La 8 noiembrie 324 după Hristos, Constantin I, împărat roman din anul 306, pune piatra de temelie a oraşului care trebuie să succeadă Romei drept capitală a Imperiului roman şi care îi poartă numele: atunci se naşte oraşul Constantinopol. Constantinopol este vechea denumire a oraşului Istanbul de astăzi, aflat în Turcia. Numele său original a fost Bizanţ sau Ţarigrad, adică "Cetatea Împăratului" sau a "Cezarului", aşa cum mai era numit în limba română veche.

„Noua Romă" este clădită chiar pe situl Bizanţului, un oraş de străveche origine grecească, în care Constantin tocmai l-a înfrânt pe Licinus, ultimul adversar care îi disputa puterea. Odată cu puterea politică, s -a mutat si cea birocratică, materializată prin arhiva imperială. Un text anonim afirmă că fundaţia comemorează această victorie: „Constantin a numit Bizanţul cu propriul său nume, Constantinopol, având în vedere însemnata sa victorie." Este mai probabil ca alegerea să fi fost dictată de consideraţii de oportunitate, care ţin de o poziţie strategică, tactică şi economică la fel de remarcabile.

De-a lungul unei perioade de peste unsprezece secole, în timp ce Occidentul traia o epocă de dezagregare, construindu-şi apoi cu greu o nouă cultură şi civilizaţie, Imperiul Bizantin şi-a creat o monarhie absolută si o administraţie puternic centralizată, a conservat tradiţiile clasice - cultura greacă si dreptul roman - cărora le-a integrat elemente orientale şi şi-a extins acţiunea civilizatoare si culturală în ţările Europei sud-estice si răsăritene devenind în felul acesta o componentă importantă a culturii medievale europene în totalitatea ei şi singurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu. Proiectul părăsirii Romei în favoarea unei alte capitale nu datează de la Constantin. Încă din epoca tetrarhilor, reşedinţele imperiale se află în afara Romei. Senatorii romani se simt, din acest motiv, jigniţi, însă plecarea împăraţilor este compensată prin dărnicii: termele lui Diocleţian sau bazilica lui Maxenţiu şi Constantin din For.

Explică, oare, nişte raţiuni religioase transferul, devenit definitiv sub Constantin ? Într-adevăr , în vreme ce clasa senatorială romană rămâne ataşată păgânismului tradiţional, împăratul îi apără pe creştini, fie din oportunism, fie din convingere - tradiţia afirmând că el s-a convertit după ce avusese o viziune, în anul 312, în ajunul bătăliei împotriva lui Maxenţiu, la podul Milvius. Această raţiune religioasă, conform căreia Constantinopolul ar fi capitala creştină, dând lovitura de graţie Romei, Templul superstiţiei, apare în realitate ca o justificare ulterioară: căci consacrarea oraşului, la 11 mai 330, este „concelebrată" de către un episcop şi un filosof, discipol al lui lamblichos, neoplatonician şi adversar feroce al creştinismului - dovadă că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par.

În prima perioadă a istoriei sale (330-610) caracterul civilizaţiei şi culturii bizantine este prevalent latin. Este perioada aşa numitei diglosii greco-latine: latina era limba statului, a civilizaţiei, în timp ce greaca era limba culturii. Intenţiile reale ale împăratului se lasă ghicite. El doreşte, precum odinioară procedase Alexandru cu Alexandria, să întemeieze un oraş glorios, capabil să-i imortalizeze numele. îndepărtarea clasei senatoriale din Roma nu este un obstacol, căci de multă vreme, cel puţin cam din secolul al IV-lea, senatul nu-şi mai exercită puterea, în schimb, poziţia orientală a Constantinopolului este un avantaj, într-o vreme în care presiunea barbarilor face necesară trimiterea de trupe fie pe Dunărea de Jos, unde încep să se manifeste germanii, fie spre Răsărit, unde se face simţită ameninţarea părţilor. Pentru acelaşi motiv, Diocleţian, înaintea lui Constantin, alesese să-şi stabilească reşedinţa la Nicomedia, nu departe de Bizanţ. Pe de altă parte, situări oraşului, mai puţin excentrică dec Roma, uşor de aprovizionat la ieşiri din Helespont - strâmtoarea dinte Europa şi Asia Mică - este excepţională, putând controla încrucişare căilor, atât terestre, cât şi maritimi care leagă Occidentul de Orient, ci şi Nordul de Sud.

În sfârşit, oraşul se bucură de un sit defensiv remarcabila extremitatea unei peninsule închisă printr-o incintă înspre continent şi străpunsă de legendarul Corr de Aur, un golf de 7 km lungime, la care poate fi interzis accesul cu ajutorul lanţurilor. Chiar dacă nu este la început decât o Romă secundară, oraşul Constantinopol avea să contribuie la divizarea imperiului, care se contura deja. În domeniul culturii şi al vieţii religioase s-au înregistrat, de asemenea, fapte si opere care, încă din această perioadă istorică de tranziţie, vor conferi un profil original noii culturi a Bizanţului. Seria dezbaterilor teologice - intim legate de ideologia politică a Imperiului- începe cu primele două Concilii ecumenice (din Niceea, 325, si Constantinolpol, 381), în care arianismul este condamnat ca erezie.

Pe 29 mai 1453 Imperiul Otoman a cucerit Constantinopolul împreună cu întregul Imperiu Bizantin, devenind capitala Turciei. Otomanii îşi numeau oraşul-capitală în mai multe feluri, inclusiv Constantinopol. Istanbul a devenit nume oficial în 1930. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol poartă în continuare în denumirea sa vechiul nume al oraşului. Patriarhul de Constantinopol se numeşte astfel până în prezent.

sursa imaginii - wikimedia.org

---

Tag-uri: roma, grecia, turcia

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---