Alcătuită din contingente feudale ce se deplasau izolat, ticsite de necombatanţi, cruciada nu răspundea dorinţelor papei care ar fi voit-o unită sub conducerea legatului şi a unei căpetenii laice. Ea răspundea şi mai puţin dorinţelor împăratului bizantin care îi înfrân sese pe pecenegi, se descotorosise de emirul Smirnei, Tzachas, şi uitreţinea raporturi paşnice cu sultanul selgiucid al Rumului, stabilit la Niceea, Kilidj Arslan. Sosirea cruciadei punea Imperiului grave probleme legate de aprovizionare şi pază. Ana Cornnena - scriind la vreo douăzeci de ani după aceste venise ca un cotropitor? Cu toate acestea, Alexios I pusese să fie pregătite provizii şi îi asigurase pe cruciaţi că le va înlesni trecerea cu condiţia ca aceştia să-şi respecte angajament ele de pace.

Primele incidente s-au datorat cruciadei „populare", adesea incapabilă să-şi cumpere proviziile şi înclinată spre jaf chiar în împrejurimile Constantinopolului. Potrivit Anei Comnena, bandele lui Gautier-Cel-Fără-de-Avere şi Petru Eremitul au cerut, în august 1096, să fie transportate pe coasta asiatică. Au început prin a prăda satele creştine, au lansat raiduri pe teritoriul turcesc şi au fost în mare parte nimicite (octombrie 1096), în vreme ce supravieţuitorii erau readuşi la Constantinopol pe vasele bizantine. în acelaşi moment, primele trupe soseau în capitală fără prea multe oprelişti, căci erau puţin numeroase. Incidentele aveau să apară o dată cu venirea contingentelor mai importante, între Raymond de Toulouse şi mercenarii pecenegi care-1 escortau, între Bohemund şi locuitorii Castoriei care refuzau să-1 aprovizioneze, şi aveau să se amplifice pe măsură ce ajungeau la ultimele contingente aflate pe drum% veştile confuze privind negocierile iniţiate de cei care sosiseră înaintea lor la Constantinopol şi condiţiile în care acestea se desfăşurau.

Hugues de Vermandois a fost cel dintâi care i-a prestat fără prea multe greutăţi lui Alexios I jurământul pe care acesta voia să-l obţină de la toate căpeteniile cruciadei: restituirea către Imperiu a tuturor pământurilor care-i aparţinuseră înainte de invazia turcă, menţinerea în feudă imperială a celorlalte pământuri care urmau să fie cucerite în Orient şi promisiunea că vor rămâne fideli împăratului. Astfel, acesta folosea uzanţele occidentale pentru a-şi asigura colaborarea cruciaţilor: dar Godefroi de Bouillon, vasal al împăratului german, refuza să presteze jurământul unui alt suzeran. A fost nevoie să i se întrerupă aprovizionarea ca să cedeze. Raymond de Saint-Gilles, pretextând că nu putea sluji alt suzeran decât pe Hristos, s-a mulţumit să jure că va respecta viaţa şi onoarea împăratului. Bohemund şi-a luat bucuros angajamentul solicitat, dar a cerut în schimb să fie numit mare slujbaş al Orientului, post care i-ar fi asigurat comandamentul forţelor imperiale din Asia Mică şi, deci, cel al expediţiei cruciate. Această solicitare dezvăluie intenţiile căpeteniei normande, şi anume de a fi un mare mercenar în slujba împăratului, pentru ca mai apoi, la nevoie, să folosească în interesul propriu puterea şi avuţiile astfel obţinute.

În faptele, dacă nu în cugetul lor, celelalte căpetenii ale cruciadei, reunită în totalitatea ei în Asia I Mică, în mai 1097, se comportă ca nişte mercenari ai împăratului. Niceea este asediată, armata venită în apărarea ei, condusă de Kilidj Arslan, este înfrântă şi, la 19 iunie, garnizoana turcă predă oraşul bizantinilor.

---

Tag-uri: cruciada, alexios i, constantinopol, niceea, kilidj arslan, smirna, tzachas, bohemund

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---