Comportarea la fluaj a unui metal se caracterizează prin curba de fluaj, care redă variaţia în timp a deformării metalului sub acţiunea unei tensiuni constante. Panta unei curbe se numeşte viteză de fluaj. După o alungire iniţială rapidă a epruvetei, e0, viteza de fluaj scade cu timpul şi atinge apoi un stadiu de deformare netranzitoriu, în care viteza de fluaj variază în funcţie de timp, pentru ca, în final, să crească rapid cu timpul, pană ce apare ruperea.

Comportarea la fluaj a metalelor este guvernată fie de generarea şi deplasarea dislocaţiilor (defect liniar al reţelei cristaline), fie de îngroşarea limitelor de grăunţi (rosturi) şi apariţia de microfisuri. Ruperea, care pune capăt fenomenului de fluaj, poate, din această cauză, să prezintă do uă aspecte complet diferite.
Ruperea intracristalină ce se produce la temperaturi relativ joase, sub sarcini mari. Ea este precedată de o alungire şi o gatuire apreciabilă.
Ruperea intercristalină care se produce la temperaturi relativ ridicate, sub sarcini mici.

Metalele prezintă o trecere de la ruperea trans-cristalină (intracristalină) către ruperea intercristalină pe măsură ce temperatura creşte. Cand ruperea se produce transcristalin, grăunţii sunt mai puţini rezistenţi decat limitele, în timp ce, în cazul ruperii intercristaline, elementul cel mai slab îl constituie limitele grăunţilor.
A fost introdusă noţiunea de „temperatură de echicoeziune" (TEC), care a fost definită ca temperatura la care atat grăunţii cat şi limitele au aceeaşi rezistenţă . Temperatura de echicoeziune nu are o valoare fixă. O scădere a vitezei de deformare conduce la o micşorare a TEC şi, ca urmare, se măreşte tendinţa de rupere intercristalină.

în condiţiile fluajului au fost observate două tipuri de rupere intercristalină. în cazul în care poate apărea alunecarea limitelor, fisurile pot fi iniţiate în punctele triple, în care se întalnesc trei grăunţi. Acest tip de rupere, datorită limitelor, este predominant în cazul aplicării unor sarcini ridicate. în figura 9 sunt prezentate schematic mai multe moduri în care se pot forma fisurile. S-a arătat că într-un punct triplu se dezvoltă tensiuni normale de tracţiune mari, datorită tensiunilor tangenţiale ce acţionează de-a lungul limitelor.

Al doilea tip de rupere intercristalină se caracterizează prin formarea de pori la limite, în special la acelea care sunt perpendiculare pe tensiunea normală.
Porii cresc în dimensiune şi se unesc pentru a forma fisuri la limitele grăunţilor. Acest tip de rupere este dominant atunci cand asupra metalului se aplică tensiuni mici, care conduc la o rupere după un timp relativ îndelungat.
Caracteristicile la temperaturi înalte pot avea valuri cuprinse într-un domeniu destul de mare şi adeseori se obţin rezultate diferite pentru şarje din acelaşi material sau chiar între diferite bare obţinute din aceeaşi şarjă. Proprietăţile la fluaj ale oţelurilor sunt cu deosebire supuse unor dispersii accentuate, legate în mod complex de compoziţie, de metoda de elaborare, de tipul prelucrării mecanice şi de microstructură. O îmbunătăţire sensibilă a proprietăţilor aliajelor la temperaturi înalte se obţine în cazul topirii sub vid. Se îmbunătăţesc, de asemenea, proprietăţile tehnologice de prelucrare.

Mediul ambiant poate avea o influenţă importantă asupra comportării la temperaturi ridicate. Atunci cand materialele trebuie să lucreze într-o atmosferă formată din gaze de ardere fierbinţi sau în medii corozive, durata de serviciu scade.

---

Tag-uri: metal, aliaj, fier, otel

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 09 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---