După ce zdrobise, în ultimele zile de marş, cateva cete răzleţe de pedestraşi ai regelui hitit Muwatalli, cum ziua se apropia de asfinţit, iar pană la Kad puternica cetate hitită, mai erau aproape trei ore de mars, tanărul faraon dădu semnalul do popas. Locul era prielnic prin apropierea de valea lui Oront, cel cu ape leneşe. Cand tabăra era întocmită, un grup avansat de cercetare îi adusesai vestea, confirmată şi de doi transfugi hitiţi, că Muwatalli însoţit de grosul pedestrimii şi de toate carele de luptă, se retrăsese spre nord, sperand că la Emese (Homs din Siria de astăzi) grosimea zidurilor îi va da puterea să biruie năvala egipteană.

Prima măsură a lui Ramses fu trimiterea, chiar în acea noapte, a unui corp de ostaşi de elită - corpul lui Amon - spre Emese, care, după o ocolire spre litoral, urma să cadă în flancurile hitite. Apoi, îşi pregăti trupele de avagardă - cuprinse în corpul lui Ra, condus de însuşi faraonul - ca a doua zi, odată cu răsăritul, să pornească spre Kadesh, să treacă prin sabie mica (probabil) garnizoană lăsată de duşman şi să se regrupeze cu grosul forţelor la cotul pe care-l făcea Orontul înainte de Emese. Măsurile luate dovedeau o neobişnuit de ascuţită iscusinţă militară. De fapt, Ramses al II-lea, al treilea faraon al Egiptului din dinastia a XIX-a, îşi începuse ucenicia militară încă pe vremea tatălui său, Seti I, în campaniile contra libienilor şi etiopienilor. Comportarea sa în aceste expediţii dădu bătranului faraon certitudinea că fiul său îşi va apăra bine domnia, desăvarşind continuitatea dinastiei sale, care, se ştia, nu avea legături car vechea familie regală, ci era rezultatul uzurpării lui Horemimb.

Dinastia a XIX-a (1308 - 1171 î.e.n., alte cronologii: 1314 - 1200 î.e.n.) a fost inaugurată de Ramses I care, însă, n-a domnit decat doi ani (1308 - 1306 î.e.n.). Urmand exemplul generalului Ho-remheb, care, fără a avea vreo legătură cu familia regală, a uzurpat tronul rămas vacant la moartea lui Tutankhamon, Ramses I, general pe vremea lui Horemheb, procedează la fel la moartea acestuia. Seti I, urmaşul lui Ramses I, un faraon deosebit de energic, îşi consolidează stăpanirea şi domnia sa (1306-1291 î.e.n.) ce se caracterizează prin stabilitate internă.

Aşa că, odată venit la carma Egiptului (perioada Regatului Nou), pe care nu o va părăsi vreme de 67 de ani, între 1290 şi 1223 înaintea erei noastre, după alte cronologii 1298-1232, Ramses al II-lea avea o experienţă militară întinsă, la care trebuie adăugată cea de coregent, tatăl său asociindu-l, în ultimii ani ai domniei, la conducerea treburilor regatului. Avea la dispoziţie o armată puternică, căreia îi dezvoltă gruparea de şoc - carele de luptă, pentru a duce războaiele de stăpanire a Siriei şi Canaanului, pe carele dorea şi regatul hitit, al cărui rege, Muwatalli, constituise o puternică coaliţie antiegipteană.

Tranşă, în favoarea sa, disputa pentru putere cu preoţii the-bani, începută de înaintaşii săi, dezvoltand noua capitală din nord-estul Deltei, Tanis. Mutarea Capitalei, de la Theba la Tanis, de către Ramses I, apoi la Memphis, de către Seti I şi din nou la Tanis sau la Per Ramses (Casa lui Ramses), de Ramses al II-lea, nu era un simplu transfer geografic din sud în nord, ci o desprindere de sub tutela preoţilor thebani ai zeului Amon.

Faraonul încurajează, în acelaşi timp, şi întărirea credinţei în alt zeu, Seth, care, desigur că nu este, ca rivalul său din sud, zeul absolut şi atotputernic, zeul statului „mondial". Credinţa în Amon rămane astfel puternică, faraonii fiind în continuare prezentaţi poporului ca descendenţi direcţi ai acestuia. Dar schisma a dus, cel puţin pentru moment la izolarea preoţilor şi aristocraţiei thebane, ce ameninţau puterea faraonului.

Simbolul acestei schisme este reprezentat cu strălucire de splendidele construcţii din nord! estul Deltei Nilului, ridicate de Seti I şi mai ales de Ramses al II-lea, între care se disting cele din Per Ramses şi Abydosj Reacţiei preoţimii thebane îi datorăm o originală operă literară - Cantecul bătăliei de a Kadesh, cunoscut şi sub titlul Poemul lui Pentaur - care exprima încercarea preoţimii de a-l îndepărta pe Ramses al II-lea de oastea sa pusă la punct şi care constituia principalul său sprijin. Poemul este compus de poetul oficial al faraonului, Pentaur, care şi-a făcut instruirea sub îndrumarea preoţilor tbebani. Conform poemului ostaşii sunt laşii plini de ingratitudine care şi-au lăsat stăpanul binefăcător singur între duşmani şi numai marele Amon, amintindu-şi de credinţa faraonului, l-a salvat de pieire lai Kadesh.

Popularitatea lui Amon îl împiedică pe Ramses al II-lea să-l neglijeze cu totul, astfel că el îi ridică în sud numeroasei monumente. între cele mai cunoscute sunt sala hipóstila de la Karnak (sat langă Theba) adăugată templului principal al] lui Amon, templul de la Abu-Simbel, tăiat în stancă, avand la intrare 4 gigantice sculpturi de 20 de metri înălţime reprezentandu-l pe faraon, Ramaseonul, tot din Theba, precum şi curtea anterioară a templului de la Luxor (astăzi cartier sudic al Thebei), în care se disting doi piloni şi două obeliscuri din granit. Toate lucrările amintite sunt de o grandoare specifică vechiului Egipt; spre exemplu, unul dintre obeliscurile de la Luxor este înalt de 22,83 metri şi cantăreşte 250 tone. Numele lui Ramses al Il-lea, decretat de preoţime şi aristocraţie stăpan absolut al tuturor şi chiar al naturii, s-a confundat, încă din timpul domniei sale, cu puterea supremă şi fără înfrangere, astfel încat l-au purtat nu mai puţin de nouă faraoni care, din 1170 î.e.n., au urmat la domnie.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---