O caracteristică importantă a comportării materialelor la temperaturi înalte este aceea că rezistenţa materialului depinde în foarte mare măsură de timpul de menţinere a materialului la temperatura respectivă. în aceste condiţii, un număr de metale se comportă, din multe puncte de vedere, la fel ca materialele viscoelastice. Un metal solicitat la o sarcină constantă, la o temperatură înaltă, va prezenta fenomenul de fluaj, adică va căpăta deformaţii de lungime din ce în ce mai mari odată cu creşterea timpului. Deci se poate spune că deformarea progresivă în timp a unui material la o tensiune constantă se numeşte fluaj.

Pentru prima oară, fluajul a fost studiat în mod ştiinţific pe metale cu temperaturi scăzute de recris-talizare (plumb, în special) de către fizicianul englez Eduard Neville de Costa Andrade, încă de la începutul secolului XX.

în anul 1919, P. Chevenard a arătat, pentru prima dată, că şi oţelurile sunt afectate de acest fenomen. Această constatare i-a prilejuit lui Dickenson, în anul 1922, să demonstreze experimental că fluajul oţelurilor deasupra lui 400°C are aceleaşi caracteristici generale ca şi al metalelor cu temperatură de recristalizare scăzută :
alungire progresivă în timp, sub o sarcină inferioară limitei de curgere ;
ruperea oţelului după un timp cu atat mai lung, cu cat sarcina este mai mică.

Cu toate acestea, fluajul a continuat să nu fie luat în seamă în calculele de dimensionare, întrucat în cazul majorităţii materialelor metalice el este practic neglijabil atat la temperatura normală, cat şi la temperaturi relativ scăzute. Dezvoltarea rapidă, din primele trei decenii ale secolului nostru, a industriei energetice şi a celei chimice a necesitat creşterea temperaturilor şi tensiunilor de lucru. Acest progres nu ar fi fost posibil dacă industria siderurgică nu ar fi reuşit, în al treilea deceniu al secolului nostru, să elaboreze primele oţeluri slab aliate cu crom şi molibden, sensibil mai rezistente la cald decat oţelurile carbon obişnuite care se foloseau pană atunci. Aceste oţeluri au permis creşterea progresivă a temperaturilor de lucru de la 450°C la 480°C şi apoi la 510°C, în anul 1938.

Creşterea progresivă şi continuă a temperaturilor şi presiunilor de lucru ale fluidelor energetice sau tehnologice a continuat să constituie un deziderat al tuturor tehnicienilor, întrucat pe această cale instalaţiile energetice, chimice etc. devin mai rentabile.

Pe de altă parte însă, acest fapt a accentuat importanţa fenomenului de fluaj care, atata vreme cat temperaturile nu depăşeau valoarea de circa 450°C, putea fi neglijat, dar care începand de la această valoare devine atat de important, încat neglijarea lui ar putea avea urmări periculoase pentru durata de serviciu a instalaţiilor respective.

---

Tag-uri: metal, aliaj, fier, otel

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 09 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---