Odată cu pronunţarea sentinţei, dosarul părea definitiv închis.
Pe la mijlocul anului 1896, în presă - la început timid, în cele din urmă direct - apar articole favorabile celui deportat. Se fac aluzii la „dosarul secret4* şi, în cele din urmă, se conturează alt vinovat: Esterhazy, maior în armata franceză. Locotcnent-colonelul Picquart, acum şof al biroului de informaţii, intra în posesia unei scrisori a ataşatului militar german către maiorul Esterhazy. Ancheta se desfăşoară sub mana forte a lui Picquart. Expertul grafolog Bert ilion, acelaşi care depusese mărturie împotriva lui Dreyfus, recunoaşte acum că scrisul de pe borderou este (sic !) al lui Esterhazy. La 5 august 1896 se cere arestarea
noului acuzat. Şeful statului-major, generalul Gonse, refuză. „Le matin" publică o copie a borderoului, înlesnind astfel cercetarea sa de către un mare număr de experţi. Se fac simţite premisele unui scandal public. Locotenent-colonelul Picquart - de data asta omul hotărat să descopere adevărul - este mutat în provincie La 19 noiembrie, ministrul de război este interpelat de către deputatul naţionalist Castelin asupra „dosarului secret". La începutul anului 1897, Picquart este expulzat in Tunis, iar Henry, cel mai drastic acuzator în procesul Dreyfus, este numit şef al Biroului de informaţii.
La 15 noiembrie 1897, lovitură de teatru ! Locotenent-colonelul Schwartzkoppen, comandant al unul regiment de gardă german, fiind mutat la Berlin - pentru că aşa cerea protocolul -, se prezintă înaintea plecării presedintelui republicii, Felix Faure, pe care, printre altele, îl asigură sub cuvant de onoare că nu a întreţinut nici un fel de legătură cu căpitanul Dreyfus. Peste câteva zile, ambasadorul Italiei, în numele ataşatului militar al ţării sale, declară acelaşi lucru.
Maşinaţiunile de culise ating puncte maxime. Generalul Gonse declara că „totuşi autorul faptelor pentru care a fost acuzat Dreyfus este maiorul Esterhazy." Acesta este tradus în faţa Consiliului de război, judecat şi. achitat în unanimitate.
Toată lumea - protipendada - părea mulţumită de mersul procedurii. Onoarea corifeilor era salvată... Salvată pentru câteva ore, pentru că... în zorii zilei, „L' aurore" publică articolul ,,J' aceuzo !", un zguduitor rechizitoriu. Semnatar - Emil Zola. Celebrul scriitor acuză fără menajamente, începand cu „experţi†din procesul Esterhazy şi terminând cu Preşedintele statului. în presă se declanşează o campanie fără precedent, se ţin întruniri publice, există o atmosferă generală de continuă agitaţie.
în acest climat, la 7 februarie 1898 începe la Paris, în faţa Curţii cu juraţi, „Procesul Zola". Apărătorii acuzatului - două forţe oratorice : Georges şi Albert Clemen-ceau. Toate eforturile ca în dezbateri să „nu se intre şi in alte amănunte" sunt inutile. Se aduce în discuţio chestiunea Esterhazy. Dar în culisele justiţiei se lucrează abil. Zola este condamnat la un an închisoare şi la o amendă de 3 000 franci ; bineînţeles, nu mai este „Ofiţer al Legiunii de Onoare". Scirbit, emigrează in Anglia.
Iată deci că şi de astă dată Esterhazy, protejat de cercuri înalte, apare ca nevinovat.
Este chiar nevinovat, sau face jocul înaltei societăţi ? Enigma pluteşte asupra lui pană în ziua de 13 august 1898, cand căpitanul Cuignet descoperă falsul scrisorii ataşatului militar german cătiv omologul său italian.Autorul falsului ? De necrezut, şi totuşi real - maiorul Henry.
In faţa probelor inatacabile, cel mai feroce acuzator in procesul Dreyfus, .şi apoi şef al Biroului de informaţii, îşi recunoaşte vinovăţia în prezenţa ministrului de răz-boi, Cavaignac. Laşitatea nu-l părăseşte şi, fără să-şi aştepte judecarea, se sinucide, tăindu-şi beregata cu briciul.Urmează degringolada !
La aflarea verdictului, presa din întreaga lume lansează atacuri vehemente împotriva Franţei. Pentru a linişti spiritele, se votează o lege de amnistiere a tuturor chestiunilor care priveau „Afacerea Dreyfus", afară de condamnarea sa - lucru cerut chiar de condamnat, pentru a putea, după un scurt timp, să-şi probeze nevinovăţia.
21 aprilie 1903 : Dreyfus cere o nouă anchetă.
5 martie 1904 : I se aprobă. 19 noiembrie 1904 : Se încheie ancheta.
12 iulie 1906 : Curtea de casaţie declară nevinovat pe acuzatul Alfred Dreyfus. în Cameră, cu 343 voturi pentru şi 88 contra, se exprimă mulţumiri celor care au luptat - ani de-a randul - pentru ca balanţa să fie readusă la poziţia clasică.
20 iulie 190G. In aceeaşi curte a şcolii militare unde în urmă cu 12 ani i sc cerea eondamnarea la moarte, Alfred Dreyfus este declarat Cavaler al Legiunii de Onoare.
Picquart este numit ministru de război, iar Clemenceau prim-ministru. Esterhazy nu s-a mai întors din Anglia, unde a murit în 1923.