FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 3,195
Votes: 3
Fame Riser
          
Fame Rank
6.7
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Raportul realitate-fictiune intr-o nuvela istorica studiata

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Raportul realitate-fictiune intr-o nuvela istorica studiata

 Q:   Intreaba despre Raportul realitate-fictiune intr-o nuvela istorica studiata       
Raportul realitate-fictiune intr-o nuvela istorica studiata Alexandru Lăpuşneanul (Costache Negruzzi)

Raportul realitate-fîcţiune este o trăsătură esenţială a oricărui text literar. Deşi el este cel mai evident în textele de literatură fantastică, chiar şi operele realiste îl evidenţiază, ştiut fiind faptul că într-un roman / nuvelă realistă doar geneza este constituită din fapte reale, opera în sine constituindu-şi firul epic pe principiul mimesisului si pe cel al verosimilităţii.

Nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul respectă ideologia romantică, inspirându-se din trecutul istoric al neamului, în prezentarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul. Se poate astfel aduce în discuţie şi distincţia persoană - personalitate - personaj, referitor la statutul domnitorului. Persoana istorică re prezentată de Alexandru Lăpuşneanul se poate reconstitui din surse cum ar fi cronica lui Grigore Ureche (Letopiseţul Ţării Moldovei) sau din alte documente istorice ale epocii din care se desprinde portretul unui domnitor autoritar, strateg, al unui politician abil, ale cărui gesturi de pedepsire a boierilor nu sunt cu nimic mai spectaculoase decât cele ale lui Ţepeş sau Ştefan cel Mare (despre care se ştie că a ucis peste 60 de boieri într-un mod similar cu cel al lui Alexandru Lăpuşneanul).
Nuvela se încadrează în categoria prozelor romantice.

Un prim element ce motivează apartenenţa la această orientare estetică este nota documentară a operei, Întâmplările sângeroase puse de autor pe seama lui Lăpuşneanul sunt relatate din raţiuni documentare, de familiarizare a publicului contemporan naratorului cu anumite evenimente istorice, la care nu ar fi putut avea acces. O altă trăsătură romantică este inspiraţia din istoria naţională şi din literatura veche, conform principiilor esteticii romantice, formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul program Introducfie, din revista Dacia literară.

Un prim argument în evidenţierea raportului realitate-fîcţiune îl constituie însăşi tema nuvelei, evocarea, în manieră fictivă, a unei perioade din istoria Moldovei de la sfârşitul secolului al XVI-lea: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi luptele cu boierii pentru impunerea autorităţii domneşti. Subiectul cuprinde, aşadar, o serie de evenimente declanşate de reluarea tronului de către Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, confiscarea averilor boierilor de către noul domn, uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Motoc de către mulţime şi moartea tiranului prin otrăvire.

Celor patru părţi, precedate de câte un moto rezumativ: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!, Ai să dai samă, Doamnă!, Capul lui Motoc vrem!, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu! le corespund, în mod echitabil, momentele subiectului: expoziţiunea şi intriga (revenirea lui Lăpuşneanul în ţară cu intenţia de a-şi recăpăta tronul) se regăsesc în prima parte, desfăşurarea acţiunii se extinde în partea a doua şi, parţial, în cea de-a treia, punctul culminant (scena uciderii boierilor) se identifică în a treia parte, iar deznodământul (moartea domnitorului) apare în ultima secvenţă.

În al doilea rând, Negruzzi este primul scriitor care valorifică într-o creaţie literară cronicile moldoveneşti. În mod surprinzător, scriitorul declară ca izvor de inspiraţie a nuvelei Letopiseţul Ţării Moldovei de Miron Costin, de unde într-adevăr prelucrează episodul omorârii lui Motoc, după scena uciderii boierului Batiste Veveli, din cronică. De fapt, imaginea personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanul este conturată în altă cronică, cea a lui Grigore Ureche. De aici, Negruzzi preia scene, fapte şi chiar replici (de pildă, moto-ul primului şi al ultimului capitol al nuvelei). Totuşi, scriitorul se distanţează de realitatea istorică, prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei. Concepţia sa nu este identică cu cea a cronicarilor, el încercând chiar să motiveze comportamentul domnitorului, spre deosebire de cronicari, care îl blamau. Negruzzi transfigurează artistic faptele narate prin gradarea tensiunii narative şi prin reliefarea caracterului personajelor.

Astfel, dacă realizăm o comparaţie între cronica lui Ureche şi nuvela istorică în discuţie, vom constata următoarele modificări operate de Negruzzi, toate având o motivaţie estetică. Dacă, în cronică, dialogul dintre Alexandru Lăpuşneanul şi boierul de la Tecuci este amintit fugitiv, reţinându-se doar replica „Daca voi nu ma vreţi..." (replică ce va deveni moto), în nuvelă, scena este dramatizată prin dialog cu scopul de a sublinia autoritatea şi spiritul disimulant ale lui Alexandru Lăpuşneanul şi de a crea antiteze între Lăpuşneanul şi boieri sau între Motoc şi ceilalţi boieri.

În cronică, Motoc, Veveriţă, Spancionc şi Stroici fug în Polonia, unde sunt ucişi din porunca lui Lăpuşneanul, iar în nuvelă, Negruzzi îi păstrează pentru crearea antitezei şi pentru a realiza tipul boierului mârşav. Dialogul dintre Ruxanda şi Lăpuşneanul este, de asemenea, o ficţiune a lui Negruzzi cu scopul de a realiza o antiteză între cruzimea domnitorului şi blândeţea soţiei. Scena de la biserică este creată de Negruzzi pentru evidenţierea unei antiteze între calmul acestei întâlniri şi cruzimea măcelului de mai târziu. Uciderea lui Motoc prin azvârlirea lui mulţimii revoltate are ca sursă de inspiraţie un episod din cronica lui Miron Costin, respectiv cel al uciderii boierului Batiste Veveli. Piramida de capete ţine, de asemenea, de caracterul personajului creat de Negruzzi. Dacă, în cronică, Ureche oferă două variante morţii lui Lăpuşneanul, în nuvelă, Negruzzi îl preferă pe cel mai spectaculos, respectiv otrăvirea domnitorului (şi nu moartea naturală cauzată de boală), având aceeaşi intenţie a creării unui personaj excepţional într-o situaţie excepţională.

Un alt argument în ilustrarea raportului realitate-ficţiune se regăseşte la nivelul personajelor. Fiind un personaj excepţional în situaţii excepţionale, Lăpuşneanul este o întruchipare a domnitorului crud, machiavelic, posesor al unei diabolice arte a disimulării, bun cunoscător al psihologiei celuilalt, cu o voinţă de fier, un temperament vulcanic şi o autoritate ineluctabilă, îndepărtându-se de imaginea mitică a unor domnitori precum Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân.

Trăsăturile sale de caracter se evidenţiază în scene revelatorii precum cea a întâlnirii cu boierii de lângă Tecuci, unde dovedeşte labilitate psihică prin trecerea de la aparenta stăpânire de sine la exteriorizarea autorităţii şi la cinism în dialogul cu Motoc sau în partea a doua a nuvelei, în care, în prezenţa Ruxandei, cu greu îşi stăpâneşte instinctul de a scoate pumnalul. Cea mai grăitoare dintre situaţiile excepţionale rămâne însă cea a uciderii nemiloase a celor 47 de boieri, culminând cu aşezarea capetelor lor în formă de piramidă, element pur neconfirmat de cronicariul Ureche.

În concluzie, Negruzzi foloseşte adevărul istoric / realitatea doar ca punct de plecare al nuvelei, modificările aduse de el nefiind gratuite, ci răspunzând esteticii romantismului. Autorul a pornit de la aceste surse istorice şi a accentuat, în mod intenţionat, anumite trăsături de caracter ale personajului, urmărind crearea unui personaj romantic prin caracterul sau excepţional în situaţii excepţionale şi prin realizarea lui în antiteză cu alte personaje din operă. Raportul realitate-ficţiune este esenţial în înţelegerea personajelor, conturând şi accentuând personalitatea acestora.


Tag-uri: nuvela



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :