Romanul este specia genului epic, de întindere mare, cu conţinut complex, angajând multe personaje. De obicei este structurat pe mai multe planuri, remarcându-se mobilitatea în timp şi spaţiu, mai multe conflicte: interioare şi exterioare, romanul dând astfel o imagine cuprinzătoare asupra vieţii, reînviind o întreagă lume, frescă a acelui timp.

Într-un fragment de jurnal, Călinescu nota decesul soţilor Popescu în urma căruia un frate, Bică Simion, a invadat cu numeroşii lui copii dibuind banii şi luând lacom din ei. „Un roman despre-nulitatea lor ar fi interesant - Călinescu."
Imaginea Otiliei se fixase într-un moment din copilărie - o rudă îndepărtată care s-a transformat într-o proi ecţie ideală a imaginii feminine.
Romanul depăşeşte realismul clasic asimilând experienţele romanului modern al secolului XX elemente eseistice, lirice, relativizarea imaginii. Apărut în 1938, e un roman citadin, care cuprinde o bogată galerie de tipuri umane - caractere remarcate de o trăsătură dominantă.

Metoda e balzaciană prin tehnici narative, fixarea caracterelor în timp şi spaţiu, descrierea amănunţită a cadrului fizic al acţiunii cu atenţie către arhitectura clădirilor, interioare, vestimentaţie.

Tema romanului e viaţa burgheziei bucureştene la începutul secolului XX, observându-se motive: paternitatea, moştenirea, formarea tânărului Felix, martor şi actor în roman, -motivul romantic al orfanului. Călinescu a definit tema monografia unei familii bucureştene, în Adevărul literar şi artistic.
Titlul a fost în intenţia autorului Părinţii Otiliei, ambele justificabile prin conţinutul epic. Primul ilustrează motivul balzacian al paternităţii, iar al doilea sugerează imprevizibilul eroinei (Enigma Otiliei), comportamentul ei derutant, uneori absurd care îl uimeşte mai ales pe adolescentul Felix.
Conflictul se bazează pe relaţiile a două familii înrudite, romanul fiind construit pe două planuri narative ce fuzionează: 1. destinul tânărului Sima, care înainte de a-şi face o carieră parcurge o experienţă de dragoste; 2. istoria moştenirii averii lui

Costache Giurgiuveanu.

Călinescu optează pentru tehnica balzaciană în consens cu orientarea sa fundamental clasicistă. Romanul ilustrează afirmaţia autorului că numai orientarea spre o analiză caracterologică şi spre o umanitate canonică duce la adevărata creaţie în roman.

Romanul debutează cu fixarea exactă (element balzacian) în timp şi spaţiu, la începutul lui iulie 1909, când Felix vine de la Iaşi la Bucureşti în strada Antim unde locuieşte unchiul său Costache. Balzaciană e şi meticulozitatea descrierii străzilor şi a arhitecturii clădirilor şi decorului interior. Personajul e descris minuţios arătând cum e îmbrăcat, cum se mişcă, particularităţi de mimică şi de limbaj. Calitatea de narator omniscient îi îngăduie să ştie totul despre toate personajele şi emite aprecieri.

Ca elemente moderne: se observă ambiguitatea personajelor, autorul realizând psihologii enigmatice cu manifestări contradictorii, derutante (Otilia şi Pascalopol); interesul pentru procese psihice ca alienarea, senilitatea (Simion Tulea), pentru studiul consecinţelor eredităţii (Titişor); introducerea unor secvenţe specifice dramaticului în structura narativă. Modalităţile de caracterizare a personajului sunt completate cu inovaţii. Romancierul notează aspecte obiective ale comportamentului, iară a cunoaşte gândurile, această modalitate - comportamentism -conduce către tehnica modernă a reflectării poliedrice, a relativizării imaginilor prin reflectarea lor în mai multe oglinzi cu unghiuri variate (tehnica oglinzilor paralele).

Se remarcă şi romantismul: transfigurarea realităţii prin proiectarea ei în planul fantasticului. Bărăganul e proiectat grandios pe un fundal fabulos. Iubirea dintre Felix şi Otilia. Evoluţia personajului Felix; motivul orfanului. Antiteza.
Elemente realiste: evidenţiate prin temă şi personaje - tipuri umane specifice locului şi timpului.

Elemente clasice: trăsătura de caracter dominantă la anumite personaje şi simetria romanului, avariţia, parvenitismul.

