Acupunctura, metodă terapeutică a medicinii orientale a apărut în urmă cu peste 4 000 de ani, ca parte componentă a unui sistem filozofic unitar şi integralist, care priveşte fenomenele sub aspectul lor dinamic, fiecare fenomen aflându-se într-o perpetuă stare de evoluţie şi transformare. Privită sub aspectul ei medical, această filozofie demonstrează o mare diversitate şi complexitate a fiziologiei şi patogeniei organismului uman. Originea metodei se pierde în negura timpului. învăluită într-un aer de legendă, ea este atribuită, ca multe alte descoperiri, Împăratului Huang Ti (2 000 î.e.n.) Din ordinul aceluiaşi împărat s-ar fi scris şi primul tratat de medicină tradiţională chineză (Nei-Jing), care abordează probleme de filozofie şi acupunctura, completate la scurt timp de comentarii cuprinse în volumul Sou-Wen. O lucrare care se remarcă prin deosebita atenţie acordată punctelor de acupunctura aparţine lui Roang-Fu-Mi (215—282 e.n.) şi este intitulată „Regula de unu şi de cinci".

La începuturile dinastiei Tang, Sun-Se-Miao scrie o lucrare, în care arată interdicţiile terapeutice în cazul anumitor puncte şi modul în care poate fi condusă energia. Primele planşe reprezentând punctele şi meridianele de acupunctura apar în epoca dinastiei Song şi sunt întocmite de Wang-Wei-Yi, care a făcut în acelaşi timp şi o statuetă de bronz pe care erau însemnate punctele de acupunctura. Mai târziu, în anul 1425 (epoca dinastiei Ming) apare lucrarea „Clasicul curei miraculoase" scrisă de Tchen Houei şi cam în aceeaşi perioadă apare „Marele tratat de acupunctura şi moxă", lucrare în 10 volume a lui Yang-Ki Tcheou. In perioada dinastiei Ts'ing apare lucrarea „Studiul acelor şi moxa" pentru ca mult mai târziu, în anul 1919, să fie publicată o lucrare cu un caracter asemănător intitulată „Cunoaşterea acelor şi moxa". Cu aceasta, am ajuns la perioada Chinei Populare, când acupunctura a luat un mare avînt, au apărut noi tehnici şi s-au înregistrat numeroase încercări de reevaluare ştiinţifică a metodei tradiţionale. După China, Japonia este ţara care a adus o mare contribuţie la dezvoltarea acupuncturii, dar mai ales a tehnicii moxa (Kao). In anul 984 e.n. medicul japonez Yasu-yori Tamba a redactat primul tratat de acupunctura din această ţară intitulat „Ishiu po".

în epoca noastră, Japonia îşi aduce o deosebită contribuţie la aplicarea electronicii în cercetare şi acupunctura. In Europa primii practicieni ai acupuncturii au fost medicii olandezi T. Rhynet (1683) şi E. Krampfer (1712). Acupunctura a fost introdusa in Europa de catre calugarii iezuiti francezi in secolul al XVII lea. In 1671, calugarul iezuit Harviell scrie cartea “ Medicine des Chinois, Consitant en al Parfaite Connoissance du Pauls” . Este vorba despre un tratat de acupunctura lobului urechii (auripunctura) care a fost dezvoltata ulterior in Franta. Prima lucrare despre acupunctura publicată în Europa apare în anul 1571 şi aparţine francezului Harvieu, lucrare care a creat premizele practicării oarecum rudimentare a acupuncturii de personalităţi medicale celebre ca Laenhec, Trousseau, Cloquet, Berlioz, Sarlandiere. In anul 1929 diplomatul francez Georges Soulie de Morant, fiind consul francez la Yunan şi cunoscând la perfecţie dialectul mandarin al limbii chineze, traduce în limba franceză „Marele tratat de acupunctura şi moxă", îndemnat fiind de constatarea pe care a făcut-o cu surprindere în cursul unei epidemii de holeră şi anume că bolnavii cei mai gravi trataţi prin metodele medicinii tradiţionale orientale erau salvaţi în marea lor majoritate, în timp ce pacienţii trataţi potrivit concepţiilor europene mureau în proporţie de peste 50%.

