iniţială,unică, celulă din a cărei multiplicare şi dezvoltare diferenţiată se realizează corpul omului atât de complex în alcătuirea şi în funcţiile sale.
Complexitatea corpului omenesc ne impresionează când îi facem studiul analitic; dar această complexitate este mult mai impresionantă când considerăm organismul în întregime ca o fiinţă esenţial unică. Să ne oprim doar la câteva aspecte.
Organele, sistemele ÅŸi aparatele corpului omenesc au o delimitare precisă anatomică: aÅŸezare, formă, dimensiuni, întindere, raporturi. Acestor limite anatomice nu le corespund însă ÅŸi limite fiziologice. Tiroida de pildÄ nu se limitează numai la suprafaÅ£a ÅŸi spaÅ£iul pe care-l ocupă; ea se insera în activitatea întregului organism prin substanÅ£ele pe care le secretă în mediul intern. La rândul ei, funcÅ£ia tiroidei este influenÅ£ată de totalitatea celorlalte funcÅ£ii ale organismului. Prin urmare, unitatea corpului nu constă atât în suma părÅ£ilor acestuia, cât în coordonarea tuturor funcÅ£iilor sale. Această coordonare prin care organismul îşi realizează funcÅ£iile ca un tot unitar este asigurată de mediul intern (coordonarea umorală) ÅŸi de sistemul nervos (coordonarea nervoasă).
Coordonarea umorală
Fiecare organ produce în timpul funcţionării sale anumite substanţe pe care le trimite, prin mediul intern al organismului (sânge, limfă sau lichid interstiţial) la celelalte ţesuturi şi organe, influenţându-le funcţionarea. Un exemplu tipic sunt hormonii produşi de glandele cu secreţie internă, pe care sângele îi duce în tot organismul. Hormonii se găsesc în cantitate infimă în sânge, însă influenţează în mare măsură reacţiile fermentative, procesele de sinteză şi de degradare din organism.
Coordonarea nervoasă
Coordonarea nervoasă este realizată prin activitatea sistemului nervos. Terminaţiile nervoase care ajung până la periferia organismului leagă între ele diferite organe prin intermediul sistemului nervos central; acesta, primind ştiri de la fiecare organ despre starea funcţionării lor, determină prin calitatea impulsurilor pe care le trimite, un anumit ritm şi nivel de funcţionare a organelor şi aparatelor din organism. De exemplu, inima este inervată de fibre nervoase simpatice, care accelerează ritmul contracţiilor cardiace şi le măreşte intensitatea, şi de fibre nervoase parasimpatice, care au acţiune antagonistă, constând în încetinirea ritmului contracţiilor cardiace şi scăderea intensităţii lor. In mod normal funcţia acestor nervi este coordonată, în aşa fel ca inima să aibă contracţii cu frecvenţă şi intensitate normale; anumite impulsuri asupra centrilor nervoşi corespunzători, cum ar fi cele transmise de la scoarţa cerebrală în diferite stări emoţionale (frică, mânie, bucurie), pot determina o modificare, uneori foarte marcată, a intensităţii contradicţiilor cardiace.
Coordonarea funcţională pe cale nervoasă se face repede, însă este de scurtă durată; coordonarea pe cale umorală se face lent, dar efectele sunt de mai lungă durată. Intre coordonarea nervoasă şi cea umorală există o strânsă legătură şi — până la un anumit punct — o intimă interdependenţă.
Concepţia despre organism ca un tot unitar stă astăzi la baza practicii medicale. Această concepţie ne permite să vedem organismul uman integral şi în interdependentă cu mediul extern, fizic şi social. Starea de sănătate şi starea de boală nu pot fi localizate numai la un ţesut, organ sau aparat, ci ele aparţin întregului organism. Fiinţa umană are o rezistenţă naturală şi poate să facă faţă unor condiţii grele de mediu, este capabilă de eforturi fizice şi nervoase deosebite şi poate lupta împotriva agresiunilor.
Aceste capacităţi ale fiinţei umane derivă din modul în care organismul se poate adapta la un moment dat la condiţiile mediului ambiant. Reacţiile organismului la diferite excitaţii şi condiţii de mediu sunt grupate în noţiunile de reactivitate şi teren. Pentru fiecare specie animală, inclusiv omul, reactivitatea şi terenul reprezintă rezultatul dezvoltării, fiind un produs al calităţilor ereditare acumulate în cursul formării speciei şi al adaptării la mediul ambiant; pentru om se adaugă la mecanismele reactivităţii activitatea nervoasă superioară şi situaţia lui de fiinţă socială. Omul a adăugat la mecanismele biologice automate de menţinere a echilibrului său organic, antrenamentul conştient, precum şi diferite metode şi mijloace pentru corectarea unor insuficienţe ale mediului extern sau ale organismului său.
Medicina şi igiena socială pot să influenţeze în sens favorabil o serie de factori ce determină reactivitatea şi terenul individului. Din aceştia menţionăm nutriţia echilibrată a organismului, îndepărtarea pe cât posibil radicală a consecinţelor bolilor anterioare şi prevenirea sau tratarea în stadiile incipiente a bolilor actuale
Sursa Imaginii - freeschoolclipart.com
Complexitatea corpului omenesc ne impresionează când îi facem studiul analitic; dar această complexitate este mult mai impresionantă când considerăm organismul în întregime ca o fiinţă esenţial unică. Să ne oprim doar la câteva aspecte.
Organele, sistemele ÅŸi aparatele corpului omenesc au o delimitare precisă anatomică: aÅŸezare, formă, dimensiuni, întindere, raporturi. Acestor limite anatomice nu le corespund însă ÅŸi limite fiziologice. Tiroida de pildÄ nu se limitează numai la suprafaÅ£a ÅŸi spaÅ£iul pe care-l ocupă; ea se insera în activitatea întregului organism prin substanÅ£ele pe care le secretă în mediul intern. La rândul ei, funcÅ£ia tiroidei este influenÅ£ată de totalitatea celorlalte funcÅ£ii ale organismului. Prin urmare, unitatea corpului nu constă atât în suma părÅ£ilor acestuia, cât în coordonarea tuturor funcÅ£iilor sale. Această coordonare prin care organismul îşi realizează funcÅ£iile ca un tot unitar este asigurată de mediul intern (coordonarea umorală) ÅŸi de sistemul nervos (coordonarea nervoasă).
Coordonarea umorală
Fiecare organ produce în timpul funcţionării sale anumite substanţe pe care le trimite, prin mediul intern al organismului (sânge, limfă sau lichid interstiţial) la celelalte ţesuturi şi organe, influenţându-le funcţionarea. Un exemplu tipic sunt hormonii produşi de glandele cu secreţie internă, pe care sângele îi duce în tot organismul. Hormonii se găsesc în cantitate infimă în sânge, însă influenţează în mare măsură reacţiile fermentative, procesele de sinteză şi de degradare din organism.
Coordonarea nervoasă
Coordonarea nervoasă este realizată prin activitatea sistemului nervos. Terminaţiile nervoase care ajung până la periferia organismului leagă între ele diferite organe prin intermediul sistemului nervos central; acesta, primind ştiri de la fiecare organ despre starea funcţionării lor, determină prin calitatea impulsurilor pe care le trimite, un anumit ritm şi nivel de funcţionare a organelor şi aparatelor din organism. De exemplu, inima este inervată de fibre nervoase simpatice, care accelerează ritmul contracţiilor cardiace şi le măreşte intensitatea, şi de fibre nervoase parasimpatice, care au acţiune antagonistă, constând în încetinirea ritmului contracţiilor cardiace şi scăderea intensităţii lor. In mod normal funcţia acestor nervi este coordonată, în aşa fel ca inima să aibă contracţii cu frecvenţă şi intensitate normale; anumite impulsuri asupra centrilor nervoşi corespunzători, cum ar fi cele transmise de la scoarţa cerebrală în diferite stări emoţionale (frică, mânie, bucurie), pot determina o modificare, uneori foarte marcată, a intensităţii contradicţiilor cardiace.
