1. Articulaţia radiocarpiană
în acest caz nu putem vorbi de o singură articulaţie; practic este vorba de o regiune articulară (pumnul) care implică numeroase oase şi articulaţii (radiocarpiană şi intercarpiene).

Suprafeţe articulare:

-Superior: radiusul şi ligamentul triunghiular formând "cavitatea glenoidă antebrahială" ce corespunde "condilului" carpian, format din lanţul osos superior al carpului (cu excepţia pisiformului). Aceasta reprezintă articulaţia radiocarpiană (articulaţie sinovială, biaxială, elipsoidală).
-Inferior: cele 3 oase ale lanţului osos superior al carpului ce corespund celor 4 oase ale lanţului superior. Aceasta este articulaţia numită mediocarpiană.

Su prafeţele articulare radiocarpiene
- Cavitatea glenoidă antebrahială" formează o suprafaţă concavă, ovalară, a cărei margine posterioară coboară un pic mai jos decât cea anterioară. Este formată lateral de către suprafaţa inferioară a radiusului şi medial de faţa inferioară a ligamentului triunghiular, acoperită de cartilaj. Ligamentul triunghiular permite conservarea integrităţii glenei antebrahiale în timpul mişcării de pronaţie-supinaţie.
Dacă ansamblul osos ce formează carpul s-ar articula cu cele 2 oase ale antebraţului direct el s-ar replia pe el însuşi în timpul pronaţiei. Ligamentul tringhiular este un element oferă carpului o suprafaţă qvasicontinuă radiusul.
-Condilului carpian este format din feţele superioare ale scafoidului, a semilunarului şi piramidalului acoperite de cartilaj.

Suprafeţele articulare mediocarpiene
-Superior: se găsesc feţele inferioare ale scafoidului, semilunarului, piramidalul.
-Inferior: se găsesc feţele superioare ale trapezului, trapezoidalului, osul capitat, osul cu cârlig.
Interlinia articulară are forma unui S italic căruia îi distingem 2 părţi, o parte internă ce reuneşte o suprafaţă concavă şi una convexă şi o parte externă formată din 2 suprafeţe plane superioare ca şi inferioare.

Mijloace de unire
-Capsula articulară: există o capsulă pentru articulaţia radiocarpiană ce se ataşează pe conturul suprafeţei articulare. Capsula este foarte laxă dinspre anterior spre posterior şi mai tensionată lateral. Ea e dublată de o sinovială. La nivelul articulaţiei mediocarpiene există o capsulă per articulaţie. Capsulele sunt mai mult sau mai puţin unite între ele şi sinovialele comunică.
-Ligamentele: pentru articulaţia radiocarpiană există ligamente anterioare ce se întind de la marginea anterioară a bazei radiusului până la oasele carpului şi ligamente laterale care se întind de la procesul stiloid radiusului şi ulnei până la oasele carpului.

Permit mişcări reduse de alunecare şi de flexie-extensie. Aceste mişcări cresc în amplitudine de la metacarp II? II. Curba canalului carpian determină oblicitatea axei articulaţiilor 4 şi 5 în raport cu planul mâinii. Ultimele metacarpiene fac deci o flexie care le dirijează spre police.

3. Articulaţiile intermetacarpiene Cu excepţia primului metacarpian care este independent, toate celelalte metacarpiene sunt unite între ele la extremităţile lor proximale prin articulaţii plane, iar la extremităţile lor disiale printr-un ligament. Mijloacele de unire sunt reprezentate de: 3 ligamente palmare, 3 ligamente dorsale, 3 ligamente interosoase.

4. Articulaţiile degetelor II-V

a) Articulatiile metacarpofalangiene sunt articulaţii sinoviale, elipsoidale.
Componente:
- suprafeţe articulare:- capetele metacarpienelor
- cavităţile bazei falangelor
- mijloace de unire: - capsula articulară
- ligamente palmare
- ligamente colaterale (formă de evantai); 2 pentru fiecare articulaţie
-ligamentul metacarpian transvers profund.

Forma osoasă permite mişcări de :
- flexie, extensie ; extensia pasivă este mai amplă decât cea activă
- abducţie/adducţie
- rotaţii lejere

Capsula este laxă anterior şi posterior şi întinsă pe părţi; întărită de partea palmară de către ligamentele palmare terminându-se la baza falangei proximale formând o zonă limitantă. Aceasta completează suprafaţa articulară a bazei falangei când articulaţia este în extensie. în flexie se repliază.
Lateral capsula este întărită de ligamente laterale care se întind de la tuberculul capului metacarpianului până pe părţile laterale ale bazei falangei. Aceste ligamente sunt întinse în flexie şi destinse în extensie. în consecinţă mişcările de abducţie-adducţie şi rotaţie în articulaţia metacarpofalangiană sunt imposibile dacă articulaţia este în flexie.

De asemeni în extensie sau flexie uşoară a coloanei osoase metacarpofalangiene, degetele se pot adapta la forma unui obiect ţinut în palmă. Din contră în flexie coloanele sunt stabilizate ceea ce facilitează priza de forţă.
Ligamentele laterale trimit o expansiune în formă de evantai spre ligamentele palmare.

b) Articulaţiile interfalangiene
Degetele mâinii prezintă câte 2 articulaţii: una proximală şi alta distală (cu excepţia policelui. Toate aceste articulaţii sunt sinoviale, în balama.

Componente:

-suprafeţe articulare:
- proximal - trohlee pentru extremităţile distale ale primei şi II falangă
-distal - 2 cavităţi despăţite printr-un şanţ pentru extremităţile proximale ale celei de a Il-a şi a IlI-a falangă.

- mijloace de unire: - capsula articulară
- ligament palmar
- 2 ligamente colaterale.
Permit mişcări de flexie extensie în plan sagital.
Pentru capsulă şi ligamente dispoziţia este aceeaşi ca la articulaţia metacarpofalangiană. între falanaga proximală şi cea mijlocie este posibilă flexia, extensia nu depăşeşte rectitudinea coloanei osoase. între falanga mijlocie şi cea distală este posibilă flexia şi extensia, în general de amplitudine mică.

Articulaţiile policelui

Articulaţia dintre trapez şi primul metacarpian este o articulaţie selară (articulaţia carpometacarpiană a policelui).

Această dispoziţie permite mişcări în cele 3 plane.
La acest nivel şi datorită acestei dispoziţii are loc mişcarea de opoziţie în care policele descrie o traiectorie conică ce îi permite apropierea întregii coloane osoase a policelui de celelalte 4 degete.
Această mişcare imprimă o mare fineţe prehensiunii. Ea se completează prin mobilitatea metacarpofalangiană şi interfalangiană a policelui care sunt identice cu cele ale celorlalte degete.

Coloana osoasă a policelui are o orientare particulară raportat la restul mâinii:
osul scafoid este oblic cu 40° anterior faţă de planul carpului;
primul metacarpian este ecarte de al II-lea cu 20° şi deplasat anterior cu 40°. Astfel şi când privim o mână în poziţie de repaos se observă că policele se găseşte în unghi drept raportat la celelalte degete. Mişcările primului metacarpian sunt:
-extensia (metacarpianul se deplasează posterior şi lateral);
-flexia (metacarpianul se deplasează anterior şi medial, apropiindu-se de axul mâinii);
-abducţie (metacarpianul se deplasează lateral şi anterior);
-adducţie (metacarpianul se deplasează medial şi posterior).

Capsula este laxă permiţând mişcări de rotaţie axială (care se combină cu cele precedente) crescând astfel posibilităţile de opoziţie.

Articulaţia metacarpofalangiană a policelui Are aceeaşi dispoziţie ca a celorlalte degete cu câteva observaţii:
-este mai masivă ca volum;
-capsula relativ laxă permite rotaţii axiale;
-există 2 oase sesamoide mici pe care se ataşează tendoane.

Articulaţia interfalangiană
Are aceeaşi dispoziţie ca cea a celorlalte degete, este mai masivă.

sursa imaginii http://www.anatomyatlases.org

---

Tag-uri: oase, muschi, corp, anatomie, brate, picioare

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---