Toate acestea l-au îndemnat pe Soulie de Morant să studieze în continuare bazele medicinii orientale şi, după întoarcerea sa în Europa, imediat înaintea declanşării celui de al doilea război mondial, să publice “Precis de vraie acupuncture chinoise", iar în anul 1960, lucrarea în 5 volume „L'acu-puncture chinoise". Menţionăm însă că prima lucrare publicată în Franţa (unii o consideră mai valoroasă decât cea a lui Soulie de Morant, publicată în anul 1929), aparţine consulului francez în China Dabry de Thuersant şi a apărut in anul 1863 cu titlul „Medicina la chinezi". Practica acupuncturii a fost analizata si documentata in incepand cu primul text cunosut sub numele "Huang Di Nei Jing" (Scrierile de Medicina Interna ale imparatului Galben) scris cu mai bine de 2.500 ani inainte de Christos. Desi nu sunt dubii referitoare la faptul ca bazele principiilor fundamentale ale acupuncturii au fost puse in China antica, recente descoperiri arheologice europene sugereaza ca originile s-ar putea afla si in alte zone geografice sau/si de civilizatie.



Oricum, după apariţia lucrării lui Soulie de Morant, acupunctura câştigă din ce în ce mai mulţi adepţi în Franţa şi Europa. Apar numeroase lucrări, unele aducând elemente originale în practica acupunctică. In perioada în care sunt publicate cărţile lui Soulie de Morant, apar şi alte cărţi valoroase. Auriculoterapia sau acupunctura pavilionului urechii, metodă terapeutică ce nu a fost ignorată în antichitate şi care era utilizată încă în timpul lui Hippocrat în tratamentul nevralgiei sciatice, se transmite de-a lungul anilor în Africa, Orientul Mijlociu şi în Europa în Italia şi Franţa. Astfel, din sec. XVII-lea se păstrează o pictură a lui Hieronymus Bosch de la Muzeul Priado intitulată „Grădina plăcerilor", în care se observă două pavilioane ale urechii traversate in partea superioară a antehelixului de o lance. Acesta este punctul folosit cu succes în tratamentul nevralgiei sciatice, ceea ce dovedeşte că autorul picturii a transmis astfel un mesaj despre valoarea pavilionului urechii în terapie. După 1950, părintele auriculoterapiei, P. Nogier din Lyon reia pe baze ştiinţifice studiul şi practica acestei metode terapeutice.

Studierea acupuncturii în SUA şi în ţările Americii de Sud a marcat o nouă etapă de dezvoltare ştiinţifică a metodei prin acupunctura.

In URSS — Spitalul Botkin (Kusova), serviciul de acupunctura este recunoscut prin rezultatele deosebite obţinute. în ţara noastră acupunctura, introdusă ştiinţific după anul 1945 de doctorul I. Bratu (1910—1965), una din figurile de prestigiu ale acupuncturii europene, a fost adoptată de Sfatul ştiinţific al Ministerului Sănătăţii, iar în anul 1959 a luat fiinţă „Cercul de acupunctura" în cadrul Uniunii Societăţii Ştiinţelor Medicale.

In ţara noastră acupunctura, ca metodă terapeutică eficientă şi economică, a încetat să mai fie o mare necunoscută sau un domeniu exclusiv al unor cercuri medicale restrânse.

Interesul crescând al medicilor pentru acupunctura este explicat nu numai prin alternativa pe care o oferă în faţa proliferării neîncetate a arsenalului medicamentos, cât şi prin eficienţa ei într-un perimetru bine definit de patologie. Astfel, se explică decizia luată de Ministerul Sănătăţii de a organiza cabinete în diferite policlinici din ţară. Unele cabinete metodologice, ca cel din Bucureşti sau din Galaţi (în cadrul serviciului de reumatologie) reprezintă astăzi şi o bază materială pentru învăţământ şi cercetare. începând cu anul 1979, Centrul de perfecţionare a personalului sanitar superior organizează cu regularitate cursuri de iniţiere sau de perfecţionare în acupunctura, oferindu-se în acest fel un nivel ştiinţific solid al aplicării ei în practică.

sursa imaginii www.adinaro-acupuncture.com

---

Tag-uri: ace, china, terapie, medicina

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 20 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---