Statistics:
Visits: 2,181 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Boul si Vitelul
Q: | Intreaba despre Boul si Vitelul |
În materie de fabulă - specie clasică prin excelenţă — a rămas stabilit că originalitatea lui La Fontaine sau Krîlov nu rezidă în invenţia narativă, în fabulaţie, cât mai ales în adaptarea schemelor tradiţionale la împrejurări specifice locale. Ca şi în cazul basmului, există nişte prototipuri fabulistice universale care nu pot căpăta concreteţe artistică decât printr-o ancorare a lor în sfera preocupărilor estetice ale unui poet, la un moment istoric dat şi într-un anumit loc.
Multe dintre fabulele lui Grigore Alexandrescu au ca schelet narativ puncte de plecare în alţi fabulişti. Unele sunt mai originale, însă adevărata originalitate a poetului constă in localiz area temelor şi procedeelor tradiţionale. Boul şi viţelul, publicată în 1838, este din acest punct de vedere dintre cele mai caracteristice.
Ideea, curentă in epocă, putând fi aflată - ceva mai târziu - in Chiriţele lui Alecsandri sau in romanul lui Nicolae Filimon Ciocoii, vechi şi noi, este aceea că anumite condiţii social-istorice din prima jumătate a secolului al XlX-lea au favorizat parvenitismul. Grigore Alexandrescu o realizează poetic, fără decorul vremii şi fără şarja comediei, fără patosul şi gravitatea lui Filimon, ci fabulistic, cu detaşare clasică şi ironie rece; scriitorul fiind ceea ce se numeşte un om de spirit, pe care nu-l caracterizează patosul violent şi invectiva polemică. Personajul său nu este impetuos ori diabolic, ci pur şi simplu prostul placid, ajutat de noroc; nu însă de o prostie totală, ingenuă, pentru că parvenitul are totuşi abilitatea de a nu-şi recunoaşte rudele sărace. E o abilitate de speţă — am zice —, câştigată automat, prin practica socială: toată lumea face aşa. Şi cretinul, ramolitul Agamiţă Dandanache o va avea, atunci când declară că păstrează scrisoarea pentru a şantaja în toate ocaziile ce s-ar putea ivi.
Măiestria poetului stă întâi de toate in alegerea ieroglifei, in spaţiul valah boul fiind simbolul prin excelenţă al prostiei. Această ieroglifa, odată găsită, atrage după sine, printr-un fel de ingenuitate trucată, altele nu mai puţin pitoreşti: cireada (noţiune care transmite şi o fină ironie la adresa societăţii unde este posibilă ridicarea proştilor în posturi înalte), viţelul - simbolul nevinovăţiei plate, al doamnei vaci fiu etc.
În al doilea rând, fabula excelează prin economia narativă şi prin echilibrul compoziţiei, rezultate din caracterul dramatic al discursului poetic. Ca într-o mică piesă de teatru, cu măşti, după arătarea situaţiei, se trece la mişcarea scenică, expediată în propoziţii scurte, juxtapuse şi la dialogul bazat pe câteva replici esenţiale:
Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte, Ajunge la unchiu, cearcă a intra, Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte: -Acum doarme, zice, nu-l poci supăra. -Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată... etc.
Cu o intuiţie artistică sigură, poetul înlătură obişnuita morală, de vreme ce faptele vorbesc de la sine. Schimbul de replici dintre bou şi slugă sugerează în chip foarte viu un aspect de viaţă, astfel încât didacticismul este de prisos:
- Boierule, zise, aşteaptă afară Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu;
- Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară, N-am asfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.
Comicul, necesar întotdeauna fabulei, se realizează prin câteva contraste: boul este puţin la simţire, e stăpânit de mândrie şi a căpătat obiceiul boieresc de a dormi după prânz, precum şi pe acela de a ieşi la plimbare, fiind totuşi capabil de o mare mojicie, când se face a nu-şi recunoaşte nepotul. Sobrietatea expresiei, pe care n-o aflăm în restul operei poetice a lui Grigore Alexandrescu, este cu totul potrivită în fabule. Sintaxa nu se dislocă în vederea unor necesităţi prozodice, propoziţiile urmând cursul firesc al vorbirii de obşte, în proză:
„Un bou ca toţi boii, puţin la simţire, în zilele noastre de soart-ajutat şi decât toţi fraţii mai cu osebire, dobândi-n cireada un post însemnat" etc. Cadenţa amfibrahică este însă respectată şi sugerează parcă progresele meticuloase ale parvenitului..
