Lirica existentialista este ilustrata de Psalmi. Poetul credintei şi al tagadei a scris intre 1927-l967 psalmii, a caror sursa de inspiratie sunt cei 151 (152) psalmi din Psaltirea lui David. Psalm vine din cuvantul grecesc psalmos - o compunere poetica biblica, avand caracter de rugaciune, oda, elegie sacra. Arghezi are experienta monahala (la Cernica) şi mediteaza la relatia spirituala dintre om şi Dumnezeu. Din cei 16 psalmi, 9 fac parte din volumul de debut Cuvinte potrivite - 1927.

Tema generala e raportul omului cu divinitatea. In Psalmii lui David; Dumnezeu este vazut ca spirit justitiar, dar şi darnic şi milostiv, cum apare şi la Arghezi, comuna fiind şi ideea ascunderii. Dumnezeu nu poate fi cunoscut de om.

Arghezi strabate o cale lunga a indoielii, a cautarii lui Dum nezeu. Chinuit, confuz, singur işi indreapta nadejdea spre cer, dar se şi razvrateşte, e cuprins de indoieli, de nerabdare, spera, se instraineaza de divinitate. Atitudinile eului poetic sunt neliniştea, lauda, ironia, revolta, nadejdea, acuzarea.

Permanenta pendulare intre credinta şi tagada este o problema obsedanta. Psalmii şocheaza prin atitudinea de razvratire, ceea ce l-a facut pe N. Manolescu sa-l considere poet nereligios, dar este legat şi de dorinta lui Arghezi de a avea dovada palpabila a existentei lui Dumnezeu. Imprevizibil, poetul trece de la credinta cea mai profunda la amenintare.

Tu n-ai facut pamantul din mila şi iubire Ti-a trebuit loc slobod, intins de cimitire.
Insetat de absolut, eul liric il cauta pe Dumnezeu, ca dovada a certitudinii perfectiunii. Este aspiratia spre absolutul cunoaşterii, dar şi o drama morala a incertitudinii, un ideal spre care tinde.

Creatorul omniscient, omnipotent, omniprezent este o imagine a adevarului absolut, fiind in acelaşi timp enigma insaşi a existentei.
Poezia argheziana exprima dorinta apriga de a crede, dar şi neincrederea pustiitoare. Ideea de Dumnezeu apare in acceptie religioasa, gnoseologica, etica şi estetica.

In fata sacrului omul este in ipostaza adamica, atunci cand comunicarea cu Creatorul este simpla şi directa, apoi in cea luciferica, in care ii este refuzata intoarcerea in timpul sacru, şi in cea faustiana, ca spirit insetat de certitudine asupra existentei divinitatii.

Psalmii sunt conceputi sub forma unor dialoguri imaginare cu Dumnezeu. El incearca apropierea de divinitate prin negatie. Deruta, confuzia se exprima patetic “m-adun intr-o nadejde / abia ca se-nfiripa / şi clipa-mi şi ucide / nadejdea de o clipa." in exclamatii şi interogatii retorice işi arata zbuciumul. “Vreau sa te pipai şi sa urlu: Este!" Bilantul este tragic: “Dau numai de zavoare, de lacate şi drugi" - simboluri ale interdictiei. Psalmii se constituie ca o sinteza a experientei umanitatii, cand luminoasa, cand intunecata. Se observa mereu ambiguitatea. intre pietate şi revolta. “Pari cand a fi cand ca nu mai eşti."

Multi psalmi nu au titlu şi sunt numiti dupa primul vers:

Te dramuiesc in zgomot şi tacere Pentru ca n-a putut sa te-nteleaga Pribeag in şes, in munte şi pe ape

In Psalm spune “tare sunt singur Doamne şi pieziş." Este un monolog al singuratatii. Tonalitatea este grava, avand ca tema o drama existentiala. Se imbina doua planuri: unul uman şi unul vegetal. Metafora copac pribeag, avand semnificatie de hoinar, solitar, izolat, reda omul inadaptat care nu-şi accepta conditia. Se remarca şi umilinta, şi revolta. Adverbele restrictive doar, numai accentueaza frustrarea. Drama este a indoielii imbinata cu nevoia credintei. Omul cere puterii supreme, lui Dumnezeu, semne pentru conditia sa efemera franturi de zboruri mici şi un pui de inger.

Psalmul de taina este un monolog in care dragostea şi credinta se intrepatrund, se incheie cu adresarea catre simbolul feminin al divinitatii.
Ridica-ti din pamant urechea In ora noptii cand te chem Ca s-auzi, o, neuitata Neiertatorul meu blestem.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---