Desi reusise sa infaptuiasca mai multe crime prin folosirea de otravuri, Marchiza de Brinvilliers avea să-şi iasă din calmul care o caracteriza cu prilejui morţii cavalerului de Sainte-Croix, întâmplat la 30 iulie 1672. Marchiza nu şi-a pierdut stăpinirea de sine, aşa cura s-ar putea crede, deoarece intre ea şi cavalerul de Sainte-Croix exista o veche legătură, ci pentru că o tulbura faptul că o anumită casetă, despre care am vorbit, se afla în casa cavalerului. Din acel moment, marchiza de Brinvilliers nu va mai fi stăpanită decu de preocuparea de a intra în posesiunea acelei misterioase şi compromiţătoare casete.

Pentru a dobândi obiectul dorit, care ar fi demascat-o, marchiza se va strădui mai întâi sÃ„Æ ’-l convingă pe comisarul Picard că această casetă îi aparÅ£ine ÅŸi că se cuvine să-i fie înapoiată. Demersurile ei răman însă fără nici un rezultat ÅŸi atunci, pentru a-l intimida, invocă numele unor personalităţi, încereînd în acelaÅŸi timp să-î corupă pe sergentul căruia comisarul îi încredinÅ£ase caseta spre păstrare. Neizbutind pe aceste căi, nu va sta la ganduri nici o clipă să încerce a-l vizita pe comisar în cursul nopÅ£ii, dar acesta refuză s-o primească. A doua zi convocă pe Briancourt ÅŸi pe procurorul Delamare, care, la rugăminÅ£ile marchizei, se vor strădui ÅŸi ei, de altfel fără succes, să-l convingă pe comisar să-i înapoieze marchizei misterioasa casetă.

Zădărnicia încercărilor, ca urmare a puternicei împotriviri a comisarului, o face pe marchiză să-şi piardă cumpătul. Se hotărăşte să fugă din ţară.
Dar de ce toate acestea : Sainte-Croix murise lăsînd nenumărate datorii, astfel încat, imediat după deces, locuinţa sa fusese sigilată. Abia la 8 august, comisarul Picard - asistat de sergentul Creuillebois, de doi notari, de un reprezentant al văduvei şi de un reprezentant al creditorilor - ridică sigiliile şi procedară la inventarierea obiectelor ce aparţineau defunctului.

în afară de cele pe care le cunoaştem, Sainte-Croix fusese un personaj destul de misterios, care îşi petrecuse o bună parte din viaţă într-un laborator de alchimie instalat în casa sa şi în care, după cum spuneau unii, s-ar fi îndeletnicit cu prepararea şi experimentarea unor otrăvuri, iar după alţii, cu descoperirea pietrei filozofale. Se vorbeşte că, în ceea ce priveşte, o altă servitoare, domnişoara de Villeray, pentru a se asigura de tăcerea ei asupra faptelor pe care le cunoştea, a fost otrăvită în anul 1673.

Marchiza de Brinvilliers alunecă tot mai jos pe panta desfraului ; are mai mulţi amanţi în acelaşi tirnp, în afară de Sainte-Croix, de la legătura cu acesta rezultand doi copii. Ea a mai fost amanta lui Francois de Pouget, marchiz de Nadaillac, căpitan de cavalerie uşoară şi vărul soţului ei ; a mai avut un copil de la un alt văr, ca să nu mai vorbim de legătura cu însuşi meditatorul copiilor ei. Toate acestea n-au împiedicat-o să resimtă o mare iritare a.t unei cand a aflat că Sainte-Croix o înşeală ; de asemenea 8 jurat să-şi înjunghie soţul, cand i-a ajuns la ureche ştirea că acesta întreţine pe o oarecare domnişoară Dufay.

Dar, cel pe care l-a înspăimantat cu confidenţele într-o asemenea măsură încat, în cele din urmă, s-a văzut silit să fugă pentru a-si pune viaţa la adăpost, a fost Brian-court, tinărul preceptor al fiilor marchizei, care, la un moment dat, a constituit obiectul trecător al pasiunii ei. Calitatea de confident, precum şi aceea de fost amant erau suficiente pentru a-i pune viaţa în primejdie şi pentru a-l sili şi pe el, întocmai ca şi pe ataţia alţii, să poarte în permanenţă asupra lui un antidot universal, denumit „orvietan". Prudenţa, mai mult decat antidotul, l-a salvat de mai multe ori de la moarte.

Deşi era înspăimantat de rolul ce-i fusese impus şi deşi se temea de răzbunarea marchizei, totuşi Briancourt, afland că aceasta intenţionează să-şi continue otrăvirile în familie, urmand la rand o soră şi o cumnată, şi nereuşind să o convingă să renunţe la planurile ei criminale, previne pe viitoarele victime şi salvandu-le astfel viaţa!

Soţul marchizei, oarecum la curent cu preocupările ei, nu se lăsa servit decat de un valet ales de el şi nu bea decat după ce i se spăla de fiecare dată paharul în faţa lui. Marchiza reuşise să-şi creeze o faimă tristă. Cei care locuiau împreună cu ea sau care o frecventau erau cuprinşi de o asemenea spaimă, încat fiecare îşi administra preventiv şi în permanenţă un antidot. După cum am mai arătat, teroarea în care trăia soţul marchizei nu era cu nimic mai prejos decat aceea în care trăia Briancourt.
Marchiza de Brinvilliers avea să-şi iasă din calmul e.ue o caracteriza cu prilejui morţii cavalerului de Sainte-Croix, întâmplat la 30 iulie 1672. Marchiza nu şi-a pierdut stăpanirea de sine, aşa cura s-ar putea crede, deoarece intre ea şi cavalerul de Sainte-Croix exista o veche legătură, ci pentru că o tulbura faptul că o anumită casetă, despre care am vorbit, se afla în casa cavalerului. Din acel moment, marchizii de Brinvilliers nu va mai fi stăpanită decat de preocuparea de a intra în posesiunea acelei misterioase şi compromiţătoare casete.

Pentru a dobandi obiectul dorit, care ar fi demascat-o, marchiza se va strădui mai întai să-1 convingă pe comisarul Picard că această casetă îi aparţine şi că se cuvine să-i fie înapoiată. Demersurile ei răman însă fără nici un rezultat şi atunci, pentru a-l intimida, invocă numele unor personalităţi, încereînd în acelaşi timp să-1 corupă pe sergentul căruia comisarul îi încredinţase caseta spre păstrare. Neizbutind pe aceste căi, nu va sta la Randuri nici o clipă să încerce a-l vizita pe comisar în cursul nopţii, dar acesta refuză s-o primească. A doua zi convocă pe Briancourt şi pe procurorul Delamare, care, la rugăminţile marchizei, se vor strădui şi ei, de altfel fără succes, să-l convingă pe comisar să-i înapoieze marchizei misterioasa casetă.
Zădărnicia încercărilor, ca urmare a puternicei împotriviri a comisarului, o face pe marchiză să-şi piardă cumpătul. Se hotărăşte să fugă din ţară.

Dar de ce toate acestea : Sainte-Croix murise lăsînd nenumărate datorii, astfel încat, imediat după deces, locuinţa sa fusese sigilată. Abia la 8 august, comisarul Picard - asistat de sergentul Creuiîlebois, de doi notari, de un reprezentant al văduvei şi de un reprezentant al creditorilor - ridică sigiliile şi procedară la inventarierea obiectelor ce aparţineau defunctului.

în afară de cele pe care le cunoaştem, Sainte-Croix fusese un personaj destul de misterios, care îşi petrecuse o bună parte din viaţă într-un laborator de alchimie instalat în casa sa şi în care, după cum spuneau unii, s-ar fi îndeletnicit cu prepararea şi experimentarea unor otrăvuri, iar după alţii, cu descoperirea pietrei filozofale. Se răspandise chiar zvonul că moartea s-ar fi datorai spargerii unei măşti de sticlă, pe care o folosea cand lucra în laborator, accident care l-ar fi făcut să aspire emanaţiile otrăvitoare ale substanţelor pe care le prepara.

Comisarul descoperi, in încăperea care-i slujea lui Sainte-Croix de laborator, printre eprubete si alambicuri, un sul de hartie pe care se aflau scrise cuvintele „confesiunea mea", precum şi o casetă de culoare roşie şi de formă prelungă, de care era legată o cheie. Toţi cei care asistau la inventariere au fost de acord să arunce în foc sulul de hartie, fără a încerca să-l citească.

Ce conţinea oare caseta pe care Sainte-Croix o indicase ca aparţinand doamnei de Brinvilliers şi la care alăturase o scrisoare, al cărei ton neobişnuit trezise bănuielile comisarului ?

„Implor cu umilinţă, scria Sainte-Croix, pe acei în mai-nile cărora va cădea această casetă, să-mi facă binele de a o restitui doamnei marchize de Brinvilliers, cu locuinţa in strada Neuve-Saint Paul, dat fiind că tot ce conţine o priveşte şi îi aparţine numai ei : şi dacă s-ar întampla să moară înaintea mea, rog să fie aruncată în foc cu tot ce se află înăuntru, fără a o deschide". Scrisoarea se încheia cu blesteme îndreptate împotriva acelora care n-ar fi dat urmare indicaţiilor lui.

Caseta a fost deschisă în ziua de 11 august, în prezenţa rerezentantului marchizei şi conţinea mai multe fiole, dintre care unele erau pline cu un lichid incolor, iar altele cu un lichid roşcat ori cu o pulbere cu un aspect ciudat ; se mai aflau aici cateva scrisori pe care marchiza de Brinvilliers le adresase cavalerului de Sainte-Croix, două recunoaşteri de datorie semnate de marchiză pentru sumele de 30 000 şi 25 000 de livre, precum şi o chitanţă pentru "suma de 10 000 de livre, împrumutată doamnei de Brinvilliers de către R. de Pennautier, bancher, prin intermediul lui Sainte-Croix.

Atat lichidul din fiole, cat şi pulberea au fost experimentate pe animale (porumbei şi caini), care au murit „pe dată". Dar spre uimirea experţilor, la autopsia animalelor nu s-a descoperit în corpul lor nici o urmă de otravă, într-adevăr, în raportul acestora se consemnează : „Experienţele cele mai sigure şi cele mai obişnuite se fac cu ajutorul apei, al focului şi al animalelor. Otrava lui Sainte-Croix a fost supusă tuturor încercărilor dar ea îşi bate joc de toate experienţele : otrava pluteşte pe apă, scapă experienţei focului, în urma căruia nu rămane decat o substanţă inofensivă ; la animale se ascunde cu atata artă, încat nu o poţi recunoaşte".

Otrava misterioasă, a cărei natură nu putea fi definită de experţii timpului, era pe bază de arsen şi a fost descoperită cu caţiva ani înainte de Glaser ; acesta a reuşit să obţină noi compuşi, diferiţi de cei cunoscuţi din natură, folosiţi şi ei aşa cum am văzut. Dar otrava lui Glaser era pe. bază de arsen, poseda proprietăţi toxice deosebit de puternice şi în acelaşi timp greu de identificat. Arsenul, graţie acestor preparate, după cum vom vedea şi în cazurile următoare, îşi va începe acum lunga şi înspăimantătoarea sa carieră.

Ştirea privitoare la otrava descoperită în caseta lui Sainte-Croix, precum şi rezultatele experienţelor făcute de experţi, s-a răspandit cu iuţeala fulgerului. în saloanele pariziene nu se mai vorbea decat de marchiza de Brinvilliers, Sainte-Croix şi Pennautier. Foarte curand zvonurile luară asemenea proporţii, încat toate decesele, mai mult sau mai puţin suspecte din ultimii ani, au fost atribuite activităţii odioase desfăşurate de cei trei presupuşi complici.

Era nevoie de multe probe convingătoare pentru ca o învinuire precisă să poată fi îndreptaţi împotriva unor persoane cu averea şi poziţia socială i lui Pennautier, colaborator al lui Colbert, sau cu relaţiile şi rangul marchizei de Brinvilliers.

---

Tag-uri: crima, otrava, omor, investigatie

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---