După bătălia de la Ipsos, din 301 î.e.n., cand coaliţia diadohilor Cassandros, Lysimachos şi Seleucos înfrange pe cel mai strălucit general al lui Alexandru cel Mare, Antigonos Monophtalmos, ideea reunificării imperiului macedonean dispare definitiv. Pe teritoriul acestui imperiu se întăresc trei state: Macedonia, Egiptul Ptolemeilor şi Regatul Seleucid. Cel care a creat acest ultim stat, generalul Seleucos, unul dintre cei mai buni comandanţi din armata lui Alexandru cel Mare (comandase cavaleria hetairă), a fost omis la prima împărţire, din 323 î.e.n., a imperiului lui Alexandru cel Mare. La cea de-a doua împărţire, în urma participării sale la coaliţia diadohiloir contra lui Perdiccas, ciliarhul imperiului, Seleucos obţine Babilonia (1 octombrie 321 î.e.n.).

Avea, la acea dată, 37 de ani şi între competitorii la refacerea unităţii imperiului lui Alexandru, deţin pe plan militar a doua şansă, după Antigonos. De altfel constituie şi prima ţintă a acestuia, care, în 316 î.e.n., il alungă din Babilonia. Refugiat la curtea lui Ptolemeu Seleucos devine sufletul coaliţiei contra lui Antigon obţinand la Gaza, în 312 î.e.n., o victorie hotăratoare, urma căreia Seleucos reintră în Babilonia. Inaugurează, d acel moment, politica de refacere a Imperiului persan rand pe rand, cucereşte vechile satrapii, stabilind graniţa statului pe munţii Hinducus la est şi Marea Egee la vest pe lanţul Caucazului la nord şi Golful Persic la sud, cuprinzand o suprafaţă de circa 3,5 milioane kilometri patrati, adică imperiul lui Darius minus Egiptul, Palestina, Siria meridională şi cateva părţi din litoralul Asiei Mici. În expansiunea sa spre est, după o serioasă informare, asigurată unul dintre cei mai abili diplomaţi ai epocii, Megasthen trimis la Pataliputra, capitala Imperiului Maurya, Seleucos se opri pe Hinducus, renunţand la satrapiile indiene ( 305 î.e.n.). Cu suveranul din Pataliputra, Chandragupta încheie o alianţă.

In acelaşi an, luandu-şi titulatură monarhica Seleucos I, la care a adăugat supranumele „Nikator" (învingătorul), se proclamă rege, imitând ca şi ceilalţi diadohi exemplul lui Antigonos. Tot atunci a primit, în contul alianţ indiene, 500 de elefanţi de luptă, pe care-i păstră pentru înfruntarea hotăratoare cu Antigonos Monophtalmos şi fiul acestuia, Demetrios Poliorcetes, la care se aştepta. Antigon se întărise considerabil în urma victoriilor lui Demetri Poliorcetes la Atena (307 î.e.n.) şi, mai ales, contra lui Ptolemeu I la Salamina de Cipru (306 î.e.n.) în cea mai ampla bătălie navală a vremii.

Confruntarea decisivă dintre Seleuc I şi Antigonos a fost şi ultima din înfruntările dintre diadohi care au contribuit hotărator la reaşezarea relaţiilor în Orientul antic după Alexandru cel Mare, a avut loc la Frigia, la Ipsos, în 301 î.e.n.; ostile lui Seleucos I, principala forţă a coaliţiei Seleucos-Cassandros-Lysimachos-Ptolemeu obţinu o victorie strălucită, iar Antigonos Monophtalmos se sinucide. De la această dată, Seleucos I nu a mai avut decat înfruntări nesemnificative cu ceilalţi diadohi1 şi se putu consacra organizării interne.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---