Una dintre cele mai importante caracteristici ale motricitatii umane este aceea că, la naştere, schemele motoare sunt inexistente. Cu alte cuvinte, conduita motrică (bagajul de deprinderi şi priceperi motrice) nu este determinată genetic, ea trebuind să fie inventată pe parcursul evoluţiei ontogenetice a omului, fiind supusă astfel condiţiilor mediului înconjurător fizic, social sau cultural. Principalele deprinderi motrice se formează prin activitatea spontană a copiilor (aruncarea, mersul, alergarea, săritura etc), puţine dintre ele fiind supuse unui proces educaţional adecvat (scrisul, desenatul etc).

În acest proces organizat, de înarmare a subiecţilor cu deprinderi de mişcare, un rol deosebit de important îl joac ă educaţia fizică. Activitatea de educaţie fizică, organizată ca proces instructiv-educativ, contribuie decisiv la perfecţionarea deprinderilor motrice deja însuşite, la formarea, consolidarea şi perfecţionarea altora noi, mai ales dintre cele specifice practicării unor probe sau ramuri sportive.

Problema elaborării actelor motrice la om a constituit şi constituie, încă, o problemă larg dezbătută în literatura de specialitate. Formarea oricărui act motric are la bază coordonarea activităţii diferitelor grupe musculare, care nu este posibilă decât prin intermediul sistemului nervos central.

Deprinderile motrice sunt considerate, în general, ca fiind mijloace automatizate de îndeplinire a unor acte motrice conştiente. La baza formării lor stă posibilitatea sistemului nervos central de a stabili legături temporare multiple între diverşi centri senzitivi şi motori din scoarţa cerebrală, lanţuri de reflexe condiţionate sau stereotipuri dinamice.

Definiţia cea mai complexă a deprinderilor motrice este aceea de "componente ale activităţii voluntare a omului care, prin exersare, ating un randament înalt pe baza perfecţionării indicilor de execuţie (viteză, coordonare, precizie, uşurinţă, automatizare) .

Fiziologul român A. Demeter (1976) adaugă acestei definiţii ideea că deprinderile motrice nu reprezintă o simplă repetare, la un semnal convenţional, a reacţiei reflex-condiţionate ci iniţierea unei noi forme de mişcare, pe baza combinaţiei între elemente cunoscute.

Deprinderile motrice, sub forma unor mişcări naturale de activitate sportivă, se realizează în condiţii extrem de complexe. Din punct de vedere biomecanic, mişcările sunt efectuate de mai mulţi muşchi sau grupe musculare care, în timpul efectuării aceleiaşi sarcini motrice, pot interacţiona în mod diferit. De asemenea, mişcările se produc concomitent în mai multe articulaţii cu grade diferite de libertate şi, de multe ori, cu posibilitatea efectuării deplasării în mai multe direcţii, iar contracţia unor muşchi biarticulari (bicepsul brahial spre exemplu) poate conduce la mişcări concomitente în ambele articulaţii pe care le traversează.

Programarea efectuării deprinderilor motrice este legată de o serie de factori ereditari, de caracterul impulsurilor aferente, de urmele lăsate în scoarţa cerebrală de stimulii anteriori şi de starea funcţională a sistemului nervos centrai în momentul respectiv. Aceşti factori determină deosebirile calitative ale efectuării deprinderilor motrice, indiferent dacă acestea sunt ciclice sau aciclice.

Aparent, fazele unei mişcări ciclice sunt identice, dar o analiză minuţioasă a fazelor şi parametrilor mişcării, realizată cu ajutorul mijloacelor moderne de înregistrare, scoate în evidenţă diferenţe apreciabile în executarea unor detalii ale deprinderii motrice repetată în aceleaşi condiţii . Aceste diferenţe sunt şi mai accentuate în cazul execuţiei mişcărilor aciclice, calitatea efectuării lor depinzând de condiţiile de mediu extern, de starea emoţională, de starea de oboseală etc.

După cum este cunoscut, orice efort muscular produce o intensificare bruscă a funcţiilor vitale interesate, proporţional cu intensitatea efortului şi cu gradul de pregătire fizică a executantului. Au loc creşteri ale frecvenţei cardiace şi respiratorii, tensiune arterială îşi modifică valorile maximă şi minimă, se mobilizează rezervele de hematii din organele de depozitare şi rezervele energetice din muşchi şi din ficat, se intensifică circulaţia locală la nivelul musculaturii angrenate în efort.

Tuturor acestor modificări, declanşate spontan, prin reflexe necondiţionate, de către orice formă de efort fizic, oricânt de mic ar fi el, li se adaugă o serie de modificări adaptative, de ordin vegetativ, în timpul formării deprinderilor motrice şi, în general, pe parcursul lecţiei de educaţie fizică sau de antrenament sportiv. Acestor procese generale de adaptare la efort (termoreglarea, circulaţia şi respiraţia, secreţiile hormonale etc.) li se alătură, pe măsura perfecţionării deprinderilor motrice şi modificări fine ale reacţiilor vegetative, în funcţie de cerinţele specifice ale efortului.

Se poate vorbi astfel de crearea unui stereotip vegetativ alături de stereotipul dinamic, de ordin motor. Cercetările efectuate au demonstrat că, în condiţiile unui efort similar ca durată şi intensitate, egal repartizat la nivelul membrelor superioare şi inferioare, reacţia de adaptare a fost diferită între un gimnast şi un fotbalist: irigarea cu sânge a membrelor superioare ale gimnastului a fost superioară celei a membrelor inferioare, în cazul fotbalistului lucrurile petrecându-se în sens invers.

Cu alte cuvinte, elaborarea unei deprinderi motrice este însoţită nu numai de organizarea corespunzătoare a activităţii muşchilor, ci şi de cea a funcţiei vegetative, în corelare cu parametrii efortului şi, în timp, cu specificul acestuia.



sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: efort, exercitii, sport

---

Categorie: Sport  - ( Sport - Archiva)

Data Adaugarii: 28 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---