În Istoria literaturii române, Călinescu îl încadrează pe Negruzzi în capitolul întemeierea prozei, iar Vianu, în Arta prozatorilor români, în capitolul începuturile realismului. Alexandru Lăpuşneanul apare la 1 ianuarie 1840 în primul număr al Daciei Literare a lui Kogălniceanu, devenind un adevărat model al romantismului prin inspiraţie istorică şi investigarea legendei populare. O sursă de inspiraţie este celebrul episod al omorârii celor 47 de boieri din Letopiseţul lui Grigore Ureche. Este o strălucită ilustrare a programului Daciei literare.

Nuvela este alcătuită din patru capitole al căror subtitlu este un moto semnificativ: Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu; Ai să dai samă , Doamnă; Capul lui Motoc vrem! şi De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu.

Conflictul principal este între domn şi boieri şi conţin cei cinci ani din a doua domnie a lui Lăpuşneanul în Moldova. Negruzzi vede din perspectiva prezentului conflictele sociale şi politice din secolul al XVI-lea. Vianu observă o atitudine impersonală, neutră a autorului, specifică noului curent realist, iar Manolescu susţine că o atitudine subiectivă impune o dictatură.

Trăsăturile clasice sunt echilibrul compoziţiei, evoluţia conflictului, unitatea de acţiune, mesajul, sobrietatea stilistică, detaşarea autorului. Trăsăturile romantice sunt configurarea personajelor în antiteza angelic-demonic, culoarea de epocă locală, sursa de inspiraţie din istorie şi folclor, tematica şi motivele, personajul principal alcătuit din puternice contraste, pasiunile orbitoare, poporul de rând ca personaj literar - prima scenă de mase în literatura noastră, recuzita: omucideri, trădări, otrăviri, intrigi, disimulări. De asemenea, atitudinea subiectivă faţă de personaje.

În centrul nuvelei se află domnitorul Moldovei, înjurai căruia gravitează toate personajele, iar acţiunile prezentate îi reliefează caracterul. Eroul romantic prin calităţi de excepţie şi defecte extreme, Lăpuşneanul este un personaj complex ale cărui trăsături definitorii sunt cruzimea, lipsa de scrupule, disimularea, tenacitatea, hotărârea, inteligenţa, luciditatea politică, „Echilibrul dintre convenţia romantică şi realitatea individului este minunea creaţiei lui Negruzzi," zicea Călinescu. Este un fin psiholog şi spirit justiţiar, amintind „Principele" lui Machiavelli.

Autorul indică mişcările psihologice, gesturile, mimica, vorbele. Cu ll 000 de ostaşi, eroul soseşte în Moldova. Încă din primul capitol scena dialogată a întâlnirii dintre Lăpuşneanul şi solia de boieri alcătuită din vornicul Motoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici .subliniază conflictul puternic dintre Vodă şi boieri.
Se evidenţiază o trăsătură de bază a lui Lăpuşneanul: voinţa neclintită de a domni, impunându-şi ferm autoritatea tiranică, acţionând pentru putere centralizată. Gesturile sunt monumentele, exprimarea grandilocventă, notă de modernitate este analiza stărilor sufleteşti complexe. Replicile exprimă starea sufletească dând caracter scenic. Vodă este provocator: „Am auzit de bântuirile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara mă aşteaptă cu bucurie." Replicile tăioase, cascade de interogaţii retorice pun în lumină impulsivitatea, violenţa. Cuvintele sunt memorabile: „Dacă voi nu mă iubiţi pe mine, eu vă iubesc pe voi şi voi merge cu şi fără voia voastră." Cuvintele sunt însoţite de observaţii asupra fizionomiei, reflectând trăirile intense „răspunse Lăpuşneanu ai cărui ochi scânteiră ca un fulger" sau „râdea, muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui clipeau."

În capitolul al doilea gândurile lui de răzbunare prind viaţă: arde cetăţi, ucide boieri la cea mai mică greşeală, la cea mai mică plângere. În poarta cetăţii atârnă capetele într-o privelişte sângeroasă. Autorul a luat de la cronicari elemente pentru prezentarea reprezentativă a epocii şi a caracterelor personajelor.

Văduva unui boier ucis o opreşte pe doamna Ruxanda, cerându-i să oprească vărsarea de sânge. „Ai să dai samă, Doamnă, că leşi pe bărbatul tău să ne taie bărbaţii, fiii, taţii..." Marii boieri asupreau poporul, nu se gândeau decât la interesele proprii, la avere şi la binele lor. Ei doreau un domn slab la cârmuirea ţării, care să nu fie o piedică în jupuirea poporului. Ruxanda încearcă să intervină, iar Vodă este gata să o lovească, apoi îi promite leac de frică, Într-adevăr, după ce îi va oferi acest leac, patru ani nu va mai ucide pe nimeni.

Partea a treia, capitolul cel mai dramatic, cuprinde şi punctul culminant, veritabil act de tragedie shakespeariană. La mitropolie, Vodă şi boierii ascultă într-o atmosferă pioasă liturghia. O gradare de amănunte pregăteşte contrastul cu scena uciderii boierilor. Domnul este îmbrăcat cu toată pompa domnească şi ca armă avea doar un junghier cu prâzele de aur. După slujbă coboară din ştrand, se închină la icoane şi sărută moaştele Sf Ioan „spun că în minutul acela era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit." Ca un mare actor, stăpân pe arta disimulării el se poartă magistral, dovedind inteligenţă şi tact. Pentru a câştiga încrederea boierilor care se temeau de el, ţine o cuvântare cerând iertăciune şi îi invită la curte, la ospăţ. Foloseşte şi citate din Biblie, gesturi, mimică, dar numai Spancioc şi Stroici presimt primejdia şi fug în Polonia.

Lefegiii domnului, deghizaţi în servitori, îi ucid pe boieri în timp ce retraşi lângă fereastră Lăpuşneanul şi Motoc privesc. „Vodă râde, şi Motoc se silea să râdă ca să placă stăpânului şi simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind." Sarcasmul şi cinismul domnului arată un om diabolic: el are plăcerea sadică de a-l chinui pe trădătorul de care nu mai are nevoie.

Mulţimea ameninţătoare adunată la porţi, când este întrebată de armaş ce vrea, spune capul lui Motoc. Pe când vornicul se tânguie, imploră, se târăşte, Vodă îi reproşează trădarea şi îi spune ironic: „Mori pentru moşia dumitale." Motoc spune „Doamne, eu sunt boier mare, ei sunt nişte proşti." Celebra replică a lui Lăpuşneanul: „Proşti, dar mulţi" evidenţiază cunoaşterea puterilor maselor. Vodă scapă de el, potolind astfel mulţimea „burzuluită". Din capetele boierilor, aşezate după rang, face o piramidă, leacul de frică pentru doamna, care, văzând această atrocitate, leşină.

În capitolul al patrulea este prezentată moartea Voievodului; după patru ani în cetatea Hotinului demonul are nevoie de o punere în scenă grandioasă. „Cetatea mută şi pustie ca un mormânt de uriaş este bătută de valuri în coastele ei stâncoase. "Bolnav de lingoare, Lăpuşneanul cere să fie călugărit, dar când îşi revine ameninţă: „De mă voi scula..." Cortegiul celor ucişi i se arată în timpul bolii, dar el rămâne un damant osândit să verse sânge până în ultima clipă, cum spune Călinescu. Mântuirea îi este refuzată, destinul fiindu-i marcat de forţa distructivă a caracterului său. Fiindcă ameninţase cu moartea chiar pe fiul lor, doamna Ruxanda, cu acceptarea tacită a mitropolitului Teofil, îi dă să bea otravă adusă de Spancioc şi Stroici. Lăpuşneanul trăieşte cu intensitate umilinţa, groaza în faţa morţii. În final, cei doi spătari îl silesc să bea până la capăt apa, spunând: „Învaţă să mori tu care nu ai ştiut decât să ucizi."

Arhetip istoric este un personaj de excepţie în împrejurări excepţionale. Pe Negruzzi îl atrage din epoca lui Lăpuşneanul personalitatea diabolică a domnitorului, ce e văzut ca un geniu al răului, conflictul dintre domni şi boieri, ce duce la secătuirea ţării, şi conflictul dintre popor şi boieri. Scrisă într-o perioadă romantică, autorul recurge la tot instrumentarul romantic.

Tema este de factură istorică prezentând cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanul şi politica de îngrădire a marii boierimi. Are un caracter scenic pronunţat, secvenţele din viaţa domnitorului dând impresia de acte ale unei drame istorice. Compoziţia este de natură clasicistă, sobră, echilibrată într-o arhitectură organizată armonios în cele patru capitole cu motourile ce exprimă ideea substanţei epice.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---