In prefaţa la volumul de Poezii, din 1882, Alexandru Macedonski avea să scrie: "Sunt cinsprezece ani de când scriu; sunt zece ani de când am dat întâia oară la lumină o mică broşură sub titlul de Prima verba. în acest inter-val, dezbrăcându-mă treptat de egoism, putui să recunosc că poeţii nu să improvizează. Toţi ne naştem poeţi, dar nu devin poeţi decât aceia care se formează prin studiu, şi astăzi, pot să zic cu mândrie, că am fost - că sunt - unul dintre cei dintâi în şcoala în care am învăţat carte. Ea se numeşte: Şcoala Nenorocirii. Din această universitate sunt titlurile mele şi n-am altele" (...) "Scopul meu va putea fi atins dacă din interciocnirea de care am vorbit, va putea să scapere Lumina, Binele şi Adevărul".

Alexandru Macedo nski acţionează pe scena vieţii literare în perioada de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, făcând trecerea de la romantismul eminescian spre curentele novatoare şi în special spre simbolism.
In 1922 Fundoianu mărturisea că "ignorându-l pe Eminescu, Macedonski preeminescianizează".

Poet, prozator şi dramaturg, rămâne în literatură în special ca autor al Nopţilor, ce se înscriu în sfera romantismului, şi al ciclului de Rondeluri, acestea aparţinând clasicismului.

Ca şef de şcoală, Alexandru Macedonski descoperă şi lansează tinere talente, ca de exemplu: George Bacoviâ, Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Gala Galaction, ale căror opere avea să le publice în Literatorul şi în Liga ortodoxă.

Deşi scriitor de certă valoare, era, totuşi, foarte contestat în epoca sa. Cu toate acestea, fiind conştient de calităţile sale artistice, nu îşi pierde încrederea într-o recunoaştere viitoare şi de aceea scrie: "Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece /.../ Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin...".

In domeniul poeziei, Macedonski se impune mai ales cu ciclul Nopţilor (în literatura universală un ciclu de poezii cu acelaşi titlu mai scrisese Alfred de Musset). Cu mult înainte de 1901, când creează capodopera sa, Noapte de decemvrie, poetul publică Noapte de noiembrie, «Noapte de ianuarie, Noapte de februarie, cu un pronunţat caracter critic, social şi protestatar, în timp ce în Noapte de mai sunt evocate cu multă măiestrie puritatea si frumuseţile unice ale naturii. In Noapte de decemvrie Macedonski nu face altceva decât să; fixeze condiţia poetului de geniu în cadrul unei lumi prea înguste pentru măreţia acestuia.

In anul 1890 ia naştere poemul în proză Meka şi Meka bazat pe valorificarea unei legende orientale. Şi tot acest poem va sta la baza capodoperei macedonskiene.
Meka şi Meka este o parabolă, dictată de inspiraţia "cu limbă de foc" a unui poet sărac, în dezacord cu lumea guvernată de o totală lipsă de onestitate. Ali-ben-Mahomet-ben-Hassan primeşte de la tatăl său, împreună cu o imensă avere, îndemnul de a nu se abate niciodată de la drumul drept. Principiul acesta este cu sfinţenie respectat de tânărul prinţ care, hotărât să plece la Meka, cetatea sfântă a musulmanilor, străbate calea cea dreaptă, însoţit fiind de o strălucitoare caravană. Pocitan-ben-Pehli-van porneşte şi el spre aceeaşi ţintă, dar pe cale ocolită. Convoiul lui Ali piere în mijlocul pustiei, iar el are impresia că îl vede pe cerşetor intrând pe poarta "Mekăi pământeşti", în timp ce emirul păşeşte pragul "Mekăi cereşti".

In poemul macedonskian, prinţul este simbolul credinţei nestrămutate într-un ideal, este simbolul eticii superioare a geniului, hotărât să meargă pe drumul ales indiferent de dificult?'.iie pe care le are de întâmpinat. în opoziţie cu emirul, drumeţul pocit simbolizează condiţia omului comun. Macedonski îşi propune de fapt să releve atitudinea omului superior faţă de viaţă, de vicisitudinile ei şi faţă de idealul râvnit.
Pe de altă parte, este vorba de intangibilitatea absolutului, de "tragedia idealului în veci neatins", cum spune Eugen Lovinescu.

Din perspectiva condiţiei geniului, între Noapte de decemvrie, Luceafărul eminescian şi chiar Mistreţul cu colţi de argint a lui Augustin Doinaş se pot găsi similitudini.
Din punct de vedere al compoziţiei, remarcăm ca poemul se structurează pe trei momente principale, unite de motivul inspiraţiei.

In partea întâi, poetul este prezentat într-un mediu natural ostil, o realitate neconvenabilă ce trebuie înlocuită cu una convenabilă.

In cea de-a doua parte, se află într-o continuă căutare a condiţiei sale de artist. Pentru aceasta este necesară sugestia stingerii, mortificarea elementului material ("Făptura de humă de mult a pierit..." "E moartă odaia şi mort e poetul", "Arhanghel de aur, cu tine ce aduci?/ Şi flacăra spune aduc inspirarea.../ Ascultă, si cântă si tânăr refii!".

Astfel se produce saltul din cotidian în fantastic şi din material în spiritual.
Sub raport stilistic, figura centrală a acestor două părţi este simbolul - Câmpia "pustie şi albă", "viscolu-albastru", "ochiu-oţelit" al lumii sunt elemente menite să definească condiţia de damnat a poetului.

Partea a treia a poemului se distinge printr-o mai pronunţată tentă epică. Sunt prezentate ipostazele evoluţiei simbolice a emirului spre Meka.
Emirul părăseşte "roza idilă" a Bagdadului pentru că mirajul cetăţii preâsfinte devine pentru el o obsesie.

In timp ce lasă în urmă "rozul Bagdadului" îl întîl-neşte pe "drumeţul zdrenţăros şi pocit", de care apoi se desparte, urmându-şi fiecare calea simbolic: "Şi pleacă drumeţul pe-un drum ce coteşte.../ Pocit, şchiop şi searbăd abia se târăşte/.../ "Iar el, el, emirul, de asemenea pleacă -/ Pustia-l aşteaptă în largu-i să o treacă...".
Tânărul prinţ, mergând pe drumul drept, îşi pierde caravana în nisipurile şi arşiţa neiertătoare a deşertului, el însuşi aflându-se la capătul puterilor.

Apoi, viziunea înşelătoare a Mekăi, pe care o are la un moment dat, îi aprinde în suflet flacăra speranţei: "Emirul, puterea şi-o strânge.../ Chiar porţile albe le poate vedea.../ E Meka! E Meka! ş-aleargă spre ea.// Spre albele ziduri, aleargă - aleargă.// Şi albele ziduri, lucesc - strălucesc,/ Dar Meka începe şi dânsa să meargă".
Pe când frumoasa lui Meka "rămâne nălucă în zarea pustie", emirul vede cum "drumeţul zdrenţăros şi pocit" păşeşte pe poarta cetăţii sfinte,
In final "moare emirul sub jarul pustiei".

La nivelul limbajului remarcăm că acesta, în special în partea a treia a poeziei, este metaforic. Structura unitară şi pitorescul limbii sunt obţinute cu ajutorul simbolurilor, ce par uneori definiţii poetice: "Pustia e-o mare aprinsă de soare". Prin acelaşi mijloc poetic sunt evocate frumuseţea, bogăţia şi tinereţea emirului: "E tânăr, e farmec, e trăznet. e zeu".

în afară de metaforele propriu-zise, poetul mai utilizează epitetele ornante, cromatice ("rozul Bagdad", "roza idilă"), însă predominante sunt epitetele metaforizante: "O tânără umbră de soare-l fereşte".

Critica literară vorbeşte în cazul poeziei lui Macedonski de un anumit miracol al potrivirii cuvintelor, care alături de tehnica refrenului conferă muzicalitate versurilor.
în concluzie, prin temă, Noapte de decemvrie este romantică, iar prin muzicalitate, prin cultul pietrelor preţioase şi cromatică aparţine simbolismului. Deci această capodoperă este o sinteză între tradiţia romantică şi elementele înnoitoare simboliste.

Concluzii:
G. Călinescu: "...Macedonski dădu la 28 de ani, în 1882, întâiul său volum notabil de Poezii. La vârsta aceasta Eminescu apărea aşa de bine definit în trăsăturile lui fundamentale încât înţelegem numaidecât destinul lui Macedonski: era prea puţin înarmat spre a lupta cu un uriaş, prea apropiat de ecourile unei izbânzi ca să se poată alimenta din reacţiunea spiritului public în tirania unei singure lire".

Tudor Vianu: "Originalitatea lui incontestabilă, îndrăzneala excepţiilor şi atitudinilor lui, farmecul cântecului său, când jubilând' de bucurie, când dulce şi melancolic, forţa şi fecunditatea imaginaţiei sale, armonia savantă a lirei pe care o înstrunea, nenumăratele sale iniţiative poetice care şi-au găsit atâţia imitatori şi continuatori, toate acestea fac din Macedonski unul din cei mai mar: poeţi ai literaturii române.

Alături de Grigore Alexandrescu, de Alecsandri, de Eminescu, Coşbuc, Macedonski, este unul din clasicii noştri, adică unul din poeţii care, pornind de la ex-perienţele fundamentale ale sufletului omenesc, au atins în cântecul lor armonia şi plenitudinea, făurind modele durabile pentru întreaga creaţie ulterioară şi opere către care sufletului îi place să se întoarcă".

---

Tag-uri: opera literara, aexandru macedonski, noapte de decembrie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---