Acupunctura ca metodă terapeutică ce aparţine sistemului mai larg al medicinii tradiţionale chineze a rezistat probelor aspre ale timpului datorită viabilităţii şi eficienţei ei deosebite şi iată că astăzi, după mai bine de 5 000 de ani de când a început practicarea ei primitivă, acupunctura este o ştiinţă medicală în plină dezvoltare, supusă unor cercetări ştiinţifice riguroase, precum si unei practici clinice aprofundate.

Făcând abstracţie de unele descoperiri în ceea ce priveşte mecanismele acupuncturii în lumina ştiinţelor moderne, este greu totuşi să admitem că acupunctura se practică în mod empiric de un popor care avea în acelaşi timp vaste cunoştinţe despre fiziologia umană, multe fiind asemănătoare cu ale fiziologiei moderne. Renum iţi sinologi, după numeroase studii făcute pe vechile texte, au descoperit unele lucruri de-a dreptul senzaţionale. Astfel, s-a afirmat faptul că chinezii cunoşteau, către sfârşitul mileniului II î.e.n. că plămânul este organul prin care se face schimbul de gaze între aer şi sânge, că sângele circulă prin vase, fiind pompat de inimă (deci cu 3 500 de ani înaintea medicului englez William Harvev), că stomacul şi duodenul transformă şi descompun alimentele, că deasupra rinichiului se află un organ (glandele suprarenale), având atât funcţie sexualii, cit şi de protecţie a organismului împotriva reumatismului.

Descoperirile de ultimă oră atestă că în China se practicau cu 2000—3000 de ani în urmă trepanaţii osoase. înţelegând însă pe deplin întregul mecanism al medicinii energetice chinezeşti vom observa că principiile dezvoltate de aceasta îşi au originea într-o concepţie filozofică bine închegată şi unitară. Pentru a putea pătrunde tainele acupuncturii, adesea considerată un mister indescifrabil al medicinii tradiţionale extrem orientale vom încerca descifrarea principiilor de bază.

Concepţia filozofică a medicinii tradiţionale chineze afirmă că universul este format din materie şi energie şi stăpânit de două forţe antagoniste şi complementare, Yin şi Yang, care li menţin echilibrul şi sunt prezente în toate fenomenele, lucrurile şi fiinţele vii.
Ruperea legăturilor dintre om şi univers contribuie la declanşarea dezechilibrelor sila apariţia bolilor. Conform medicinii chineze, întregul univers este energie, iar omul, ca fiinţă microcosmică, este purtător al unor energii cosmice în număr de 3:

a) energia Zong, transmisă omului de procreatori şi care poate fi comparată cu suportul informaţiei genetice care stă la baza diferenţierii celulelor şi dezvoltarea ulterioară a fătului. Ea participă, de asemenea, la elaborarea celorlalte două tipuri de energii, Yong şi Wei;

b) energia Yong sau de nutriţie provine din aerul inspirat şi din alimente şi circulă prin meridianele regulate de la un organ la altul transportând hrana in organism participând la producerea sângelui şi lichidelor organice;

c) energia Wei apără organismul împotriva agresiunilor externe, putând fi astfel comparată cu sistemul imunologic al organismului.

Bipolaritatea asigură menţinerea circulaţiei energiei în organismul uman în mod armonios şi continuu. Aceste două forţe contrarii se intercondiţionează şi se înterpătrund reciproc, aflându-se pretutindeni în univers ca două forţe gemene opuse şi complementare, a căror perpetuare este infinită.

Conform medicinii chineze, omul care se află plasat între cosmos (Yang) şi pământ (Yin) împreunează de la fiecare simbolurile corespunzătoare: capul este Yang, trunchiul Yang şi Yin, iar membrele inferioare Yin, iar în cazul stabilirii unui diagnostic şi al tratamentului de rigoare medicul tradiţionalist va încadra simptomele conform celor două tipuri de Yin şi Yang.

