FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,457
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Ultima noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi de Camil Petrescu

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   opera literara   drama   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   gramatica   personaje   istorie   comunicare   prozator   filozofie   caracterizare   opera   balada   genul epic   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   naratiune   autor   dramaturg   pastel   povestire   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Ultima noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi de Camil Petrescu

 Q:   Intreaba despre Ultima noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi de Camil Petrescu       
Ultima noapte de Dragoste Intaia Noapte de Razboi  de Camil Petrescu Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Romancier şi teoretician al romanului, Camil Petrescu îşi defineşte opţiunile estetice în câteva articole, reunite ulterior în volumul Teze şi antiteze: Noua structură şi opera lui Marcel Proust, Mare emoţie în lumea prozatorilor de război, Amintirile colonelului Grigore Lăcusteanu şi amărăciunile calofilismului, conceptul central al teoriilor sale fiind acela de autenticitate (valorificată în literatura română şi de Mircea Eliade, Anton Holban, Max Blecher ş.a.). El consideră că „literatura epică de până la Proust nu se mai integra structurii culturii moderne, iar faţă de evoluţia realizata de ştiinţă şi filosofie în ultimii patruzeci de ani, această literatură epică rămăsese anacr onică. (...) O literatură trebuie sa fie sincronă structural, filosofiei şi ştiinţei ei. (...) Bergson şi Husserl pun accentul tocmai pe această privire în noi înşine, pe Intuiţie (...) Ce vrea să spună acest lucru? Că nu cunoaştem nimic absolut, decât răsfrângându-ne în noi înşine, decât întorcând privirea asupra propriului nostru conţinut sufletesc..."

Pentru a depăşi tradiţia realistă a naratorului omniscient şi omniprezent, el propune următoarea soluţie, sub influenţă proustiană: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti (...) Din mine însumi eu nu pot ieşi. Orice aş face, eu nu pot descrie decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi... (...) Romanul meu va trebui să conţină lanţul amintirilor mele involuntare." (Noua structură şi opera lui Marcel Proust, în vol. „Teze şi antiteze", Buc, Ed. 100+1 Gramar şi Fundaţia Culturală Camil Petrescu, 2002, pp. 1l-29). „S-a discutat prea mult chiar şi despre sensul autenticităţii, formulă pe care am folosit-o noi la început cu un sens specific, dar care mai târziu a fost greşit răstălmăcită. (...) Autenticitatea presupune neapărat substanţialitate şi de fapt amândouă atributele nu sunt decât moduri de existenţă ale obiectului." {Amintirile colonelului Grigore Lăcusteanu şi amărăciunile calofilismului, în ed. cit., p. 39)

O definiţie a autenticităţii şi a anticalofiliei vom regăsi inclusiv în notele de subsol ale romanului din 1933, Patul lui Procust: „Un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufleţite. Fără ortografie, tară compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie."
Publicat în 1930 (anterior, deci, articolelor amintite), romanul Ultima noapte... reflectă concepţia autorului despre roman, înscriindu-se în proza modernistă, subiectivă. Perioada interbelică se caracteriza prin două tipuri de roman - realist (cu modele europene în Balzac, Flaubert, Stendhal şi cu reprezentanţi în literatura română: Rebreanu, Sadoveanu, Călinescu ş.a.) şi psihologic-modern (cu modele europene în Proust, Gide, Th. Mann şi reprezentanţi în literatura română: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Mircea Eliade ş.a.).

Titlu. Temă. Elemente de structură şi compoziţie.

Titlul anunţat în presa vremii cunoaşte transformări succesive până la forma finală, care indică cele două părţi ale romanului.

Temele sunt - după cum arată segmentarea din titlu - iubirea şi războiul, cele două părţi ale romanului fiind unite de o conştiinţă dilematică, de tipul intelectualului însetat de adevăr (asemenea tuturor personajelor din opera lui Camil Petrescu). Mai mult decât un roman social, Ultima noapte... este un roman al pasiunii.
Cele două cărţi, cu şase, respectiv şapte capitole, alcătuiesc un jurnal, în care primează introspecţia şi analiza psihologică. Prima carte, sub forma unui monolog, se deschide cu o discuţie la popota ofiţerilor şi continuă cu rememorarea poveştii de dragoste dintre personajul principal şi Ela, studenta la Litere care îi va deveni soţie. A doua carte are ca fundal primul război mondial, la care participă eroul şi în care trăieşte o altă experienţă, necesară ca o verificare a eului „care cunoaşte altfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel".

Sub aspectul conţinutului, este un roman subiectiv, preponderent analitic, urmărind două planuri: evoluţia protagonistului (planul subiectiv, de analiză psihologică, pentru că el trăieşte două experienţe-limită: iubirea şi moartea) şi imaginea societăţii româneşti înaintea şi în timpul primului război mondial (planul obiectiv, specific romanului realist; aici intră şi episodul moştenirii). Trăsături specifice
Militând în articolele teoretice pentru sincronizarea literaturii cu filozofia şi ştiinţă vremii (psihanaliza lui Freud, fenomenologia lui Bergson, intuiţionismul lui Husserl), Camil Petrescu valorifică zonele inaccesibile, altădată, ale inconştientului, ale intuiţiei, considerând că personalitatea umană în totalitatea ei înseamnă atât latura raţională, conştientă, cât şi cea mai puţin explicabilă, iraţională. În raport cu teoria bergsoniană, el propune o altă receptare a timpului, ca durată pură, ca un prezent continuu (tendinţa este dublată de influenţa proustiană). In conştiinţa individuală, timpul îşi pierde valoarea tradiţională şi devine incompatibil cu obişnuita cronologie. Cursul său nu mai este previzibil, ci se derulează în funcţie de memoria afectivă (involuntară), adică este o înlănţuire de fapte, stări, determinate de senzaţiile şi trăirile momentului.

Respingând tipul de naraţiune tradiţională, el consideră că romanul modern trebuie să se supună ideii de autenticitate care implică naraţiune la persoana I, unitate de perspectivă, orientare spre eu, abolirea omniscienţei şi ubicuităţii, a istorismului, a sistemelor anticipative si a previzibilităţii. Timpul este subiectiv, condiţionat de memoria afectivă, iar personajele nu se mai înscriu într-un tipar, devenind individualităţi complexe.

Tot în virtutea autenticităţii, formula narativă este cea de jurnal, căreia se adaugă notele de subsol, pagini epistolare şi articole din presa vremii ce trimit la literatura de război într-o formă polemică.

Dacă planul subiectiv al romanului este ocupat de analiza dramei pasionale a personajului masculin, al doilea plan, cel obiectiv, antrenează o lume balzaciană - a familiei lui Gheorghidiu (episodul moştenirii şi câteva personaje-tipuri - Tache Gheorghidiu-avârul, Nae Gheorghidiu -arivistul, demagogul, Vasile Lumânăraru-milionarul analfabet - trimit la influenţa marelui scriitor francez al începutului de secol al XIX-lea) şi prezintă drama războiului (pe care Camil Petrescu l-a cunoscut în mod direct). Încercând să demitizeze imaginea glorioasă a războiului, aşa acum era el înfăţişat în literatura şi presa contemporană, autorul vorbeşte despre experienţe-limită şi despre lipsa sentimentului patriotic, a patetismului în apropierea morţii.

Războiul este privit prin ochii unui luptător oarecare (din acest punct de Vedere, critica a făcut trimitere la romanul Mănăstirea din Parma al lui Stendhal), fără orgolii de strateg militar, asistând la stângăcia comandanţilor, care dau ordine contradictorii, constatând lipsa de echipament, hrană, armament. Mai mult decât nesiguranţă, teamă, foame, disperare, experienţa războiului este una de cunoaştere şi verificare a propriei personalităţi, ajutându-l pe protagonist să se elibereze de obsesia pasională, ce-i pare acum nesemnificativă: „Drama războiului nu e numai ameninţarea continuă a morţii, măcelul şi foamea, cât această permanentă verificare sufletească, acest continuu conflict al eului tău, care cunoaşte altfel ceea ce cunoştea într-un anumit fel".

În afara prezentării războiului fără eroism, au fost remarcate şi alte influenţe stendhaliene: autoobservarea lucidă a trăirilor,. anticalofilia şi înzestrarea eroilor cu energii sufleteşti, virilitate, loialitate, orgolii. La nivelul analizei iubirii şi geloziei, au fost semnalate asemănări cu Proust, în sensul că ambii autori văd în iubire o autosugestie: „Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă", „o iubire mare e mai curând un proces de autosugestie".

Caracterizarea personajului principal

Încadrat în familia „sufletelor tari" (alături de Andrei Pietraru din drama Suflete tari, Gelu Ruscanu din Jocul ielelor sau Pietro Gralla din Act veneţian), Ştefan Gheorghidiu este un lucid, un căutător de adevăr şi, în acelaşi timp, un inadaptabil, care îşi apără intransigent ideile.

Student la Filosofie, el aspiră la iubirea absolută, dorindu-şi ca femeia să se manifeste prin raportare totală la fiinţa lui, anihilându-şi astfel personalitatea. Hipersensibilitatea lui este zdruncinată de orgoliu şi de gelozia care începe să-l macine o dată cu înţelegerea că Ela nu mai corespunde idealului său feminin. Întrucât perspectiva aparţine numai naratorului-personaj, este imposibil să avem o imagine obiectivă asupra celorlalte personaje; aşadar, şi Ela, şi avocatul Grigoriade şi alte personaje sunt prezentate numai din perspectiva subiectivă a lui Gheorghidiu.

Iubirea se transformă într-o permanentă pândă a gestului trădător, care duce la autodistrugere: „Pentru mine dragostea aceasta era o luptă neîntreruptă, în care eram veşnic de veghe, cu toate simţurile la pândă, gata să previn orice pericol." El trăieşte sub teroarea interogaţiilor, iar romanul începe şi se sfârşeşte în aceeaşi incertitudine: „Şi totuşi îmi trece prin minte, ca un nour de întrebare... Dar dacă nu e adevărat că mă înşală? dacă din nou am acceptat o serie greşită de asociaţii?" Luciditatea nu poate fi salvatoare, pentru că nu semnifică ton neutru, ci adâncire în drama existenţială - „Câtă luciditate, atâta dramă", spune un alt erou camilpetrescian. Ceea ce-l eliberează de constrângerile pasionale este războiul, prin comparaţie cu care problemele sale par frivole, total lipsite de substanţă. Despărţindu-se în final de Ela, el lasă în urmă „tot trecutul".

Stil. Limbaj.

Deşi de consideră un scriitor anticalofil, este evident interesul pentru formularea adecvată, pentru stilul analitic, intelectualizat, cu terminologie specifică. Lexicul cuprinde multe neologisme: „flagrant delict de futilitate şi bluff", mobilizat, a lichida (banii), bonom, indispensabilitate, indulgenţă etc, iar la nivel stilistic, nu sunt evitate comparaţiile, inversiunile: „s-a oprit ca o statuie pe un soclu", „se profilează pe cerul tare şi gol, ca nişte ciobani pe o culme" ori metaforele: „Amiaza era învolată şi lumina fierbea, ca în cupă şampania rece", „coastele în evantai" , „ca nişte uriaşi soldaţi de plumb", „cădem cu suflete rupte", „nervii plesnesc", „avem otravă în sânge" etc.

Imaginile vizuale sunt completate de cele auditive, mai ales în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu": „E un schimb viu de răpăieli şi fâsâituri", „trăsnetele de obuze se prăbuşesc acum, în plutonul meu", „o întârziere întinsă, şi, pe urmă, alte şuierături", „urechea înnebunită nu le mai aude vâjâitura nepământească" etc.


Tag-uri: literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :