Limba - vorbită de un popor, de o comunitate de oameni - se defineşte ca un sistem complex de semne lingvistice format în decursul convieţuirii istorice. Elementele care conferă unitate sunt: fonetice, lexicale, gramaticale (morfologie, sintaxă).
Limba literară este "aspectul cel mai îngrijit al unei limbi, care se conformează în cel mai înalt grad tuturor normelor gramaticale fixate, folosit în scris şi în mare măsură în vorbirea oamenilor instruiţi" (Mic dicţionar enciclopedic).

Literatura (fr. litterature, din lat. litteratura) se defineşte ca: "Artă al cărei mijloc de expresie este limba, cuvântul. De aceea se spune că literatura este arta cuvântului. Există deci o specificitate a literaturii ca artă, spre deosebire de celelalte arte - a sunetului (muzica), a culorii (arta plastică) etc".

Literatura naţională este definită ca ansamblul creaţiilor literare care exprimă spiritualitatea unei naţiuni. Literatura naţională însumează operele semnificativa, valoroase ale unui popor, având caractere specifice şi care s-au consolidat în timp.
Literatura universală însumează, după Tudor Vianu, operele literare naţionale care "au izbutit să-şi prelungească însemnătatea dincolo de acestea şi, după proba repetată a secolelor şi deceniilor, să se menţină în conştiinţa de cultură a oamenilor de azi". Există, în acelaşi timp, şi o ştiinţă a literaturii care cuprinde istoria, critica literară şi teoria literaturii.

Istoria literaturii este ştiinţa care se ocupă cu evoluţia unei lite raturi naţionale (istoria literaturii române) sau a literaturii întregii lumi (istoria literaturii universale).
Critica literară este ştiinţa aplicată în studierea şi evaluarea operelor individuale.
Istoria literaturii române de la origini pană în prezent a Iui G. Călinescu, apărută în anul 1941, oferă cel mai bun exemplu în ceea ce priveşte interferarea celor două domenii - al istoriei şi al criticii literare.

Teoria literaturii este ştiinţa literaturii care studiază trăsăturile generale ale creaţiei literare, defineşte genurile şi speciile literare, curentele şi metodele artistice, elementele şi particularităţile de stil şi de limbă, noţiuni de versificaţie etc.
Teoria literaturii implică atât actul critic, cât şi pe cel de istorie literară.

Se află, de asemenea, în strânsă legătură cu lingvistica, cu isto ria artei şi a culturii, cu limba. Teoria literaturii are în vedere studiul operei literare, variante ale acesteia, precum şi alte documente care ar putea contribui la definirea personalităţii artistice a unui scriitor, a stilului său. a unui curent literar. Am menţionat mai sus că literatura este o artă.

Arta (lat. ars - pricepere, măiestrie, îndemânare) este definită ca o activitate umană care are ca scop nemijlocit producerea valorilor estetice şi care foloseşte mijloace proprii de expresie cu caracter senzorial. Opera de artă este aceea realizată prin activitatea artistică creatoare.

In antiteză cu arta, ştiinţa se defineşte ca un ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire. Ştiinţa operează cu material faptic, ipoteze, noţiuni, legi, teorii -multe confirmate de practică; interpretări teoretice generale, filosofice ale rezultatelor ştiinţifice.

---

Tag-uri: limba, stil, popor

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 17 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---