Comunicarea verbală este cea mai directă formă de comunicare, de relaţie între liderul militar (comandant) şi subalternii săi. Aceasta se realizează pe cale orală şi are ca scop esenţial, schimbul direct şi rapid de informaţii necesare desfăşurării procesului managerial, respectiv a actului de comandă.

Abordând sensul de circulaţie a informaţiei şi finalitatea actului de comunicare orală este de reţinut faptul că acest gen de comunicare trebuie să satisfacă o cerinţă importantă şi anume aceea de a convinge. Convingerea trebuie sa se bazeze in primul rând pe elementul de raţionalitate, ea trebuie să reflecte o gândire corectă şi o bună cunoaştere a problemelor puse în disc uţie. Gândirea trebuie să preceadă, să însoţească şi să urmeze vorbirea.

Este important ca, în procesul de comunicare orală, comandantul să nu vorbească înainte de a şti precis ceea ce are de spus şi de ce. Totodată în vorbire, grija principală trebuie să fie aceea de a exprima, nu de a impresiona. Mai precis, scopul convorbirii trebuie să fie acela ca subordonatul să înţeleagă cu precizie, ce anume i se spune şi nu acela de a trezi în el anumite impresii favorabile despre cel care îi vorbeşte.
De aceea, termenii utilizaţi trebuie să fie cât mai apropiaţi de nivelul de înţelegere al celui căruia i se adresează.

Pentru a se asigura comunicării verbale coerenţă şi claritate, înainte şi pe timpul desfaşurarării acesteia este necesar:
- să fie clarificate ideile ce fac obiectul comunicării;
- să se stabilească cu precizie obiectivul urmărit de mesaj;
- să se stabilească limbajul şi tonul;
- să se analizeze circumstanţele prezentării punctelor de vedere;
- să se insiste pe expunerea faptelor;
- să se utilizeze cuvinte simple, expresii directe, precise şi clare;
- să se evite tentaţia de a transmite multe informaţii deodată;
- să se insiste pe sublinierea legăturilor logice, pe expunerea ideilor în succesiune, de la cele mai simple la cele mai complexe, mai dificile.

Forma comunicării trebuie adoptată în funcţie de efectul urmărit. Uneori efectul unei comunicări sau expuneri importante este diminuat de greşelile de exprimare ale celui care comunică. Superioritatea pe care o deţine managerul, (comandantul, şeful) asupra subordonatului, trebuie să se manifeste nu numai pe plan tehnic, ci şi pe plan spiritual.

Desigur, nu li se poate cere managerilor militari performanţe stilistice deosebite, dar privind lucrurile exclusiv prin prisma cerinţelor activităţii de conducere este imperios necesar ca ei să cunoască şi să respecte regulile gramaticale cuvenite, precum şi semnificaţia exactă a termenilor pe care îi folosesc. De asemenea, este necesar ca în timpul vorbirii tonul, mimica, gesturile şi chiar vocabularul să rămână sub deplin control. Manifestările de comportament necontrolate nu ajută comunicării. De asemenea, se impune o grijă deosebită pentru evitarea jignirilor, ameninţărilor şi în general a atitudinilor şi termenilor care ar putea constitui o lezare a demnităţii personale a celui, ori a celor cărora li se vorbeşte.

Aceasta reprezintă de fapt o cerinţă elementară a regulilor de comportare între oameni. Dacă se abordează probleme de tehnică psihologică a comunicării, este pentru că nerespectarea ei are efecte profund dăunătoare asupra întregului proces managerial.

De regulă, în urma unor asemenea momente, interlocutorul este învins dar nu convins, ceea ce în mod cert atrage o scădere a elanului său.
Iritarea provoacă fenomenul de "reducere" a câmpului conştiinţei şi în astfel de condiţii există o mare probabilitate ca insasi conţinutul comunicarii să fie deformat. De aceea se poate spune că, momentele de pierdere a autocontrolului de către managerul militar (comandant, şef) reprezintă adevărate momente de întrerupere a procesului managerial, determinând cu timpul apariţia la subordonaţi a fenomenului de teamă şi scăderea respectului faţă de cel care comunică.

Ori, o condiţie esenţială a activităţii manageriale este aceea că, persoana managerului să inspire respect pentru însuşirile, cunoştinţele şi competenţa sa, şi nu teama de putere care revine funcţiei sale. Grija pentru eliminarea manifestărilor şi instabilităţii nu trebuie împinsă până acolo încât să antreneze excluderea fermităţii. Atitudinea de fermitate, chiar de severitate uneori, dar dublată de calm şi luciditate, este de natură să obţină efecte inaccesibile prin alte metode. în consecinţă, pentru a conduce pe alţii, managerul militar trebuie să înceapă prin a se conduce pe sine, demonstrând această calitate şi în convorbirile pe care le poartă.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Diverse  - ( Diverse - Archiva)

Data Adaugarii: 18 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---