Cele 2 oase ale antebraţului sunt în contact din punct de vedere motric prin 2 puncte: articulaţia radioulnară proximală şi distală (trohoide). La nivelul diafizelor cele 2 oase sunt unite printr-o sindesmoză.

Mişcările de pronaţie-supinaţie se realizează în acelaşi timp în articulaţia cotului şi între oasele antebraţului. Mişcarea de pronaţie este mişcarea prin care faţa palmară a mâinii priveşte în jos iar mişcarea de supinaţie palma priveşte în sus. Dacă antebraţul este liber pe lângă corp (policele orientat înainte şi palma medial) pronaţia este mişcarea prin care faţa palmară devine posterioară şi policele medial.
Aceste mişcări pot fi confundat e cu cele ale umărului: pronaţia cu rotaţia internă a braţului supinaţia cu rotaţia externă a braţului.


ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ PROXIMALĂ (sinovială, trohoidă, uniaxială)
Suprafeţe articulare şi mijloace de unire - pe ulnă există o incizura radială (o suprafaţă concavă dintre anterior spre posterior situată pe faţa laterală a procesului coronoidian). Ea este completată de un ligament inelar care se ataşează pe marginile anterioară şi posterioară. Faţa sa profundă e tapiţată de cartilaj. Ansamblul formează un inel în care ste inclusă circumferinţa capului radial. Inelul este întărit la bază prin ligamentul pătrat care se întinde de la incizura radială a ulnei la colul radiusului.

Acest ligament e relaxat când antebraţul se află în poziţie intermediară, este întins în mişcarea de pronaţie sau supinaţie.
Dispozitivul descris permite capului radiusului să se rotească în jurul său cu un joc lejer datorat părţii deformabile a inelului (ligamentară). Este de asemeni o frână a mişcării de extensie. Inelul este mai îngust la bază, aceasta permiţând o bună menţinere a capului radial în timpul tracţiunilor axiale ale antebraţului.


ARTICULAŢIA RADIOULNARĂ DISTALĂ are ca suprafeţe articulare incizura ulnară a radiusului ce corespunde unei suprafeţe situate pe faţa medială a capului ulnei; ansamblul formează o articulaţie de tip cilindru plin-cilindru gol ce permite rotaţia bazei radiusului în jurul capului ulnar.

Un alt mod de legătură mobilă este ligamentul triunghiular care se întinde de la procesul stiloid ulnar la marginea inferioară a incizurii ulnare a radiusului; este concav pe ambele feţe ce sunt acoperite de cartilaj. Este în acelaşi timp o suprafaţă articulară (cu faţa inferioară a capului ulnar şi cu carpul) şi un mijloc de unire; deci completează şi menţine în contact suprafeţele articulare şi limitează mişcările de pronaţie supinaţie (în pronaţie se întinde fasciculul posterior; în supinaţie fasciculul anterior).

Pe toată lungimea lor cele 2 oase sunt unite printr-un ligament interosos întins de la marginea internă a radiusului la marginea externă a ulnei. Acest ligament este foarte rezistent format din 2 categorii de fibre:
fibre mijlocii oblice în jos şi intern fibre superioare oblice în sus şi intern (coarda oblică). Se destinde în pronaţie şi se întinde în supinaţie; este deci o frână (puternică) a supinaţiei.
împiedică alunecarea longitudinală dintre cele 2 oase (în timpul transportului de greutăţi de exemplu).

Oasele cotului în pronaţie/supinaţie
în pronaţie radiusul se deplasează realizând o mişcare conică. Extremitatea sa superioară pivotează în jurul ei înşişi, dar cu o oarecare laxitate datorită relativei supleţi a ligamentului inelar.

Extremitatea sa inferioară alunecă anterior şi intern în jurul capului ulnei. Pentru ulnă există 2 posibilităţi:
1. sau se deplasează în acelaşi timp cu radiusul posterior şi extern; axa mişcării se găseşte la nivelul degetului 3. Ex: răsucirea unei chei. Mişcarea e realizată de muşchiul anconeu.
2. sau rămâne fixă; axa mişcării fiind la nivelul degetului 5. Ex: pentru a întoarce o pagină.

încrucişarea celor 2 oase este posibilă datorită formei lor curbe. Ambele oase sunt concave anterior. în timpul pronaţiei aceste concavităţi se privesc faţă în faţă permiţând o încrucişare prin diafizele lor.
Se observă că fără aceste curburi oasele nu s-ar putea încrucişa. Traumatismele (fracturi) pot modifica aceste curburi şi pot compromite posibilitatea de pronosupinaţie. Aceasta priveşte în particular tehnici ce utilizează membrul superior în torsiune (artele marţiale).

Mişcările descrise sunt mişcări de pronaţie şi supinaţie pure (cele în care ulna e imobilă şi singurul os ce se mişcă e radiusul), foarte rar întâlnite în activitatea obişnuită.

Mişcările obişnuite de pronaţie şi supinaţie sunt însoţite şi de mişcări în articulaţia scapulohumerală. Este vorba deci de un lanţ articular. De asemeni, mâna fiind legată de radius mişcarea din articulaţia radioulnară se va repercuta şi asupra mâinii.
în cadrul mişcării de pronaţie supinaţie spaţiul interosos nu dispare. în poziţia intermediară când cele 2 oase sunt mai puţin îndepărtate membrana interosoasă este întinsă la maximum. De aceea se şi recomandă să se imprime antebraţului această poziţie în cazul imobilizărilor din fracturi.

sursa imaginii http://www.faqs.org

---

Tag-uri: oase, muschi, corp, anatomie, brate, picioare

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---