Definiţie

Rondelul este specia de poezie cu formă fixă, alcătuită din 13 versuri, distribuite în trei catrene şi un vers independent. Structura tradiţională a rondelului cere ca primele versuri ale primului catren să fie identice cu versurile trei şi patru din al doilea catren, iar versul treisprezece să repete primul vers. Etimologic, termenul de rondel vine din franţuzescul „rond" care înseamnă „rotund", denumire legată de structura bazată pe repetiţie a rondelului.

Tradiţie

TradiÅ£ia speciei este veche, dar ea capătă înflorire în perioada RenaÅŸterii, mai ales în FranÅ£a. Pe lângă sonetul făcut cunoscut de celebrii Dante ÅŸi Petrarca, poeÅ£ii aparÅ£inând â⠂¬Å¾Pleiadei franceze" cultivă ÅŸi rondelul. E vorba mai ales de Clement Marot (1495 - 1544) ÅŸi Pierre Ronsard (1524 - 1585). Rondelurile vor fi caracterizate în această epocă prin graÅ£ie ÅŸi simplitate, - în forma lor cea mai reuÅŸită - fiind o expresie a cultului antichităţii ÅŸi, adesea, a unei revolte împotriva bisericii, ca în cazul lui Clement Marot, poetul care a introdus în literatură motivul poetic al „rozei" - trandafirului. Clasicismul, urmărind aceeaÅŸi legătură cu modelele antichităţii greco - latine acordă o importanţă deosebită formei, deci ÅŸi poeziilor cu formă fixă, chiar dacă Boileau, celebrul poet francez le aÅŸează în categoria „speciilor literare secundare": idila, elegia, oda, sonetul, epigrama, rondelul, satira ÅŸ.a.m.d.

Rondelul nu este totuşi specia favorită a clasiciştilor, fiind redescoperită ceva mai târziu, după 1830, de un curent de factură neoclasică, parnasianismul. Poeţii parnasieni ca Th. De Banville refuză efuziunea sentimentală şi cred în impersonalitatea versului, cultivând meşteşugul, finisarea. Rondelul este o bună ocazie să-şi manifeste măiestria stilistică.

La noi în literatură, cel care introduce specia, cunoscut ca „poet al rondelurilor" este Alexandru Macedonski. Alături de el, vor scrie rondeluri şi alţi poeţi asimilaţi cercului simboliştilor: B. Fundoianu, Tr. Demetrescu, Mihai Săulescu.
Rondelurile lui Macedonski

Forma rondelurilor va fi modificată de poet, în funcţie de necesităţile stilistice, păstrând numărul de 13 versuri şi repetiţia în final a primului vers.
Rondelurile macedonskiene, strânse în ciclul Poema rondelurilor sunt scrise între anii 1916 - 1920. Există şi aici o anumită organizare tematică pe cicluri: Rondeluri pribege, Rondelurile celor patru vânturi, celebrele Rondelurile rozelor. Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan.

Între acestea, Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan sunt concepute în opoziţie, alcătuind un fel de reprezentare personală a infernului şi paradisului macedonskian. Infernul este lumea Occidentului, având ca reprezentant Parisul - un iad, „urlând de răutate". Orientul este un paradis extatic şi pur, fragil - „porţelan" . E un eden lipsit de griji şi stilizat, îmbrăcat în materiale preţioase - onix, jad, mătase, email.

Apartenenţa la un curent literar

Prin sublimarea sentimentelor şi meşteşugul versurilor, prin expresia stilizată, Rondelurile aparţin parnasianismului. Dar, poet al contrastelor şi al asociaţiilor inedite, Macedonski cultivă în rondeluri elemente simboliste notabile. Astfel apar: sinestezia şi corespondenţele, valoarea muzicală a repetiţiilor şi refrenelor, cultivarea simbolurilor - „roza" este cel mai bun exemplu, materialele preţioase.
Tematica Poemei Rondelurilor e variată - de la înfăţişarea edenului si infernului - ciclurile Rondelurile Senei şi Rondelurile de porţelan, Ia preocuparea asupra artei - Rondelurile cupei de Murano sau efemeritatea condiţiei umane - Rondelurile rozelor ce mor.

Simbolul rozei, o imagine sinestezică, de fapt, capătă diverse conotaţii. Este simbolul speranţei în Rondelul rozelor de august, al condiţiei muritoare în Rondelul rozelor ce mor sau al trăirii dionisiace în Rondelul rozelor din Cişmigiu. Macedonski preia simbolul rozei din Renaşterea franceză, dar îl trece prin experienţa modernă a simbolismului. Vom regăsi în roză nu numai ecourile renascentiste ci şi ceva din obsesia lui Mallarme pentru florile care ascund puritatea astrală a începuturilor, acea imaculare a „zilei întâi" a creaţiei, când pământul era „încă tânăr necunoscând dezastre". Deci, roza va fi semnul unei realităţi absconse, al perfecţiunii, dar şi al regenerării.

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 18 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---