Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Înscriindu-se cronologic în perioada paşoptistă şi postpaşoptistă, Nicolae Filimon se remarcă în cultura română drept iniţiator al primelor cronici muzicale şi dramatice, autor de nuvele romantice şi realiste (Friedrich Staps şi Mateo Cipriani, Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala), de jurnale de călătorie (Escursiune în Germania meridională), drept folclorist şi, mai ales, drept ctitor al romanului realist prin opera sa de căpătâi, Ciocoii vechi şi noi (1863). Şi înaintea Ciocoilor... au existat încercări de roman (fragmentul de roman Tainele inimei de M. Kogâlniceanu, Manoil şi Elena de D. Bolintineanu), în să romanul lui Filimon este primul de valoare ale cărui calităţi constau în construirea şi înfăţişarea unei tipologii, precum şi în zugrăvirea epocii de la sfârşitul domniilor fanariote.
Trăsăturilor de roman realist (având ca model romanul balzacian) li se adaugă şi elemente romantice.

Titlu. Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Titlul {Ciocoii vechi şi noi sau ce se naşte din pisică şoareci mănâncă) sugerează tematica romanului, adică intenţia scriitorului de a prezenta moravurile epocii fanariote în declin, la începutul secolului al XIX-lea, cu ascensiunea tot mai evidentă a unei noi categorii sociale, cea a „ciocoilor". Romanul a fost proiectat în două mari părţi în care să fie puse în balanţă categoria ciocoilor vechi şi a celor noi, ca două ipostaze ale aceluiaşi prototip, însă cartea lui Filimon se opreşte doar asupra primului aspect.

Volumul este structurat în 32 de episoade, încadrate de un prolog şi un epilog, şi este precedat de o „Dedicaţie" adresată ciocoilor în care autorul adună tot sarcasmul şi dezgustul faţă de acest tipar uman: „Vouă, dar, străluciţi luceferi ai vicielor (...) cari sînteţi putrăjunea şi mucegaiul ce sapă din temelii şi răstoarnă împărăţiile şi domniile; (...) vouă şi numai vouă dedic această slabă scriere."
Aspectul de monografie şi de document este dat in mod special de câteva capitole care ar putea funcţiona independent şi din care aflăm amănunte despre obiceiurile şi evenimentele din epocă: „Scene din viaţa socială", „Muzica şi coregrafia în timpul lui Caragea", „Teatrul în Ţara Românească", „Alesandru Ipsilant şi Eteria grecească". Capitolele care poartă numele personajelor şi care le oglindesc, se constituie în veritabile fiziologii, în stilul paşoptiştilor Negruzzi, Kogâlniceanu, Alecsandri: „Dinu Păturică", „Postelnicul Andronache Tuzluc", „Chera Duduca", „Chir Costea Chiorul".

Trăsături specifice

În spirit balzacian, Filimon prezintă personajele încă de la început prin fizionomie şi vestimentaţie, la acestea adăugându-se mai târziu descrierile minuţioase ale interioarelor (în aceeaşi notă realistă, interioarele sunt în concordanţă cu stăpânii care le locuiesc). Ţinând cont de faptul că este printre primele romane, nu i se pot reproşa lui Filimon anumite scăpări compoziţionale sau tipologice: astfel, capitolele care prezintă un personaj poartă numele personajului în titlu, iar personajele în sine suportă o anumită schematizare maniheistă, fiind strict împărţite în bune şi rele. Aceeaşi cauză, a pionieratului, poate fi invocată pentru intervenţiile moraliste ale autorului in naraţiune, pedepsind personajele negative şi răsplătindu-le pe cele pozitive (care sunt adeseori neviabile) sau pentru abuzul de informaţii (fapte din cauza cărora romanul nu a fost apreciat la justa sa valoare).

Dincolo de realismul balzacian, există în text şi elemente romantice cum ar fi motivul justiţiei divine (care face, de altfel, dreptate prin intermediul naratorului): Dinu Păturică moare în ocnă, Andronache Tuzluc se prăpădeşte sărac lipit pământului, Chera Duduca este înecată în Dunăre pentru faptele sale necinstite, Chir Costea este ţintuit în uşa magazinului său. în acelaşi context al romantismului poate fi discutată şi antiteza evidentă dintre şi simetria între personajele pozitive şi cele negative, fiecare personaj negativ având - ca în oglindă - un corespondent pozitiv (excepţie face Costea Chiorul, cel mai netrebnic dintre ciocoi, capabil să-şi vândă până şi cele două fiice): Dinu Păturică - Gheorghe, Andronache Tuzluc - Banul C, Chera Duduca - Maria, Caragea - Grigore Ghica. De romantism mai ţine şi ideea destinului - cortegiile funerare al lui Păturică şi al lui Tuzluc se întâlnesc în faţă lui Chir Costea, ca împlinire a pedepsei divine: „Întâmplarea voise ca ei să se mai întâlnească încă o dată, înainte de a se prezintă lui Dumnezeu spre a-şi da seamă de relele ce săvârşiseră pe acest pământ".

Caracterizarea personajelor

Încă din „Dedicaţie" şi din „Prolog" se anticipează intenţia autorului de a portretiza noua categorie a ciocoilor, în contextul unui studiu al moravurilor de la începutul secolului al XlX-lea. Portretul generic şi lapidar din „Dedicaţie" este apoi concentrat într-o definiţie enumerativă în „Prolog": „Ciocoiul este, totdeauna şi în orice ţară, un om venal, ipocrit, laş, orgolios, lacom, brutal până la barbarie şi dotat de o ambiţiune nemărginită, care eclată ca o bombă, pe dată ce şi-a ajuns ţinta aspiraţiunilor sale".

Tipul ciocoiului este echivalentul arivistului şi al parvenitului din literatura europeană, aşa cum l-am întâlnit la Balzac (Rastignae), Stendhal (Julien Sorel), Dickens (Uriah Heep) şi cum vom întâlni, ulterior şi în literatura română la D. Zamfirescu (Tănase Scatiu), L. Rebreanu (Ion), G. Călinescu (Stanică Raţiu),. Mateiu Caragiale (Gore Pirgu) sau H. Papadat-Bengescu (Lică Trubadurul).
Reprezentantul emblematic al acestei tipologii este Dinu Păturică^ a cărui ascensiune este urmărită de N. Filimon de la sosirea în Bucureştiul anului 1814 în faţă casei lui Andronache Tuzluc şi până în momentul în care ajunge ispravnic.

Personajului i se face portretul direct din primele rânduri (ca în tradiţia balzaciană): „un june de 22 de ani, scurt la statură, cu faţă oacheşă, ochi negri plini de viclenie, cu nas drept şi cu vârful cam ridicat în sus, ce indică ambiţiune şi mândria grosolană (...)". Fizionomia corespunde caracterului său moral, însă contrastează cu îmbrăcămintea sărăcăcioasă care îi trădează condiţia umilă. O dată ajuns în ţara făgăduinţei, îşi va alege un principiu după care se va baza, aşa cum este enunţat în monologul următor: „am pus mâna pe pane şi pe cuţit; curagiu şi răbdare, prefăcătorie şi iuşchiuzarlic, şi ca mâne voi avea şi eu case mari şi bogăţii ca ale acestui fanariot." Ipocrit, perfid, lacom, egoist, el mimează supunerea şi umilinţa câştigând încrederea boierului Andronache Tuzluc, cel care îl va promova la sfetnic de încredere, dându-i în grijă treburile casei, inclusiv pe Chera Duduca, frumoasa amantă grecoaică. Văzând în aceasta un aliat (îi intuieşte bine interesele) şi avându-l drept complice pe negustorul Chir Costea Chiorul, Păturică pune la cale un plan de ruinare a boierului care îl găzduise. Se iniţiază în meşteşugul parvenirii, al hoţiei, al abuzului, al înşelătoriei, recurgând chiar la operele unor autori precum Plutarh, Cezar, Machiavelli, unde identifică modele de indivizi care îşi atinseseră scopurile cu orice preţ.

Avansează pe scara socială, ajutat fiind de Tuzluc, ce nu bănuieşte nimic, ajungând să rivalizeze cu postelnicul. Atent observator al moravurilor, N. Filimon analizează metodele din ce în ce mai diversificate de parvenire ale lui Păturică. În urma intrigilor şi înşelătoriilor pe care le practică, ajunge vătaf de curte, îndepărtându-l pe cinstitul Gheorghe, apoi sameş la hătmanie, unde falsifica evidenţe financiare, sporeşte dările ţăranilor, pe care, dacă ripostează, îi pedepseşte diabolic. Dorinţă de putere îl îndeamnă să-l trădeze pe Tudor Vladimirescu lui Ipsilanti în schimbul postului de ispravnic peste două judeţe. Îl fură cu neruşinare pe stăpânul său pe care, ulterior, îl aruncă în stradă şi se căsătoreşte cu Duduca pe care o foloseşte ca momeală în afacerile sale necurate. Ticăloşia merge atât de departe încât îşi reneagă propriul tată, ai cărui blestem îl va ajunge în final. Pedeapsa pentru crimele sale (ocna) este aplicată de domnul pământean, Grigore Ghica în urma plângerilor făcute de ţăranii revoltaţi.

Însă Dinu Păturică nu este singurul reprezentant al tipului ciocoiului. Şi Andronache Tuzluc este un parvenit care aplicase aceleaşi metode cu ani în urmă, profitând de faptul că era protejat al domniţei Ralu. Banul C vede în el „ciocoiul mârşav", gata să jupoaie „pe văduvă şi pe sărac" şi să acceadă la clasa moşierimii autohtone şi de aceea refuză să i-o dea pe Maria de soţie. Naratorul îl priveşte cu o oarecare compasiune, pentru că, spre deosebire de Pătrurică, el este credul şi sensibilizat de dragostea sinceră pentru Duduca, iar spre final dă dovada unei conştiinţe a vinovăţiei sale în faţa lui Gheorghe.

Chera Duduca este o „Venera orientală" a cărei rară frumuseţe contrastează cu un caracter intrigant, perfid şi crud. Nu întâmplător se înţelege atât de bine cu Păturică şi cu Costea.

În antiteză cu aceste personaje demonice se află personajele pozitiv-gelice, a căror prezenţă are, fără îndoială, un scop moralizator, dar ele u au consistenţa personajelor „rele", fiind doar vag schiţate.
Se poate vorbi şi despre un personaj colectiv, ţărănimea, îngenuncheată de nedreptăţi şi biruri; revoltată spontan, vine la domnie „cu rogojina aprinsă-n cap şi cu jalba-n proţap" pentru a cere dreptate.

Stil. Limbaj.

Limbajul abundent în arhaisme (turcisme şi grecisme) este important pentru evocarea epocii pe care Filimon a intenţionat să o prezinte, conferind textului autenticitate, alături de fraza cu structură orală şi de epitetul hiperbolic: „teribil blestem", „infernală tâlhărie", „imense foloase".

Un procedeu prin care îi precede pe Alecsandri şi pe Caragiale este acela al caracterizării personajelor prin nume: Păturică - omul adaptabil, pliabil pentru atingerea scopurilor, Dumitrache Mână -lungă - hoţia, Nichita Calicevski - avariţia, zgârcenia şa.

Deşi păstrează urmele începuturilor acestei specii, prin schematizare compoziţională şi tipologică, romanul reuşeşte să reconstituie o epocă şi să traseze caracteristicile tipului pe care îl impune încă din titlu, constituindu-se în model pentru următoarele romane realiste din literatura română.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---