„Această lege este cea mai minunată dintre toate legile, greu de înţeles şi greu de pătruns [...] Ea poate da naştere la nenumărate, nesfârşite merite şi răsplătiri şi poate duce în cele din urmă la Trezirea supremă". Aceştia sunt termenii în care suveranul din Paikche (Paekje), unul din regatele Coreii, prezintă budismul într-o scrisoare pe care o adresează, în 552 (sau în 538, după o altă tradiţie) împăratului Japoniei. Noua religie a exercitat o mare atracţie asupra populaţiilor din orient. Buddha a atacat cu hotărâre celelalte doctrine şi a dezvăluit minciuna din religia timpului său, încă impregnată de animism, al cărei cult era bazat pe un ansamblu de ritualur
i tradiţionale. Buddha se pare că a fost un excelent orator şi un adevărat misionar. Atitudinea democrată a lui Buddha faţă de întregul popor a fost foarte importantă şi i-a sporit popularitatea. Provenind dintr-o familie bogată, el a dus viaţa săracilor şi i-a condamnat în mod public pe toţi cei care oprimau poporul. Fireşte că toţi asupriţii au alergat spre el aşa cum s-au îndreptat , mai târziu, spre Iisus.
Apărută în India în secolul al VI-lea înainte de Hristos, religia budistă pătrunde în secolul I şi al ll-lea d.Hr. în China, unde cunoaşte o mare dezvoltare. De aici ajunge în regatele Coreii, care o adoptă spre sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al Vl-lea. Un suveran din Coreea o introduce apoi în Japonia, împlinind, după propriile sale spuse, prezicerea lui Buddha: „Legea mea se va răspândi spre Răsărit." Procedând astfel, el nu exportă doar un ansamblu de credinţe, ci şi aspecte specifice civilizaţiei chineze, indisociabile budismului din Extremul Orient. Aceasta religie a fost introdusa in Japonia oficial in 538 din statul antic coreean Paekche. Acest eveniment provoacă profunde tulburări în arhipelagul nipon şi marchează intrarea sa în istorie. În Japonia, acesta a ajuns tocmai in perioada consolidarii statului nipon, noua natiune unificata adoptand relativ rapid budismul si adaptandu-l conform necesitatilor sale.
Misiva suveranului străin este înmânată împăratului Japoniei de către o ambasadă, care aduce şi o statuie a lui Buddha, din bronz aurit, şi texte sacre ce consemnează cuvintele şi faptele acestuia. Gândirea budistă, a cărei difuzare este încurajată de principele coreean, împarte foarte curând în două facţiuni rivale puternicele clanuri care se află în preajma monarhiei şi o controlează. Familia Soga, legată de Coreea şi favorabilă unei reorganizări a ţării care să se sprijine pe importul anumitor trăsături ale civilizaţiei chineze, se pronunţă în favoarea budismului şi obţine să i se încredinţeze preţioasa statuie. Clanurile Nakatomi şi Mononobe, care apără tradiţiile ancestrale şi şintoismul - cultul forţelor naturale (aştri, munţi, cursuri de apă, arbori, foc) întrupate în divinităţi kami - se opun cu violenţă budismului. De aceea, atunci când survine o epidemie de ciumă, o atribuie mâniei zeităţilor lor, nemulţumite de buna primire rezervată lui Buddha şi efigiei sale. La insistenţele lor, împăratul pune să fie aruncată statuia, considerată răspunzătoare de boală, într-un canal. Dar, ca urmare a incendiului palatului imperial, interpretată la rându-i ca o răzbunare a lui Buddha, suveranul comandă două sculpturi pentru a o înlocui pe cea care a fost distrusă. în cele din urmă, armele sunt cele care tranşează disputa dintre partizanii budismului şi adversarii lor. în 587, membrii familiei Soga îşi zdrobesc duşmanii şi impun budismul ca religie oficială. Vechii zei nu sunt detronaţi şi continuă să existe în paralel. în curând se fac chiar apropieri între cele două religii. Printul Shoutoku (574-622en), unul dintre cei mai inflacarati adepti ai budismului, a initiat constructia a numeroase temple, incepad cu Houryuuji (cea mai veche cladire din lemn din lume) si continuand cu Koufukuji, Toudaiji, Yakushiji si Toushoudaiji.
Adoptarea budismului este însoţită de difuzarea scrierii chinezeşti în Japonia, care nu are la vremea aceea caractere grafice proprii. în cursul jumătăţii secolului următor, japonezii fac şi alte împrumuturi de la strălucitoarea civilizaţie a Imperiului de Mijloc. Principalele religii din Japonia sunt Budismul şi Şintoismul. Totuşi, majoritatea japonezilor nu sunt adepţii unei singure religii, ci încorporează în viaţa lor de zi cu zi caracteristici din ambele religii, într-un proces numit sincretism. Învăţăturile budiste şi şintoiste sunt adânc încorporate în viaţa zilnică din Japonia, deşi japonezii pot să nu îşi dea seama de acest lucru. În general, este dificil pentru cei necunoscători să separe religia "adevărată" japoneză de superstiţiile şi ritualurile de zi cu zi, iar majoritatea japonezilor nu îşi pun problema să le separe.
Prin intermediul influenţei călugărilor şi călugăriţelor de rit budist, a meşteşugarilor şi artiştilor din China şi din Coreea instalaţi la Curtea niponă, şi datorită şederii unor călugări, învăţaţi şi studenţi japonezi la puternicii lor vecini, arhipelagul îşi dezvoltă cunoştinţele în domeniile cele mai variate. El se deschide literaturii chineze, citită în limba sa de origine, ştiinţelor, astronomiei, artei şi se iniţiază în regulile Curţii, birocraţiei şi metodelor de guvernare. În 588, este construit în capitala Asuka primul templu budist, potrivit unui plan şi unui stil copiate după sanctuarele de pe continent. La începutul secolului al Vll-lea, prinţul regent Shotoku Taishi, adus la putere în 595 de clanul Soga alături de împărăteasa Suiko, trimite ambasade în China şi stabileşte relaţii fructuoase şi durabile cu această ţară. Religia in Japonia este altfel înţeleasă decât in alte zone ale globului, cel putin altfel decât in ţările creştine. Aici convieţuiesc într-o ciudată interconexiune trei mari categorii de religii: shintoismul - religia autohtona nipona; budismul - religie de origine indiana care si-a făcut intrarea in Japonia sub forma influenţelor chineze; precum si creştinismul un reprezentant minor, dar totuşi prezent aici in Japonia. Cu toate aceste, daca intrebi un japonez oarecare care este religia sa, există o probabilitate mare ca acesta să îţi răspunda că nu are nici o religie.