Energiile circulă de-a lungul unor canale invizibile numite meridiane, iar pe aceste meridiane se găsesc anumite puncte, care stimulate, pot ameliora anumite boli. In organismul unui om aflat în echilibru energiile circulă armonios prin nişte canale denumite de chinezi Tking, iar de occidentali meridiane. Fiecare din cele 12 meridiane ale corpului se află în legătură directă cu organul pe care-1 serveşte, aflându-se cu acesta în legătură energetică şi purtându-i numele.

Teoria meridianelor susţine că dezechilibrul apare într-un punct de pe un anumit meridian, generează, de asemenea un dezechilibru în organul său de legătură sau de-a lungul canalului meridianului. Pe întreaga reţea de meridiane au fost determinate circa 800 de puncte de acupunctura.

Ideea de bază a acupuncturii este aceea că prin inserţia de ace extrem de fine de-a lungul punctelor de acupunctura dispuse pe diferite meridiane se pot regla dezechilibrele organismului prin tonifiere sau dispersie, restabilind astfel starea de sănătate.

Existenţa unor zone dureroase proiectate pe piele cu ocazia îmbolnăvirii unor organe a fost observată cu mii de ani în urmă de vechii chinezi, care implantând ace în aceste zone sau masându-le, au descoperit că suferinţa organului este ameliorată.

Medicina occidentală a confirmat această descoperire. Astfel., la începutul secolului XX, medicul englez H. Head stabileşte existenţa pe suprafaţa pielii a unor anumite zone care devin dureroase în caz de boală şi care îi poartă numele.

Fiecare organ bolnav are o zonă căreia îi corespunde durerea. Astfel, a luat naştere masajul reflex, care acţionând prin stimularea acestor zone, ameliorează concomitent funcţia organului bolnav.

Cum s-a afirmat anterior, teoria reflectării organelor pe anumite segmente de corp are o vechime respectabilă. Conform unor teorii filozofice de reflectare a macrocosmosului in microcosmos, chinezii considerau anumite zone ale corpului uman drept puncte de protecţie a tuturor organelor interne. Organismul uman este astfel miniaturizat pe faţă, ureche, ochi, nas, mână, talpă, spate. Cu excepţia ochiului, dacă punctele de acupunctura aflate pe această zonă sunt stimulate cu ajutorul acelor, se poate obţine astfel de la distanţă, influenţarea benefică a suferinţelor organice. In acest mod au apărut microsistemele în acupunctura, cu rezultate terapeutice deosebite. Folosindu-se proprietatea punctelor de a deveni sensibile în caz de îmbolnăvire se. poate chiar diagnostica organul aflat in suferinţă.

Legea celor 5 elemente este fundamentală gândirii chineze şi, deşi a fost enunţată cu mult timp in urmă, poate fi aplicată şi azi în medicina tradiţională. Datorită ei s-au stabilit primele legi fiziologice şi patologice ale medicinii tradiţionale chineze.

Tratamentul, care constă în înţeparea a diverse puncte cu ace speciale, de grosime mică şi lungimi diferite. În funcţie de necesităţi, numărul de ace folosite în cursul unei şedinţe variază între 10 şi 20. La fiecare şedinţă, medicul reevaluează starea pacientului prin dialog şi prin palparea pulsului şi inspecţia limbii. După caz, tratamentul poate presupune şi aplicarea de ventuze, masaj, electroacupunctură sau diverse metode de sângerare, printre care şi cea a venelor sublinguale. În principiu, o şedinta de acupunctură durează între 20-30 minute. O cură constă în 10 sedinte efectuate zilnic sau la 2 zile. Durata efectivă a tratamentului se va stabili de la caz la caz. De obicei, bolile recente şi uşoare, la pacienţi tineri, se pot rezolva în mai puţin de 10 şedinţe. Bolile vechi, mai avansate şi la pacienţi vârstnici, pot necesita mai mult de 10 şedinţe şi uneori tratament periodic de întreţinere.

sursa imaginii www.goodchinesemedicine.com.au

---

Tag-uri: ace, china, terapie, medicina

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 20 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---