Comparaţia „ca toţi boii", deloc pretenţioasă, „nepoetică", este cea mai nimerită în cazul de faţă, pentru că prin ea se face constatarea faptului banal, obişnuit. Interogaţia uşor retorică - Un bou în post mare?, construită prin elipsa predicatului - dă concentraţie şi serveşte, prin alăturarea vocabulelor bou şi post, contrastul comic necesar, fiind totodată prilej de reflecţii care se fac cu acel imperceptibil umor apoftegmatic, cum arăta George Călinescu. Rafinamentul lingvistic şi al expresiei, în genere, provine mai ales din alura uşor doctorală şi meditativă, din ironia rece cu care sunt afinate nişte adevăruri veşnice:
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc. Decât multă minte, ştiu că e mai bine Să ai totdeauna un dram de noroc.
Impresia generală - rezultată din toate fabulele - rămâne aceea că fabulistul, începând cu Esop, joacă un rol printre personajele sale, adoptă o poză regizorală, manevrând sceneria. În consecinţă, stilul direct (dar şi cel indirect liber) capătă oralitate şi culoare de epocă. Viţelul vine să ceară unchiului niţel fân, iar servitorul îi ţine acest discurs brutal:
- Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală; S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii; Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială, Priimit în casă dacă vrei să fii.
ÃŽn afară de oralitate, anume expresii indică atitudini tipice, înainte-i arată covârÅŸitoarea importanţă a personajului în faÅ£a căruia solicitantul trebuie să se prezinte cu sfială (frică amestecată cu respect). Cuvântul primit, care prin măsura versului se cere pronunÅ£at pe îndelete, cu doi “iâ€, obsecvios ÅŸi cu acea nuanţă de oficialitate arhaic-birocratică, sugerează rangul social al potentatului. ÃŽn sfârÅŸit, dovada evidentă a expresiei stilistice celei mai potrivite stă în faptul că unele versuri au ieÅŸit din context ÅŸi pot fi utilizate în vorbirea de toate zilele: „Decât multă minte, ÅŸtiu că e mai bine/ Să ai totdeauna un dram de noroc", ori: „S-a schimbat boierul, nu e cum îl ÅŸtii". Aceasta ÅŸi pentru faptul că fabula Boul ÅŸi viÅ£elul, ca ÅŸi altele, nu este o simplă piesă de istorie literară, prostia ÅŸi parvenitismul fiind observabile - în grade diferite - oricând ÅŸi oriunde.
Multe dintre fabulele lui Grigore Alexandrescu au ca schelet narativ puncte de plecare în alţi fabulişti. Unele sunt mai originale, însă adevărata originalitate a poetului constă in localiz area temelor şi procedeelor tradiţionale. Boul şi viţelul, publicată în 1838, este din acest punct de vedere dintre cele mai caracteristice.
Ideea, curentă in epocă, putând fi aflată - ceva mai târziu - in Chiriţele lui Alecsandri sau in romanul lui Nicolae Filimon Ciocoii, vechi şi noi, este aceea că anumite condiţii social-istorice din prima jumătate a secolului al XlX-lea au favorizat parvenitismul. Grigore Alexandrescu o realizează poetic, fără decorul vremii şi fără şarja comediei, fără patosul şi gravitatea lui Filimon, ci fabulistic, cu detaşare clasică şi ironie rece; scriitorul fiind ceea ce se numeşte un om de spirit, pe care nu-l caracterizează patosul violent şi invectiva polemică. Personajul său nu este impetuos ori diabolic, ci pur şi simplu prostul placid, ajutat de noroc; nu însă de o prostie totală, ingenuă, pentru că parvenitul are totuşi abilitatea de a nu-şi recunoaşte rudele sărace. E o abilitate de speţă — am zice —, câştigată automat, prin practica socială: toată lumea face aşa. Şi cretinul, ramolitul Agamiţă Dandanache o va avea, atunci când declară că păstrează scrisoarea pentru a şantaja în toate ocaziile ce s-ar putea ivi.
Măiestria poetului stă întâi de toate in alegerea ieroglifei, in spaţiul valah boul fiind simbolul prin excelenţă al prostiei. Această ieroglifa, odată găsită, atrage după sine, printr-un fel de ingenuitate trucată, altele nu mai puţin pitoreşti: cireada (noţiune care transmite şi o fină ironie la adresa societăţii unde este posibilă ridicarea proştilor în posturi înalte), viţelul - simbolul nevinovăţiei plate, al doamnei vaci fiu etc.
În al doilea rând, fabula excelează prin economia narativă şi prin echilibrul compoziţiei, rezultate din caracterul dramatic al discursului poetic. Ca într-o mică piesă de teatru, cu măşti, după arătarea situaţiei, se trece la mişcarea scenică, expediată în propoziţii scurte, juxtapuse şi la dialogul bazat pe câteva replici esenţiale:
Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte, Ajunge la unchiu, cearcă a intra, Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte: -Acum doarme, zice, nu-l poci supăra. -Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată... etc.
Cu o intuiţie artistică sigură, poetul înlătură obişnuita morală, de vreme ce faptele vorbesc de la sine. Schimbul de replici dintre bou şi slugă sugerează în chip foarte viu un aspect de viaţă, astfel încât didacticismul este de prisos:
- Boierule, zise, aşteaptă afară Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu;
- Cine? a mea rudă? mergi de-l dă pe scară, N-am asfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.
Comicul, necesar întotdeauna fabulei, se realizează prin câteva contraste: boul este puţin la simţire, e stăpânit de mândrie şi a căpătat obiceiul boieresc de a dormi după prânz, precum şi pe acela de a ieşi la plimbare, fiind totuşi capabil de o mare mojicie, când se face a nu-şi recunoaşte nepotul. Sobrietatea expresiei, pe care n-o aflăm în restul operei poetice a lui Grigore Alexandrescu, este cu totul potrivită în fabule. Sintaxa nu se dislocă în vederea unor necesităţi prozodice, propoziţiile urmând cursul firesc al vorbirii de obşte, în proză:
„Un bou ca toţi boii, puţin la simţire, în zilele noastre de soart-ajutat şi decât toţi fraţii mai cu osebire, dobândi-n cireada un post însemnat" etc. Cadenţa amfibrahică este însă respectată şi sugerează parcă progresele meticuloase ale parvenitului..
Comparaţia „ca toţi boii", deloc pretenţioasă, „nepoetică", este cea mai nimerită în cazul de faţă, pentru că prin ea se face constatarea faptului banal, obişnuit. Interogaţia uşor retorică - Un bou în post mare?, construită prin elipsa predicatului - dă concentraţie şi serveşte, prin alăturarea vocabulelor bou şi post, contrastul comic necesar, fiind totodată prilej de reflecţii care se fac cu acel imperceptibil umor apoftegmatic, cum arăta George Călinescu. Rafinamentul lingvistic şi al expresiei, în genere, provine mai ales din alura uşor doctorală şi meditativă, din ironia rece cu care sunt afinate nişte adevăruri veşnice:
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc. Decât multă minte, ştiu că e mai bine Să ai totdeauna un dram de noroc.
Impresia generală - rezultată din toate fabulele - rămâne aceea că fabulistul, începând cu Esop, joacă un rol printre personajele sale, adoptă o poză regizorală, manevrând sceneria. În consecinţă, stilul direct (dar şi cel indirect liber) capătă oralitate şi culoare de epocă. Viţelul vine să ceară unchiului niţel fân, iar servitorul îi ţine acest discurs brutal:
- Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală; S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii; Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială, Priimit în casă dacă vrei să fii.
ÃŽn afară de oralitate, anume expresii indică atitudini tipice, înainte-i arată covârÅŸitoarea importanţă a personajului în faÅ£a căruia solicitantul trebuie să se prezinte cu sfială (frică amestecată cu respect). Cuvântul primit, care prin măsura versului se cere pronunÅ£at pe îndelete, cu doi “iâ€, obsecvios ÅŸi cu acea nuanţă de oficialitate arhaic-birocratică, sugerează rangul social al potentatului. ÃŽn sfârÅŸit, dovada evidentă a expresiei stilistice celei mai potrivite stă în faptul că unele versuri au ieÅŸit din context ÅŸi pot fi utilizate în vorbirea de toate zilele: „Decât multă minte, ÅŸtiu că e mai bine/ Să ai totdeauna un dram de noroc", ori: „S-a schimbat boierul, nu e cum îl ÅŸtii". Aceasta ÅŸi pentru faptul că fabula Boul ÅŸi viÅ£elul, ca ÅŸi altele, nu este o simplă piesă de istorie literară, prostia ÅŸi parvenitismul fiind observabile - în grade diferite - oricând ÅŸi oriunde.
Tag-uri: fabula |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 23 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :