ARTICULAÅ¢IA GENUNCHIULUI

Pune în legătură trei oase: femurul, tibia şi patela.
Femurul se articulează cu patela {articulaţia femuropatelară) şi cu tibia (articulaţia abiofemurală). Patela nu se articulează cu tibia.

Corpul femural este triunghiular pe secÅ£iune. în partea inferioară marginea posterioară se bifurcă, secÅ£iunea devenind patrulateră pentru ca la nivelul bazei femurului să apară ca un tunchi de piramidă. PorÅ£iunea superioară a tibiei prezintă aceeaÅŸi secÅ£iune, capul tibiei este triunghiular pe secÅ£iune. Margimea sa anterioară se bifurcă superior astfel încât porÅ£iunea superioară a tibiei are forma unui trunchi de con răsturnat. Astfel cele două oase prezintă à®n regiunea articulară un volum masiv asemănător capitulului coloanelor ceea ce asigură o mare rezistenţă la presiuni. Structura spongioasă arată travee dispuse în evantai sau verticale ÅŸi linii de întărire orizontală.

Suprafeţele articulare ale genunchiului

La nivelul femurului baza piramidei este reprezentată de o suprafaţă articulară rotunjită curbată spre posterior; partea anterioară se articulează cu patela. Suprafeţele laterale formează condilii femurali care se articulează cu tibia (ansamblul are forma unui balansoar). Văzut din profil fiecare condil are o rază de curbură ce descreşte dinainte înapoi »în partea anterioară are 45mm, iar în cea posterioară 16mm), ceea ce face ca suprafaţa condililor să nu apară ca un segment de cerc ci ca o spirală (condilul este mai plat anterior, ideal pentru statică şi mai curbat posterior permiţând o bună mişcare de flexie). Cei doi condili nu au aceeaşi curbură: condilul medial este mai proeminent şi se află pe un plan inferior celui lateral. Aceasta explică oarecum rotaţiile automate ale genunchiului în timpul mişcărilor de flexie şi extensie.

La nivelul tibiei epifiza superioară prezintă o faţă superioară articulară - platoul tibial. Aici se găsesc cele două cavităţi glenoide articulare separate prin eminenţa intercondiliană sau spina tibiei. Aceste suprafeţe sunt acoperite de cartilaj şi se articulează cu condilii femurali. Cartilajul este mai gros în partea centrală şi foarte elastic; are rolul de a atenua presiunile şi traumatismele produse de mişcările ce se efectuează în mers, fugă, sărituri.

în centrul platoului marginile cavităţii glenoidale sunt ridicate formând spina tibiei. Anterior şi posterior de spină există două suprafeţe nearticulare: suprafaţa retrospinală şi suprafaţa prespinală.

Pe faţa anterioară se găseşte tuberozitatea anterioară a tibiei pe care o palpăm în poziţia stând în genunchi, aici se insera tendonul cvadricepsului.
Pe faţa externă a platoului tibial se găseşte tuberculul lui Gerdy pentru inserţia muşchiului fascia lata.
Pe faţa medială se găseşte o zonă unde se insera mai mulţi muşchi: croitor, semitendinos , drept anterior femural, ligamentul lateral al genunchiului,
Cavităţile glenoide sunt concave în sens transversal dinspre anterior spre posterior, cea internă este concavă cea externă este convexă explicând parţial rotaţiile genunchiului.

Mişcările de flexie-extensie ale genunchiului asociază două mecanisme: rulare şi alunecare. Dacă condilii ar rula prea repede pe cavitatea glenoidală femurul ar cădea. Dacă condilii ar aluneca pe un punct al cavităţii glenoidale (asemănător unei roţi care patinează) partea posterioară a femurului ar lovi tibia şi o singură zonă a cavităţi glenoide ar recepţiona toate forţele de frecare de unde uzura precoce.
Deci în flexie condilul rulează 15-20° la nivelul cavităţii glenoide, apoi glisează. în extensie se produce procesul invers întâi alunecare şi apoi rulare. De notat că pentru condilul extern rularea este mai mare ca pentru cel intern cu antrenarea rotaţiilor automate ale genunchiului.

La un membru inferior în poziţie anatomică putem distinge trei axe:
primă axă aliniază centrele articulare ale şoldului, genunchiului şi gleznei
astfel:
-ÅŸold: centrul capului femural;
-genunchi: centrul interliniei femurotibiale;
-gleznă: centrul interliniei astragaliene.

Este axa mecanică a membrului inferior.Această axă nu este verticală, formând un unghi de 3 grade cu verticala (V) în staţiune bipedă. în echilibru pe un singur picior acest unghi se îndepărtează de verticală. .
A doua axă este cea a corpului femural;
A treia axă este cea a corpului tibiei.

Aceste două axe nu sunt aliniate, formând un unghi de 170 - 175° numit valgusul fiziologic al genunchiului.
Aşa cum s-a mai arătat anterior, la nivelul genunchiului unele membre inferioare prezintă:
Exagerări ale valgus-ului: genu valgum;
Inversiuni ale valgus-ului formând un unghi deschis interior: genu varum.

Meniscurile

Sunt lame de fibrocartilaj de formă semilunară ce se insera pe platoul tibiei. Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanţă între suprafeţele condiliene femurale şi cavităţile articulare ale tibiei, insuficient excavate.

Sunt fixate astfel:
-Coarnele lor aderă la tibie prin ataşamente fibroase;
-Faţa laterală aderă parţial la capsulă; Aderă şi la ligamente:
-Ligamentul meniscorotulian;
-Ligamentul lateral intern al genunchiului; la tendoane
-Tendonul muÅŸchiului popliteu pentru
meniscul extern;
-Tendonul muÅŸchiului semimembranos pentru meniscul intern.

Sunt deci puţin mobile, se comprimă în timpul mişcărilor ceea ce uniformizează repartiţia lichidului sinovial.
Permit o mai mare stabilitate prin creşterea concavităţii cavităţilor glenoide; Cresc suprafaţa de contact şi permit o mai bună repartiţie a presiunilor. în extensie meniscurile sunt proiectate anterior.

Motivele principale ale acestei avansări sunt:

- împingerea spre anterior de către condilii femurali;
-tracţionarea de către ligamentele meniscorotuliene, ele însele împinse anterior prin proiecţia anterioară a patelei. în flexie tneniscurile sunt proiectate posterior, având ca motive principale:
-împingerea spre posterior de către condilii femurali;
-tracţionarea de către ataşamentele fibroase ale semimembranosului şi popliteului (flexori ai genunchiului),
-meniscul intern este tracţionat de ligamentul lateral intern.
în rotaţie meniscurile se deplasează anterior de partea rotaţiei, împinse de condil şi reţinute de ligamentul meniscorotulian, având ca o consecinţă importantă distensia puternică a meniscului.

în unele mişcări rapide (ex: mişcări de extensie în lovirea mingii cu piciorul) deplasările meniscurilor nu se mai realizează şi astfel meniscurile sunt prinse şi strivite între condili şi platoul tibial (mai ales meniscul intern mai puţin mobil) realizându-se astfel leziunea meniscală.

Mijloace de unire

Capsula genunchiului

Se ataşează puţin mai jos de suprafeţele articulare, este dublată de sinovială şi formează un manşon ce uneşte cele trei oase: femurul, tibia şi patela. Acestea sunt deci în aceeaşi cameră articulară în care circulă acelaşi lichid sinovial.
Capsula este laxă anterior pentru a permite o amplitudine maximă mişcării de flexie. De aceea în extensie formează repliuri în fund de sac, intern de patelă şi uşor pe părţile laterale.

Consecinţe practice:
-Dacă aceste repliuri aderă unele de altele (în caz de imobilizări
prelungite) flexia genunchiului este limitată;
-Genunchiul nu este o articulaţie extrem de stabilă din punct de vedere osos.;
-Pentru stabilitatea sa un rol important îl joacă ligamentele. Anterior se găsesc două tipuri de ligamente:
-Ligamente mici legând patela de meniscuri şi patela de condili;
-Tendoanele cvadricepsului se încrucişază la nivelul patelei formând apoi un tendon mic numit ligamentul patelei ce include patela şi structura sa (patela devine astfel un os sesamoid).

Posterior capsula urmează forma condililor. Este mai densă la acest nivel fiind întărită de două calote fibroase care se mulează pe condilii femurali. Aceştia pot fi consideraţi ca un plan ligamentar posterior foarte puternic ce împiedică

hiperextensia genunchiului şi asigură stabilitatea posterioară în staţiune bipedă. Articulaţia genunchiului este menţinută şi prin ligamentele încrucişate. Acestea sunt numite astfel deoarece se încrucişază pe traseul lor aproape de centrul articulaţiei(fiind însă externe capsulei).

Ligamentul încrucişat antero-lateral se ataşază inferior pe suprafaţa prespinoasă
şi superior pe condilul extern; împiedică tibia să alunece anterior.

Ligamentul încrucişat postero-medial se insera inferior pe retrospinoasă şi superior pe condilul intern (pe faţa medială a fiecărui condil cea care se găseşte spre fosa intercondiliană); împiedică tibia să alunece posterior.

Rolul lor principal: evită mişcarea antero-posterioară numită "în sertar". Aceasta poate fi realizată şi de către ligamentul anterior şi posterior dar în aceste condiţii flexia ar deveni imposibilă.

Ligamentele încrucişate sunt practic permanent tensionate; indiferent de poziţia genunchiului. în flexie ca şi în extensie în mod normal nu există mişcări de tip "sertar", în rotaţie externă ligamentele încrucişate sunt uşor destinse, în rotaţie internă se torsionează unul în jurul celuilalt; sunt deci tensionate. Lateral capsula este întărită prin ligamentele laterale (colaterale):

-Ligamentul colateral intern se insera superior pe epicondilul medial femural iar inferior pe faţa medială a tibiei. Are o direcţie oblică în jos şi anterior.
Rolul său principal: stabilizează lateral genunchiul pe partea internă împiedicând deschiderea medială şi mişcările de lateralitate externă ce pot apare în condiţii anormale indicând o leziune a acestui ligament. JSSligamentul colateral extern: se insera superior pe faţa epicondilului lateral al femurului iar inferior pe vârful capului fibulei. Direcţia sa este oblică inferior şi posterior.
Rolul său principal: stabilitatea laterală a genunchiului pe partea externă împedicând mişcarea de lateralitate internă ce apare în cazul leziunilor acestui ligament.

-Ligamentul colateral intern este mai puternic decât cel colateral extern aceasta se datorează existenţei valgusului normal de 3° de unde tendinţa genunchiului de proiecţie medială. Pentru contracararea acesteia sunt necesari stabilizatori cu atât mai puternici cu cât valgusul este mai important.

Ligamentele laterale sunt tensionate în extensie şi destinse în flexie, destinse în rotaţie internă şi torsionate în rotaţie externă. împiedică deci rotaţia externă atibiei.

Stabilitatea ligamentară a genunchiului
în extensie: toate ligamentele sunt tensionate; genunchiul este stabilizat, în mod pasiv prin tensionarea ligamentelor. Articulaţia este echilibrată fără acţiune musculară .
Ex: staţiune pe un picior fără acţiune musculară asupra genunchiului. Pentru aceasta este necesar ca genunchiul să fie uşor în hiperextensie, aceasta fiind susţinută de calotele fibroase posterioare ale capsulei.

în flexie: genunchiul permite mişcări de rotaţie pentru că aproape toate ligamentele sunt destinse: ligamentele laterale permit rotaţia externă. Ligamentele încrucişate deşi sub iune sunt într-o poziţie mai axială ce permite rotaţia internă.

Pentru a realza poziţia stând pe un picior cu genunchiul în flexie este necesară o abilizare musculară realizată prin:
-Travaliul cvadricepsului pentru a împedica flexia genunchiului de partea
membrului de sprijin
-Travaliul muşchilor rotatori pentru a frâna sau împedica rotaţiile:
-Spre interior: vastul medial, croitorul, dreptul femural, semitendinos.
-Spre exterior: vastul medial, biceps femural, tensorul fasciei lata.

sursa imaginii http://www.collegeaffairmagazine.com

---

Tag-uri: oase, muschi, corp, anatomie, brate, picioare

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---