Organele respiratorii, gura, buzele şi limba contribuie la realizarea fonaţiei, constituind împreună aparatul fonator. Se înţelege prin fonaţie emiterea sunetelor prin intermediul aparatului fonator. La nivelul laringelui se produce sunetul laringian care este transformat în vocale şi consoane la nivelul gurii.

Sunetul laringian ia naştere prin intrarea în vibraţie a coloanei de aer expirate forţat prin glota strâmtorată, datorită apropierii coardelor vocale adevărate (inferioare), ca efect al contracţiei muşchilor constrictori ai glotei. Sunetul laringian ca atare este nearticulat. Intensitatea sa se datoreşte amplitudinii vibraţiei coloanei de aer expirate, depinzând de forţa cu care coloana respectivă de aer este împinsă prin laringe. înălţimea se datoreşte frecvenţei vibraţiilor (500—3 000 Hz) coloanei de aer care este cu atât mai mare, cu cât glota este mai strâmtorată şi coardele vocale mai întinse de către muşchii lor tensori.

Vocalele se emit pe seama sunetului laringian prin modificarea lungimii cavităţii bucale, iar consoanele datorită formării unui obstacol la trecerea aerului în cursul producerii sunetului laringian. După cum obstacolul respectiv se realizează cu ajutorul buzelor, al limbii şi al vălului palatului şi faringelui, consoanele sunt de trei feluri : labiale (b, f, p, m, v), linguale (d, n, r, s, ş, t, ţ, z) şi guturale (c, g, h, k).

Sunetele sunt articulate, adică asociate în silabe (foneme), iar acestea în cuvinte, alcătuite din vocale şi consoane.

Mişcările vorbirii sunt comandate şi coordonate de către centrii motorii ai vorbirii, situaţi în aria motoare corticală, în partea inferioară a scizurii lui Rolando. De la centrii motori ai vorbirii, influxul motor coboară prin fasciculul geniculat către nucleii nervilor cranieni care inervează motor întreg aparatul fonator (V, VII, IX, X, XI, XII). La muşchii laringelui, influxul motor ajunge prin ramuri ale nervilor X şi XI (nervii laringeu superior şi laringeu recurent) cu originea în nucleul ambiguu din bulb.

Mişcările vorbirii sunt coordonate în sensul articulării, asocierii literelor în cuvinte şi a cuvintelor în propoziţiuni şi fraze de către centrul de asociaţie motor al vorbirii (centrul lui Broca), care se formează, prin educaţie, la baza circomvoluţiunii frontale inferioare dominante (stânga la dreptaci şi dreapta la stângaci), în raport cu excitaţiile auditive, iar la surzi, prin urmărirea mişcării buzelor profesorului, în şcoala de surdomuţi.

Igiena vorbirii se referă la protejarea şi dezvoltarea ei prin respectarea regulilor de igienă ale organelor care participă la vorbire (laringele şi celelalte organe respiratorii, gura, buzele, limba, sistemul nervos), prin prevenirea şi tratarea bolilor acestor organe, în special a laringitelor, prin dezvoltarea vocii cu ajutorul cântatului şi declamatului raţional, cu evitarea exceselor de vorbire, de cântat, de declamat şi de râs (deoarece produc răguşeală), prin asigurarea auzului normal, prin vorbirea clară suficient de rară şi corectă a profesorilor şi părinţilor şi prin prevenirea şi tratarea tulburărilor de vorbire. Logonevroza sau balbaiala este definita de specialistii in domeniu drept o tulburare functionala a exprimarii verbale, care afecteaza ritmul acesteia, in prezenta unui interlocutor. Conform Dictionarului de psihologie, balbaiala este o ,,tulburare a vorbirii la copii, mai rara la adulti. Balbaiala rezulta din destructurarea sau defectuoasa functionare a reglajului verbal si consta in dezordinea intermitenta a pronuntiei, repetarii convulsive si blocaje a unor fenome, emisiuni precipitate, urmate de momente de dificultate in articularea unor cuvinte. Unele sunete si cuvinte sunt pronuntate incorect. Balbaiala este solidara cu crispari, grimase, palpitatii”. Balbaiala fiziologica este forma specifica care debuteaza in jurul varstei de 3 ani, cand apar primele fraze, cand limbajul se organizeaza , iar copilul stabileste primele contacte, in exteriorul mediului familial. Aceasta perioada poate sa regreseze si apoi sa dispara, in functie de posibilitatile copilului de a-si dezvolta si organiza rapid limbajul. Corectarea balbaielii fiziologice se face odata cu maturizarea SNC, a aparatului fonoarticulator, dezvoltarii auzului si constiintei fonematice prin terapie logopedica.

Alături de logonevroză, prezentată în cadrul igienei sistemului nervos, se plasează alte tulburări de vorbire care nu au un fond nevrotic : dislalia, rotacismul, sigmantismul, rinolalia, bolboroseala, vocea piţigăiată etc. în cazul dislaliei, copilul nu poate pronunţa unele sunete sau cuvinte pe care le sare sau le înlocuieşte cu altele. în cazul rotacismului este incorect pronunţată litera r, iar în cazul sigmantismului, literele s, ş, z şi j, datorită unor vicii de implantare a dinţilor sau de conformaţie a maxilarelor. Rinolalia (nazonarea) se caracterizează prin vorbirea pe nas, datorită contracţiei incomplete a vălului palatului. Prevenirea şi tratarea tulburărilor de vorbire prezentate se face prin respectarea regulilor de igienă a vorbirii, în special prin vorbire clară şi corectă a profesorilor, prin înlăturarea cauzelor organice şi funcţionale acolo unde există, prin educaţia vorbirii şi, la nevoie, prin tratament logopedic de corectare a pronunţiei, însoţit de tratament medical de întărire a organismului.


sursa imaginii .freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: balbaiala, silabe, boala, aer

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---