Romanul nu are un fir epic propriu-zis, acţiunea fiind urmărită pe cele două planuri ce interferează. Casa din strada Antim, veche, părăginită, cu ornamente ieftine şi de prost gust, cu mobilă veche şi cu scări care scârţâie arată că acolo locuieşte un avar, e cadrul în care evoluează o lume grotescă. Mucegaiul ce urcă pe ziduri e şi în sufletul locuitorilor. Felix şi Otilia sunt termeni angelici de contrast. Camera Otiliei cu note muzicale împrăştiate, panglici, oglinzi exprimă gustul pentru frumos şi vârsta zglobiei şi fermecătoarei fete. Casa lui Pascalopol cu tablouri de valoare, lucruri fine de bun gust arată omul bogat şi rafinat.

În incipit, odată cu Felix, personaj-martor, îi cunoaştem pe eroi în sufragerie la masa de joc. Când Felix şi-a anunţat sosirea prin schelălăitul metalic al clopoţelului, auzind scârţâitul scării, îşi imaginează un om masiv şi vede cu mirare un mititel adus puţin de spate cu chelie de porţelan, cu doi dinţi ca nişte aşchii de os, clipind rar şi moale. Replica: ,Aici nu stă nimeni" arată spaima faţă de orice intrus în care vede o ameninţare. El nu e avarul pur (ca personajul lui Moliere) sau grotesc (Delavrancea), deşi evoluează într-un registru grotesc. Înrudit cu Goseck şi Shylock (din Shakespeare), e axul central, în jurul lui gravitând o întreagă lume, iar moartea sa stinge acţiunea romanului.

Patima bătrânului pentru bani e atenuată de dragostea pentru „fe-fetiţa" moşului, un sentiment patera. E un fricos încăpăţânat, un zgârcit cu intenţii generoase. Avariţia lui e mai mult o manie. În privinţa Otiliei, are planuri mari, mereu amânate. Zgârcenia lui poate fi şi o formă de rezistenţă la lăcomia mediului. El va cădea victimă propriei suspiciuni devenind un personaj tragic.

De la micile ciupeli faţă de Pascalopol şi încărcarea socotelilor pentru întreţinerea lui Felix până la obţinerea unor câştiguri din închirieri, de la privaţiuni de ordin personal până la planul de a construi Otiliei o casă cu materiale ieftine de la demolări, toate arată avariţia. De asemenea, ţinuta - ghete de gumilastic, ciorapi groşi de lână, roşi,, plini de găuri, nădragi largi de stambă colorată, prinşi cu sfoară - arată acelaşi lucru. Când se îmbolnăveşte, aduce preot să se sfinţească, îşi cumpără de la farmacie medicamente. El ezită mereu să o înfieze pe Otilia şi din pricina structurii de avar, dar şi de teama surorii sale Aglae. După primul atac cerebral, ea împreună cu clanul Tulea ocupă milităreşte casa pentru a nu se înstrăina ceva.

Când Stanică descoperă sub saltea banii ascunşi, bătrânul holbă ochii, căscă gura mare şi urlă plângător: „Ba-banii mei pu-pungaşule!".

Caracterizarea lui Felix

Romanul se deschide cu intrarea lui Felix într-o casă şi într-o lume necunoscută şi se încheie cu imaginea aceleiaşi case (simetria - element tradiţional) pe care o contemplă prin perspectiva eroziunii timpului. De la început apare portretul tânărului de 18 ani „faţa juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor rnari de păr... dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară întâia impresie."
Ambiţiosul tânăr vrea să urmeze medicina, să devină o celebritate şi se dedică studiului cu tenacitate. Dezinteresul cu care cei din jur îi privesc strădaniile îi îndârjesc decizia. îndrăgostit de Otilia nu vede nici o piedică în calea acestei iubiri, dar comportamentul derutant al fetei, trecerea ei de la o stare la alta scapă raţionamentului său clar. Tot prin ochii lui Felix apare şi descrierea grandioasă, romantică a Bărăganului când cei doi tineri sunt invitaţi la moşia lui Pascalopol.
Stanică şi Olimpia se căsătoresc în fine, iar Relişor (Aurel) moare la 2 luni uitat singur în casă.

Dui pricina geloziei lui Felix, Otilia îi interzice vizitele moşierului, dar, după discuţia acestuia cu Felix, totul reintră în normalitatea de dinainte.

Titi e însurat cu sila de fraţii Anei Sohaţchi şi divorţează la ordinul mamei.
Otilia pleacă la Paris cu Pascalopol, iar Stanică face cunoştinţă lui Felix cu Georgeta, întreţinuta unui general. Simion e internat şi abandonat de toţi. Otilia şi Pascalopol se întorc la fel de brusc cum au plecat. După primul atac, moş Costache vrea să îi dea lui Pascalopl banii pentru Otilia, dar amână; are un nou atac şi e speriat de ochii ce pândesc. Otilia îl îngrijeşte cu devotament, dar Stanică, rămas cu el, îi ia banii şi pleacă liniştit, fără urmă de regret pentru moartea pe care o pricinuise,
După noaptea castă (pură) a celor doi tineri, ea pleacă iar cu Pascalopol la Paris scriindu-i băiatului: „Cine a fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor." El trăieşte o mare dezamăgire, dar frământările nu îl abat de la studiu, eşecul îl maturizează.

După război, devine profesor-universitar, specialist cunoscut şi face o căsătorie reuşită, ajungând în cercurile cele mai înalte. întâlnindu-l pe Pascalopol află că îi redase Otiliei libertatea şi i-o arată într-o fotografie în care nu o mai recunoaşte pe fata de altădată: un aer de platitudine, de banalitate stingea totul.
într-o duminică dimineaţă, eroul priveşte casa din strada Antim şi îi răsună în urechi cuvintele, „Aici nu stă nimeni."

Caracterizarea Otiliei

Otilia este întruchiparea naturii contradictorii a sufletului feminin, o feminitate enigmatică, asociind farmec natural şi seriozitate tulburătoare. „E eroina mea lirică, proiecţia mea în afară, o imagine lunară şi feminină, e fondul meu de ingenuitate şi copilărie, oglinda mea de argint. Otilia c'est moi." E un personaj deosebit de complex, fascinant, dinamic, personaj modern, atât prin tehnicile de realizare, cât şi prin problematica ei existenţială.

Otilia e văzută până în finalul deschis - alt element al modernităţii - de fiecare personaj într-un anumit fel.

Perspectivismul pune în relaţie eroina cu individualitatea, proprie fiecărui personaj. Pentru moş Costache e „fe-fetiţa" moşului, Felix o vede o fată superioară pe care „nu pot să o înţeleg." Pentru Pascalopol e femeie în devenire pe care o cunoaşte de mică şi îi place să o răsfeţe. El nu discerne ce e patern şi ce e viril în dragostea pentru ea. In final, mărturiseşte: „a fost o fată delicioasă, dar ciudată, pentru mine a fost o enigmă." Pentru Stanică „e deşteaptă fata, ştie ce vrea!" Şi îi recunoaşte spiritul poetic, iar pentru Aglae e o stricată, bună să se distreze băieţii de familie.
Otilia trăieşte aşa cum cântă la pian: năvalnic, neconvenţional Felix o vede prima dată cu capul prelung şi tânăr încadrat de bucle blonde căzând până la umeri. Capabilă de emoţii puternice, plină de neastâmpăr ca la moşia din Bărăgan. E copilăroasă şi matură, frivolă doar în aparenţă „Bogăţia nu e totul, tata e foarte bogat şi mama a murit de supărare," spunea ea.
Ea îşi dă seama că ar fi o povară pentru ascensiunea în carieră la care Felix ţine aşa de mult, iar finalul arată justeţea judecăţii ei. El face o căsătorie strălucită, iar ea trăieşte cu cei 5-6 ani rămaşi. ''

Caracterizarea Aglaei

Aglae e un personaj care stârneşte un dezgust total. E o femeie cam de 50 de ani, îmbrăcată pretenţios, cu.părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză, faţă gălbicioasă, buze subţiri, nas încovoiat, obraji brăzdaţi de cute adânci, ochi bulbucaţi, glas arţăgos. Sleită sufleteşte, împroaşcă peste tot venin. Scopul vieţii ei e moştenirea averii fratelui pe care îl domină autoritară. Mărginită, desconsideră orice preocupare intelectuală. Când moş Costache se îmbolnăveşte, se instalează în casă supraveghind cu străşnicie să nu se înstrăineze ceva. Are insinuări dezgustătoare: „Să adopte Costache pe Otilia? Niciodată cât trăiesc eu! L-a ameţit stricata aia. Cine ştie ce o fi între ei?"

Weişsman o caracterizează perfect: baba absolută, fără cusur în rău, odioasă şi meschină, are un singur scop: căpătuirea copiilor săi, şi I ridicolă prin inutilitatea acţiunilor sale. Ea sfârşeşte prin a moşteni o casă ruinată, înşelată de ginerele său, iar toţi copiii eşuează.

Caracterizarea lui Stanică Ratiu

Stanică Raţiu are un rol activ în desfăşurarea epică. El e tipul parvenitului pe linia Dinu Păturică din romanul Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon şi Tănase Scatiu din Ciclul Comănăştenilor de Duliu Zamfirescu. Un arivist şi un tartuff (lacom), dornic de a se îmbogăţi prin orice mijloace. Perseverent în atingerea scopului urmărit, nu are scrupule, are tupeu, e impostor, grobian (bădăran), dar adoptă şi maniere distinse.

Caracterizat direct ca un bărbat cu sănătate agresivă, păr mare, negru foarte creţ, cu mustaţă, are înfăţişarea unui om de lume. Avocat fără procese, lipsit, practic, de orice mijloace de trăi, s-a căsătorit cu Olimpia sperând în zestre. Vorbeşte declamator, sonor, arma sa de bază fiind fluxul verbal, ţine mereu discursuri despre societate, religie şi mai ales despre familie.
El se autocaracterizează: „He he, Stanică e profund." Cinic, nu are remuşcări provocând moartea lui moş Costache când îi smulge banii de sub saltea. O părăseşte pe Olimpia, motivând că nu i-a dat un „copil viabil", se însoară cu Georgeta şi se realizează social.

Caracterizarea lui Pascalopol

Pascalopol e introdus în scenă prin acelaşi personaj-martor, Felix, trasându-i de la început principalele linii ale portretului. „Era un om cam de vro 50 de ani, oarecum voluminos, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte." Are lanţ gros de aur, haine de stofă fină, parfum discret. Om de lume, el este pentru Otilia un bărbat şic, dar singur săracul. El locuieşte într-o casă mobilatăcu mult gust pe calea Victoriei, cântă la flaut, făcuse câţiva ani de litere în Germania şi drept în Franţa, dar renunţase la studii, murindu-i tatăl şi fiind nevoit să se îngrijească de mama sa şi de moşie. Fusese căsătorit cu o femeie foarte frumoasă, de care se despărţise sau rămăsese văduv. Nerealizat pe aceste planuri, se consideră neîmplinit, ratat, vrea să fie util şi, spre a-şi umple golul existenţei, suportă atmosfera din casa lui moş Costache pentru a fi în preajma Otiliei.

Bun, generos, delicat, el îşi îngăduie lux şi rafinament şi s-a obişnuit să-i satisfacă fetei toate capriciile, bucurându-se de bucuria ei şi se gândeşte la viitorul ei. Ea îl preţuieşte şi se poartă afectuos: „Dacă un tânăr ar avea bunătatea şi răbdarea lui Pascalopol, l-aş iubi"
El mărturiseşte cinstit lui Felix că nu ştie ce este patern şi ce este viril în dragostea pentru ea.

Se lasă înşelat la cărţi, suportă răutăţile Aglaei, îi plăteşte lui Felix taxele la facultate, iar Otilia se simte bine lângă acest bărbat matur, în stare să o ocrotească. „Am nevoie de domnişoara Otilia, e unicul meu viţ sentimental... rămân totdeauna nepreţuit prieten şi părinte."

Comportamentul, gesturile caracterizează în direct omul bogat, elegant, cu gusturi fine, nobil. în relaţia cu celelalte personaje vădeşte amabilitate, echilibru, se arată plin de tact, răbdător şi faţă de capriciile Otiliei ca în scenele de la moşie, şi faţă de toţi ceilalţi. Are deplin discernământ, vede limpede avariţia lui Costache, ipocrizia lui Stanică, răutatea Aglaei, rămânând mereu discret şi generos. Un ultim gest nobil e redarea libertăţii Otiliei atunci când îşi dă seama că se plictiseşte, lăsând-o să-şi trăiască tinereţea.

În final, de nerecunoscut, îmbătrânit, uscat la faţă, dar tot elegant, îi arată fotografia Otiliei lui Felix, spunându-i că îi declarase că l-ar fi înşelat dacă ar fi ştiut că tânărul suferă, dar nu a făcut-o adăugă cu nostalgie, păstrând fetei aceeaşi afecţiune adâncă, dar considerând-o tot o enigmă.
Nu doar faptul că e bogat observă Otilia la el, ci toată acea bogăţie sufletească de care avea nevoie.

Personajele sunt numeroase şi puternic individualizate. Pascalopol cu numele său, având rezonanţă grecească: Leunida Pascalopol, lăsând un parfum de eleganţă masculină, fizică şi sufletească.
Simion Tulea este sensibil, apatic, melancolic sau agitat. Se crede Iisus reînviat. Evoluează spre nebunie şi e uitat într-un spital de nebuni.

TitiÅŸor

este un nătâng redus mintal, cu stări de apatie ereditare, tulburat erotic, se leagănă, copiază ilustrate, ascultă fanfara în Cişmigiu.
Aurica este tipul fetei bătrâne, în permanentă căutare de pretendent.

---

Tag-uri: literatura, roman

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---