Coordonarea funcţională pe cale nervoasă se face repede, însă este de scurtă durată; coordonarea pe cale umorală se face lent, dar efectele sunt de mai lungă durată. Intre coordonarea nervoasă şi cea umorală există o strânsă legătură şi — până la un anumit punct — o intimă interdependenţă.
Concepţia despre organism ca un tot unitar stă astăzi la baza practicii medicale. Această concepţie ne permite să vedem organismul uman integral şi în interdependentă cu mediul extern, fizic şi social. Starea de sănătate şi starea de boală nu pot fi localizate numai la un ţesut, organ sau aparat, ci ele aparţin întregului organism. Fiinţa umană are o rezistenţă naturală şi poate să facă faţă unor condiţii grele de mediu, este capabilă de eforturi fizice şi nervoase deosebite şi poate lupta împotriva agresiunilor.
Aceste capacităţi ale fiinţei umane derivă din modul în care organismul se poate adapta la un moment dat la condiţiile mediului ambiant. Reacţiile organismului la diferite excitaţii şi condiţii de mediu sunt grupate în noţiunile de reactivitate şi teren. Pentru fiecare specie animală, inclusiv omul, reactivitatea şi terenul reprezintă rezultatul dezvoltării, fiind un produs al calităţilor ereditare acumulate în cursul formării speciei şi al adaptării la mediul ambiant; pentru om se adaugă la mecanismele reactivităţii activitatea nervoasă superioară şi situaţia lui de fiinţă socială. Omul a adăugat la mecanismele biologice automate de menţinere a echilibrului său organic, antrenamentul conştient, precum şi diferite metode şi mijloace pentru corectarea unor insuficienţe ale mediului extern sau ale organismului său.
Medicina şi igiena socială pot să influenţeze în sens favorabil o serie de factori ce determină reactivitatea şi terenul individului. Din aceştia menţionăm nutriţia echilibrată a organismului, îndepărtarea pe cât posibil radicală a consecinţelor bolilor anterioare şi prevenirea sau tratarea în stadiile incipiente a bolilor actuale
Sursa Imaginii - freeschoolclipart.com
- Muschii ischiogambrieri (8878 visits)
- Muschii gatului (7011 visits)
- Alcatuirea generala a corpului uman (3683 visits)
- Muschii miscarilor de pronatie-supinatie (3658 visits)
- Materiale rezistente la temperaturi inalte (3537 visits)
- Caile respiratorii extrapulmonare (3524 visits)
- Respiratia tisulara (3199 visits)
- Osmiul, metalul cel mai greu (3001 visits)
- Totul despre wolfram (2897 visits)
- Totul despre fier (2804 visits)
- Centura scapulara (2514 visits)
- Fiziologia respiratiei, digestiei, circulatiei si excretiei (2508 visits)
- Totul despre beriliu (2500 visits)
- Planul 3 al regiunii posterioare a trunchiului (2460 visits)
- Muschii membrului inferior (2409 visits)
- Curriculum la decizia scolii oportunitate in abordarea interdisciplinara a fizicii
- Cum este impartit corpul omenesc
- Bio-mecanica miscarilor gleznei
- Muschii gleznei si piciorului- extrinseci plantari
- Muschii gleznei si piciorului- intrinseci plantari
- Celula
- Clasificare tesuturilor, organelor, sistemelor si aparatelor corpului omenesc
- Alcatuirea generala a corpului uman
- Fiziologia respiratiei, digestiei, circulatiei si excretiei
- Aparatul respirator si fiziologia respiratiei
- Coordonarea umorala si nervoasa a organismului
- Cauzele imbolnavirii aparatului respirator
Categorie: Stiinta si Tehnica - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)
Data Adaugarii: 17 February '08
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :