FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,892
Votes: 1
Fame Riser
          
Fame Rank
10
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Fantana dintre Plopi de Mihail Sadoveanu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Fantana dintre Plopi de Mihail Sadoveanu

 Q:   Intreaba despre Fantana dintre Plopi de Mihail Sadoveanu       
Fantana dintre Plopi de Mihail Sadoveanu Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Cele două laturi ale personalităţii artistice a lui Sadoveanu - cea de creator (şi de cel mai de seamă reprezentant) al romanului istoric romanesc şi cea de ilustru povestitor - sunt coordonatele unei opere impresionante prin vastitate şi diversitate, operă consolidată de-a lungul ă peste cinci decenii de activitate creatoare.

Ca exponent al secolului al XX-lea, el este contemporan cu Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Lucian Blaga sau Tudor Arghezi, dar se deosebeşte tematic de aceştia, impunându-şi propria viziune asupra lumii, a omului, sau a societăţii.
Înainte de a fi romancier, el este recunoscut ca excepţional povestitor, ciclurile şi volumele de povestiri Dureri înăbuşite, Crâşma lui Moş Prec u, La noi în Viişoara, Bordeeni, Ţara de dincolo de negură anunţând excelenta operă de maturitate, Hanu Ancuţei (1928).

Titlu. Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Ca specie literară cultă, povestirea se defineşte drept o naraţiune subiectivizată, în care naratorul/povestitorul lasă impresia că spune, nu că scrie, iar cititorul are impresia că urmăreşte firul epic o dată cu povestitorul: „povestitorul trebuie crezut pe cuvânt. El este neapărat creditabil. Dacă ne îndoim de cele auzite, povestirea piere. Aici este un soi de regulă a unităţii de perspectivă."(N. Manolescu, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului, laşi, Ed. Polirom, 1999, p. 181).
Povestirea în ramă nu este o noutate sadoveniană (ciclul celor O mie şi una de nopţi, Decameronul lui Giovanni Boccaccio din secolul al XlV-lea, sau Povestirile din Canterbury ale lui Chaucer sunt doar câteva exemple celebre), şi nici motivul hanului, întâlnit chiar la nuveiiştii din perioada marilor clasici (La hanul lui Mânjoală, Moara cu noroc). Sadoveanu apelează la procedeul povestirii în povestire pentru a asigura unitate volumului şi a sublinia ritualul spunerii, povestirii, tehnica aceasta regăsindu-se în prima parte a fiecărei naraţiuni.

Spre deosebire de alte hanuri, hanul sadovenian este un spaţiu aparte, atemporal şi nedeterminat geografic, un spaţiu care închide în sine o lume şi o istorie. Interesant este jocul temporal, întâmplările situându-se mai toate într-un trecut misterios, magic şi irepetabil care refuză prezentul, realizându-se astfel o antiteză între vremea de demult şi vremea de acum de care oamenii se ascund în hanul Ancuţei ca într-o „cetate". Aceeaşi antiteză persistă între lumea de afară şi lumea de la hanul Ancuţei, unde este „vremea petrecerilor şi a poveştilor" (Iapa lui Vodă).
A patra din ciclul celor nouă povestiri, Fântâna dintre plopi are ca narator al întâmplărilor pe căpitanul Neculai Isac, participant direct la acţiunea povestită. Titlul este simbolic, sugerând, prin îmbinarea celor două elemente - fântâna (spaţiu magic, loc de întâlnire al îndrăgostiţilor) şi plopul (singurătate) - dramatismul întâmplărilor. Tema este iubirea.

Suntem la sfârşitul celei de-a doua zile de la hanul Ancuţei, soarele alunecă spre asfinţit (vagă sugestie temporală), ospăţul este în pregătire, la fel şi lăutarii. Numai povestirea comisului de la Drăgăşani întârzie. Liniştea aparentă este tulburată de ivirea unui nou oaspete, a cărui primă apariţie aminteşte de un erou de basm: „se vedea venind un călăreţ, învăluit în lumină şi-n pulberi. Calu-i pag, cu grumazul încordat şi cu coama fluturând, în buiestru iute, luneca spre noi". Aprecierea nu este neverosimilă: suntem într-un spaţiu şi într-un timp de basm în care timpul real dispare. Peisajul este mirific: „Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca de veacuri". Din nou, informaţia nu este exagerată: ascultătorii de la han sunt sub influenţa unei vrăji a poveştii, care transcende realitatea, mistificând-o.

Caracterizarea personajelor

Talentul de portretist al lui Sadoveanu este evident în prezentarea căpitanului, pe care îl individualizează din doar câteva particularităţi fizionomice şi vestimentare: „obrazu-i smad cu mustăcioara tunsă şi barbă rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene întunecate", „purta ciubote de iuft cu turetci nalte ş-un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint".

Noul venit este identificat drept căpitanul Neculai Isac, vechi prieten al comisului Ioniţă şi astfel are Ioc trecerea dintr-un spaţiu mitic, al misterului în alt spaţiu mitic, al hanului, căpitanul incluzându-se astfel între oaspeţii Ancuţei.
Un detaliu fizionomie - pierderea unei „lumini" (metaforă pentru ochi, utilizată şi de Eminescu) - stârneşte o uşoară melancolie, dar este şi nou prilej de povestire, povestire anticipată de informaţiile pe care le au Ancuţa (de la mama ei, cealaltă Ancuţa) şi comisul Ioniţă despre aventurile căpitanului. Rolul acestor amintiri este de a spori curiozitatea ascultătorului. Portretul făcut de comisul Ioniţă întregeşte portretul schiţat de naratorul iniţial şi creează suspans: „a fost un om cum nu erau mulţi în ţara Moldovei. Voinic şi frumos - şi rău." Valoarea semantică a epitetului „rău" nu derutează, căci aici rău nu înseamnă crud, nemilos, ci aprig, trăsătură justificată de întâmplările care vor urma.

Trăsături specifice

O dată ce vinul este turnat în ulcele, bucatele sunt puse pe masă, lăutari îşi pregătesc instrumentele, iar oaspeţii se aşază în jurul căpitanului (a se observa ritualul povestirii - pregătirea cadrului propice narării), povestirea poate începe. Intră acum în scenă cel de-al doilea narator (naratorul-personaj al povestirii în povestire), ale cărui formule de adresare fac parte dintr-un întreg ceremonial al spunerii şi au rolul de a crea suspans. De-a lungul povestirii va fi solicitată şi părerea vechiului prieten - comisul Ioniţă -, tocmai pentru a se certifica veridicitatea întâmplărilor.

Detaliile temporale (într-o toamnă, într-o sâmbătă) şi spaţiale (malul Moldovei) încearcă să confere autenticitate întâmplărilor, dar, contrar aşteptărilor, prin vagul lor, nu fac decât să sporească aura de mit, de legendă, completată şi de lirismul povestirii (vezi termenii figuraţi, descrierile).

Aventurile încep într-o pădure în care eroul nostru se plimba uşor nostalgic. Melancolia îi este tulburată de apariţia unei liote de ţigani din care se desprinde Marga, o fetişcană de optsprezece ani, cu obraz copilăresc, dar cu nas arcuit şi ochi iuţi care îl tulbură pe căpitan: „am simţit în mine ceva fierbinte: parcă-aş fi înghiţit o băutură tare." Tânăra ţigancă are privire şăgalnică, trup curat şi frumos rotunjit, mişcări unduitoare, fustă roşie şi un râs misterios. Povestea de dragoste se naşte rapid, iar locul tainic de întâlnire este fântâna dintre plopi. Simbolistica fântânii este discutabilă. În basme se vorbeşte de fântâna vieţii, a nemuririi sau a tinereţii veşnice, sensul din urmă fiind, poate, cel mai potrivit în contextul naraţiunii noastre. În mitologia greco-romană la poarta infernului se află două fântâni: fântâna uitării şi cea a memoriei, de unde numai fiinţele spiritualizate pot bea, pentru a nu-şi pierde amintirile. Pe de altă parte, în Povestea lui Harap-Alb, de pildă, coborârea în fântână echivalează cu pierderea identităţii, fiind un prim pas necesar în iniţierea personajului pentru atingerea statutului de erou. într-un fel, şi personajul din povestirea sadoveniană se iniţiază în arta vieţii prin iubire.
Portretul ţigăncuşei, întregit de-a lungul povestirii, îmbină pudoarea cu cochetăria: „Şi-mi arătă pe rând încălţările, ridicând câte-un picior şi săltându-şi fusta cu vârful degetelor", „sângele-i rumeni obrajii", „se răsucea uşor în loc, la dreapta şi la stânga, mlădiindu-şi mijlocul şi privindu-şi cu stăruinţă ciuboţelele. Apoi deodată îmi apucă mâna (...), mi-o sărută, se întoarse şi fugi."

Iubirea abia înfiripată nu are şanse de izbândă. Obligată de capii şatrei să-l seducă pentru a-l atrage în cursă, Marga îşi va mărturisi păcatul într-o încercare dramatică de salvare a omului pe care îl iubeşte. Pentru juna ţigancă, căpitanul este prima persoană care o tratează ca pe o fiinţă umană şi nu o consideră o simplă unealtă în atingerea propriilor scopuri aşa cum o văd cei de-un neam cu ea. Povestea sfârşeşte tragic: tânăra Marga este ucisă, iar căpitanul îşi pierde un ochi (o lumină ni se spune în text, metafora stând atât pentru organul vizual, cât şi pentru Marga, pentru că pierderea luminii echivalează cu pierderea iubirii). Scena este impresionantă; descrierea este simplă, dar puternic sugestivă: „pe sub batistă mi-a năboit sângele; mi se prelingea prin mustăţi şi-mi intra în gură. Şi parcă gustam din sângele împrăştiat pe colacul fântânii". Prin aura sa legendară, iubirea celor doi devine astfel nemuritoare.

Aici se încheie povestirea căpitanului Neculai şi rolul de narator îi revine naratorului iniţial care face întoarcerea în timpul prezent, la ospăţul de ia han, păstrând însă emoţia şi melancolia celor care au ascultat şi evidenţiind starea sufletească a povestitorului-personaj: „când îşi sfârşi căpitanul Neculai istorisirea, asfinţi soarele în munţi şi se întinse umbră' peste valea Moldovei şi asupra hanului. Focul se stinsese. Noi, gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus, am rămas tăcuţi şi mâhniţi." Soarele a apus, iar semiîntunericul pare a conserva atmosfera mitică.
Precizarea din final a Ancuţei - „tot aşa îmi povestea şi mama, demult, despre întâmplarea asta" - se vrea o autentificare a faptelor relatate, întărită de certificarea adusă de moş Leunte, conform căreia fântâna dintre plopi „s-a dărâmat ca toate ale lumii".

Stil. Limbaj

Culoarea locală se realizează nu atât prin apelul la regionalisme - care nu lipsesc - , cât mai ales la variantele fonetice moldoveneşti (tristeţă, aista, cătră, frumuseţă, prietinie etc). Limbajul eroilor se caracterizează prin bogăţia lexicală şi semantică. Expresivitatea comunicării este rafinată prin epitete şi construcţii metaforice: căpitanul, a pierdut o „lumină", sau priveşte „în neagra fântână a trecutului".


Tag-uri: literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :