A fost suveranul persan al cărui nume a însoţit căderea prestigiului persan in lumea oriental-mediteraneeană. Mai apropiat de Ahemonizi chiar decit tatăl său, Darius I, prin mama sa, Atosa (era deci, după mamă, nepot al lui Cyrus cel Mare), Xerxes I a condus destinele Imperiului persan, aşa cum îl moştenise - cel mai întins şi mai puternic imperiu al Orientului Mijlociu antic - între 486-465 î.e.n.

Incă de la înscăunarea sa, Xerxes I trebui să facă faţă răscoalelor Babilonului şi Egiptului şi aici se manifestară primele semne importante ale slăbiciunii imperiului construit de înaintaşii săi. Chiar şi atitudinea persană în teritoriile supuse, proverbiala toleranţă ahemenidă, făcu loc, în campaniile de reprimare babiloniană şi egipteană, unei vio lenţe extreme, templele fură distruse şi chiar marele zeu babilonian Marduk, căruia suveranii ahemenizi i se închinaseră, avu de suferit (ostaşii persani îi distruseră templele, iar statuia sa de aur fu topită). înlocuirea toleranţei cu violenţa era un semn în plus al declinului. între timp, încurajaţi de victoria de la Marathon, grecii continuau să menţină, în vest, o stare de conflict supărătoare pentru Colosul persan.

Dacă iniţial, în vremea lui Darius I, rezistenţa grecilor nu părea a fi mai mult decat un conflict local, înţepături la imensa graniţă occidentală a Imperiului, în vremea lui Xerxes I, războiul cetăţilor greceşti peninsulare cu Persia (războaiele medice) deveniră capitale pentru autoritatea ahemenidă. Pe plan militar, cu toată superioritatea zdrobitoare (cel puţin numerică) a armatelor persane, grecii ieşiră victorioşi din confruntările decisive. Xerxes I nu reuşi decat o singură victorie care, însă, se întoarse, pe planul prestigiului, împotriva sa.

Este vorba de lupta de la Thermopile, unde masacrarea a cateva sute de spartani sub comanda lui Leunidas de către o armată de zeci de mii de perşi (şi aceasta cu mare dificultate, după o bătălie care, raportată la forţele ce se confruntau, a durat incredibil), i-a trecut pe spartani în legendele popoarelor şi i-a ridiculizat pe perşi. Pregătită timp de doi ani, marea invazie persană în Grecia, începută în 481 î.e.n., se izbi nu numai de hotărarea grecilor de a rezista cu orice preţ, ci şi de abilitatea comandanţilor acestora.

Astfel, grecii lasă Atena în mina lui Xerxes I, care-şi pierde vremea cu jefuirea şi incendierea cetăţii, dar îi pregătesc catastrofa de la Salamina (480 î.e.n.), în urma căreia Xerxes I este silit să se retragă. Armata persană, lăsată sub comanda generalului Mardonius, fu zdrobită de grecii comandaţi de Pausanias, în celebra bătălie de la Plat cea (479 î.e.n.). Infrangerea perşilor deveni totală la Capul Mycale (langă Samos) prin scufundarea flotei lor, simultană cu lupta de la Plateea, de către vasele de război greceşti. Planurile de cucerire a Peninsulei fură abandonate de Xerxes I, cu toate că, timp de încă un secol şi mai bine, ameninţarea persană a plutit deasupra Eladei.

Xerxes I, care, poate mai bine decat orice suveran persan de după el, a reprezentat prototipul monarhului moleşit, opus tradiţiilor ariene de vigoare, de cumpătare, de energie, şi-a consacrat anii de domnie intrigilor de curte şi a pierit în urma unei revolte de palat, ucis de Artabanos, chiar omul său de încredere (comandantul gărzii regale). Puterea persană, în declin, va mai fi, totuşi, menţinută de fiul lui Xerxes I, Artaxerxes I , la un nivel care-i va permite să păstreze Egiptul şi să se amestece în treburile Eladei.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---