La 5 ianuarie 1895, în curtea unei şcoli militare franceze, asistat de o mulţime de militari şi civili, un tanăr ofiţer este degradat. Nu înainte însă de a i se citi Hotărarea Consiliului de război : „deportarea pentru tot restul vieţii". Cel care asistă nu sunt mulţumiţi de sentinţă şi cer în cor condamnarea la moarte !
Chiar atat de vinovat să fi fost acest cadru militar, căruia nu o dată i s-au recunoscut meritele : inteligenţă, putere de muncă, ambiţie?

Alfred Dreyfus, alsacian de origine, născut la 10 octombrie 1859 la Mulhause, locotenent do artilerie, ofiţer stagiar în Marele Stat-Major, priveşte neputincios în juru-i, la toţi care-i cereau moartea. Nu-i rămanea altceva decat să plece spre Insula Dracului, din America de Sud, lolitar, fără a se bucura măcar de dreptul legiferat de u-şi lua soţia. Părăsea Franţa la 13 aprilie 1895.

Ce acuzaţii i se aduceau tanărului care acum trecea drept un odios spion ?
Între anii 1890-1892, de la Marele Stat-Major dispar in chip misterios cateva documente privind apărarea naţională franceză. Documentele se refereau la fortificaţii, conţineau amănunte asupra frontierei estice. Caz clasic de spionaj !
Autorităţile militare intră în alertă. încep cercetările. Pentru început, se merge pe linia descoperirii spionilor germani. Primele rezultate sunt uluitoare. Centrul spionajului german era chiar la ambasadă.

Se reorganizează expres spionajul, dar mai ales contraspionajul francez, camuflat sub inofensiva firmă „Secţiunea statistică". Conducător, colonelul Sandnerr. In scurt timp se reuşeşte ca la sediul ambasadei germane contraspionajul francez să-şi plaseze un om de încredere, pe doamna Bastian. Se aşteaptă dezvăluiri, dar ele întârzie...
1894. Deci după aproape doi ani, o descoperire : dintr-un coş de hartii al ataşatului militar german, doamna Bastian sustrage un borderou şi o scrisoare - ambele nesemnate. Borderoul conţine cateva titluri :
-O frană hidraulică
-Particularităţi asupra trupelor de acoperire
-Formaţiile artileriei
-Expediţia proiectată în Madagascar
Scrisoarea era un comentariu asupra celor enumerate şi asupra modului de folosire a manualului de tragere al artileriei de camp. Omul de la ambasada germană comunică totul Marelui Stat-Major.
Cine poate fi autorul ? Bănuielile pornesc, în primul rand, către ofjţerii stagiari. Li se fac - în secret - expertize şi comparări grafologice. Nu după mult timp, colonelul Fabre, şef de secţie în statul-major, comunică părerea că „scrisul de pe borderou este al ofiţerului Alfred Dreyfus."

La 14 octombrie 1894, generalul Mercier, ministrul de război, ordonă arestarea lui Dreyfus. Odată eu aceasta, maiorul de stat-major du Paty de Clam este însărcinat cu anchetarea cazului. Primul lucru pe care-l face du Puty : îl chemă pe Dreyfus la ordin, îi dă un revolver şi-l sfătuieşte sa se împuşte. Declarandu-se nevinovat, Dreyfus refuză. Dar oare aşa să fie? Totuşi există un vinovat. Cine-i ?
La începutul anchetei, totul părea că se desfăşoară cu vva mai desăvarşită discreţie. Nu trece însă prea mult timp şl cazul devine public. Ziarele timpului : ,,Libre parole", ,,L'intrasigeant", „La petit journal", „La patrie", ..L' éclaire", prin destăinuirile făcute, înalţă cazul la rang de eampanie naţională. Astfel începe „Afacerea Dreyfus", cure va polariza atenţia lumii întregi.

Evenimentele merg conform instrucţiunilor jurisdicţiei militare. La 3 noiembrie, dosarul este deferit Consiliului ile război nr. 1 din Paris. Raportorul, maiorul d' Ormesch-ville, ajunge la concluzia declarată că singura bază a acuzării este borderoul. Consiliul de război condus de colonelul Maurei se întâlneşte eu acuzatul la 19 decembrie 1894.
Avocat al apărării - Demauge, o somitate în materie.
Pentru evoluţia evenimentelor este interesant de retiniut corpul de martori ai acuzării : general Gonse, sub-seful Marelui Stat-Major. locotenent-colonel Picquart, Maior du Paty de Clam şi maior Henry, care va aduce acuzatului cele mai categorice învinuiri.întreg planul - plan de prim ordin - nu reuşeşte totuşi să aibă altă bază de acuzare decat borderoul. Achitarea acuzatului pare inevitabilă.

Dar nu! Contrar prevederilor legii, chiar în timpul dezbaterilor finale, în camera de consiliu este strecurat cu deplinii discreţie un „dosar secret". Printre filele sale, o scrisoare a ataşatului militar german la Paris către cel Italian, în care se comenta procurarea unor planuri de către un individ a cărui iniţială era litera D. Vestea sosirii dosarului rămane între pereţii camerei de consiliu.
Şedinţa este reluată. Alfred Dreyfus este condamnat la deportare pe viaţă, degradare şi pierderea drepturilor civile.

---

Tag-uri: spionaj, interese, guvern, contraspionaj

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 11 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---