Evoluţia unui personaj de inspiraţie istorică dintr-o operă epică
Alexandru Lăpuşneanul (Costache Negruzzi)

Introducere

Prozator ce aparţine generaţiei literare de la 1848, Costache Negruzzi se individualizează în literatura română prin varietatea temelor şi a speciilor literare abordate. Opera sa, numită ironic Păcatele tinereţelor, cuprinde patru mari părţi: Amintiri din juneţe, Fragmente istorice, Neghină şi pălămidă, Negru pe alb. Scrisori la un prieten.

Prezentarea elementelor textului narativ semnificative pentru realizarea personajului

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul este prima nuvelă istorică din literatura română, dar ilustrează, în acelaşi timp, şi trăsăturile prozei romantice. Acestea au fost sintetizate pentru prima dată, în literatura noastră, de Mihail Kogălniceanu, teoreticianul generaţiei romantice paşoptiste: evadarea din prezentul apăsător, aspiraţia spre infinit, interiorizarea, întoarcerea la natură şi la tradiţii, cultivarea istoriei şi a moravurilor.

Textul reprezintă o nuvelă, deoarece este o specie în proză, cu o construcţie riguroasă, cu un singur fir narativ. Se caracterizează printr-un conflict unic, desfăşurat în mai multe spaţii şi într-un interval mai mare de timp. Personajele nu sunt numeroase, fiind surprinse în ceea ce au ele mai semnificativ. Caracterul istoric al operei reiese din inspiraţia din trecutul naţional, prin temă, subiect, personaje şi culoarea epocii.

Tema nuvelei este evocarea unei perioade din istoria Moldovei de la sfârşitul secolului al XVI-lea: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul şi luptele cu boierii pentru impunerea autorităţii domneşti.

În ceea ce priveşte structura, nuvela este delimitată în patru capitole care poartă fiecare câte un moto semnificativ: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!, Ai să dai samă, Doamnă!, Capul lui Motoc vrem!, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu! Acestora le corespund, în mod echitabil, momentele subiectului; expoziţiunea şi intriga (revenirea lui Lăpuşneanul în ţară cu intenţia de a-şi recăpăta tronul) se regăsesc în prima parte, desfăşurarea acţiunii se extinde în partea a doua şi, parţial, în cea de-a treia, punctul culminant (scena uciderii boierilor) se identifică în a treia parte, iar deznodământul (moartea domnitorului) apare în ultima secvenţă.
Subiectul cuprinde, aşadar, o serie de evenimente declanşate de reluarea tronului de către Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în Muntenia, confiscarea averilor boierilor de către noul domn, uciderea celor 47 de boieri, omorârea lui Motoc de către mulţime şi moartea tiranului prin otrăvire. Timpul şi spaţiul acţiunii sunt, în conformitate cu specificul nuvelei istorice, clar precizate: cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, în Moldova.

Prezentarea statutului social, psihologic al personajului Personajele sunt caractere deja formate şi se conturează, în general, din stările conflictuale. Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, toţi ceilalţi gravitând în jurul personalităţii sale. Statutul său social trebuie pus în relaţie cu tema operei, Lăpuşneanul având o existenţă istorică determinată, despre care autorul află, aşa cum el însuşi declară, din cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin. Conform principiilor esteticii romantice, Negruzzi este primul scriitor care valorifică într-o creaţie literară cronicile moldoveneşti. În mod surprinzător, scriitorul declară ca izvor de inspiraţie a nuvelei Letopiseţul Ţării Moldovei, de Miron Costin, dar, de fapt, imaginea personalităţii lui Alexandru Lăpuşneanul este conturată în altă cronică, cea a lui Grigore Ureche. De aici, Negruzzi preia scene, fapte (sosirea lui Lăpuşneanul în Moldova pentru a domni a doua oară, întâmpinarea lui de către boieri, uciderea celor 47 de boieri, boala şi omorârea prin otrăvire a domnitorului) şi chiar replici (de pildă, moto-ul primului şi al ultimului capitol al nuvelei). Totuşi, scriitorul se distanţează de realitatea istorică, prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei. Concepţia sa nu este identică cu cea a cronicarilor, el încercând chiar să motiveze comportamentul domnitorului, spre deosebire de cronicari, care îl blamau. Astfel, este accentuată latura pur umană a personajului, care, în tendinţa sa de a-şi depăşi condiţia, de a intra cu orice preţ în istorie, încearcă să-şi menţină puterea prin orice mijloace, chiar dacă unele sunt de o cruzime ieşită din comun. Negruzzi transfigurează artistic faptele narate prin gradarea tensiunii narative şi prin reliefarea caracterului personajelor.

În ceea ce priveşte statutul psihologic al personajului, acesta este evidenţiat atât prin caracterizarea directă, cât şi prin cea indirectă. Portretul fizic este schiţat, accentuându-se acele trăsături care pun în evidenţă caracterul crud, dur şi firea imprevizibilă a acestuia: „ochii scânteiră ca un fulger", „muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau". De asemenea, în spiritul esteticii romantice, este detaliată vestimentaţia personajului, nu neapărat din raţiuni estetice, cât mai ales din necesitatea de a evidenţia culoarea locală: „Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie, avea cabaniţă tucească."

Modalităţi de caracterizare şi relevarea trăsăturilor personajului prin referire la evoluţia conflictului Naratorul se implică direct în prezentarea personajului, trădând o viziune subiectivă, prin comentariile şi judecăţile de valoare emise: „Lăpuşneanul nu avusese vreme a-şi dezveli urâtul caracter", „rosti o deşănţată cuvântare". Şi celelalte personaje îl caracterizează direct, Motoc şi domniţa Ruxanda subliniindu-i „virtuţile", din nevoia de a obţine favoruri. Astfel, chiar şi în momentul uciderii celor 47 de boieri, deşi speriat de moarte, Motoc îl linguşeşte, declarându-se de acord cu fapta domnitorului: „Măria ta, ai urmat cu mare înţelepciune..." Domniţa Ruxanda, crezând că-şi poate îndupleca soţul să înceteze omorurile în rândul boierilor, i se adresează şi ea elogios: „Bunul meu domn! Viteazul meu soţ!".

Totuşi, cele mai multe trăsături ale personajului reies din caracterizarea indirectă, din faptele şi comportamentul acestuia, din modul în care vorbeşte şi din relaţiile cu celelalte personaje ale operei. El este un personaj eponim, inspirând titlul textului, un personaj romantic, excepţional, care evoluează în împrejurări excepţionale. Trăsăturile sale de caracter se evidenţiază în scene revelatorii precum cea a întâlnirii cu boierii de lângă Tecuci, unde dovedeşte labilitate psihică prin trecerea de la aparenta stăpânire de sine la exteriorizarea autorităţii şi la cinism în dialogul cu Motoc. Cea mai grăitoare dintre situaţiile excepţionale rămâne însă cea a uciderii nemiloase a celor 47 de boieri, culminând cu aşezarea capetelor lor în formă de piramidă, element pur fictional, neconfirmat de cronicarul Ureche.

Figură complexă, demonică, stranie, el este tipul domnitorului tiran şi crud, o personalitate contradictorie, ale cărei trăsături sunt subordonate uneia esenţiale: voinţa de putere. De asemenea, forţa, autoritatea, instabilitatea emoţională, capacitatea de a disimula trădează un temperament vulcanic, cinic, machiavelic.
Conflictul, factor determinant în desfăşurarea operei, este complex şi pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Acesta este de natură exterioară, explicită, între domnitor şi boieri şi se conturează încă din intrigă, când are loc întâlnirea cu boierii, inclusiv cu Motoc. Din dialogul cu el reiese relaţia anterioară dintre cei doi, bazată pe interese comune, şi trăsătura definitorie a lui Motoc: slugărnicia. Scena anticipează destinul personajului, întrucât domnitorul îşi exprimă în mod direct convingerile legate de caracterul lui Motoc pe care-l cunoaşte foarte bine: „Dar tu, Moţoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut pre mine, vei vinde şi pre Tomşa..." Este un conflict explicit, în care adversarii se acceptă, fiecare ştiind precis că o alianţă aparentă ar fi soluţia de moment în elaborarea planurilor lor. Lăpuşneanul îl iartă pe Motoc, căci „îi e trebuitor", iar boierul „ştie că Alexandru Vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum era el".

Personajul nu evoluează, chiar şi în final fiind dominat de o singură trăsătură definitorie: cruzimea. În agonie, pe patul de moarte, el nu ezită să-i ameninţe pe toţi cei ce-l veghează, inclusiv propria familie: „iar pre căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei...". Finalul consemnează, în mod concis, sfârşitul domnitorului, în stilul caracteristic lui Negruzzi: „Astfel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei". Se realizează astfel, simetria cu incipitul, care rezumă evenimentele ce motivează revenirea la tron a domnitorului şi atitudinea lui răzbunătoare.

Raportul personajului cu un alt personaj

Caracterul excepţional al lui Alexandru Lăpuşneanul este scos în evidenţă şi prin plasarea lui în antiteză cu alte personaje precum boierul mârşav, slugarnic, linguşitor, Motoc. Acesta reprezintă tipul boierului intrigant, trădător, viclean, laş, care nu îşi urmăreşte decât propriile interese. De altfel, şi el este un personaj machiavelic, pentru că îşi epuizează viaţa în nesfârşite conflicte şi intrigi de culise. Cinismul lui Lăpuşneanul este dus la extrem în dialogul cu boierul pe care tocmai îl condamnase la moarte, în capitolul al treilea, şi căruia îi explică acum, în ultimele clipe, planul pregătit încă de la început: „Luaţi-l de-l daţi norodului şi spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru Vodă celor ce pradă ţara".

Concluzie

Prin urmare, Negruzzi realizează în această nuvelă portretul unui domnitor singular prin cruzime şi machiavelism, detaşându-se prin capacitatea analitică de zugrăvire a monstruosului, de îmbinare a realităţii cu ficţiunea.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---