Auriculopunctura (auriculoterapia) se bazează pe utilizarea punctelor precise ale pavilionului urechii (auricul) atât în scop diagnostic, cit şi terapeutic.

Primele informaţii în ceea ce priveşte terapeutica auriculară le întâlnim la Hipocrat care semnalează incizia venelor feţei mediale în tratamentul impotenţei In secolul XVII se făcea cauterizarea auriculară în tratamentul nevralgiei sciatice, precum şi al nevralgiilor dentare şi faciale. La mijlocul secolului XIX tratamentul sciatalgiei prin cauterizarea auriculară cunoaşte chiar o anumită vogă. Dar abia în anul 1953, Paul Nogier din Lyon a avut ideea să reia studiul stimulărilor auriculare, dând astfel naştere metodei auriculoterapiei.

Pe baza e xperienţelor clinice a putut, de asemenea, să elaboreze o hartă a zonelor reprezentărilor punctelor auriculare cu ajutorul noţiunii de metamerizare şi al punerii la punct de către Niboyte a detectorilor electrici derivaţi.| De asemenea, a semnat reflexul „auriculocardiac" care semnifică răspunsul cardiovascular la o stimulare auriculară. Auriculoterapia face parte din medicina energetica si fiziologica , bazandu-se pe masarea sau inteparea punctelor sensibile la presiune, care se gasesc la nivelul urechilor, si care stimulate, pot fi folosite pentru tratamentul diverselor afecţiuni . Auriculoterapia s-a dezvoltat relativ recent, fiind mentionata în scrieri, din perioada dinastiei Tang(618-908 en), in care sunt indicate 20 de puncte auriculare, anterioare şi posterioare, aflate în raport cu reteaua meridianelor. Auriculoterapia este folosita în general, pentru echilibrarea energetica a anumitor organe, şi mai puţin pentru afecţiuni punctuale .Cele mai importante indicatii în care se poate folosi auriculoterapia sunt: Tulburari funcţionale (hipertensiune, rinita alergica, astm bronşic, etc)., afecţiuni algice ( de origine nervoasa sau inflamatorii), afecţiuni neuropsihice( nevroze, astenii, epilepsie, frica, etc.).

Al doilea sistem auricular a apărut în anul 1972 în Republica Populară Chineză, unde medicii Spitalului Chung Shan Hsian şi ai Spitalului nr. 1 din Shanghai au postulat faptul că microsistemul reprezentat de auricul este reflectarea sistemului meridianelor de acupunctura şi au căutat să descopere la nivelul auriculului cele 6 meridiane Yang. Această ipoteză pare să fi fost abandonată în beneficiul unei reprezentări topice, care apare de altfel în lucrarea „Sumar de acupunctura chineză" reprezentare care este puţin diferită de cea a lui Nogier. Nogier şi autorii chinezi sunt unanimi în a recunoaşte indicaţiile majore ale auricuioterapiei care sunt: algiile posttraumatice ale aparatului locomotor, cefalalgiile, recuperarea funcţională după fracturi, entorse, nevralgiile sciatice, cervico-brahiale şi intercostale, nevralgii faciale şi zosteriene, artralgiile cronice de origine artritică, rinitele alergice şi astmul bronşic (în special în criză), tulburările motorii şi circulatorii.

împreună cu somatopunctura, auriculoterapia a fost practicată cu succes în tratamentul diferitelor toxicomanii: tabagism, alcoolism şi la farmaco-dependenţi.

Un loc aparte îi este rezervat analgeziei prin auriculopunctură. Metoda poate fi folosită singură sau în asociere cu somatopunctura.

Nazopunctura ÅŸi facioponctura

Încă din antichitate, medicina tradiţională orientală a considerat că suprafaţa feţei este o reflectare superficială a funcţionării organelor interne, şi a încercat să construiască un sistem de reprezentări ale diferitelor organe pe suprafaţa feţei.

Apoi, a doua hartă a feţei, mai completă, apare într-o operă clasică. Pornind de la aceste texte clasice care nu prezentau decât un interes semiologic şi diagnostic al reprezentării topice nazo-faciale, autorii chinezi moderni au precizat localizările punctelor de acupunctura şi au propus o nouă hartă, în scopuri terapeutice. Indicaţiile nazo-facio-puncturii sunt mai ales în cazurile de eşec al somatopuncturii sau în caz de amputări.

De asemenea, se constituie ca o metodă de sprijin in completarea rezultatelor obţinute în somato- şi auriculopunctură.

Dezintoxicarea tabagică este indicaţia majoră. De asemenea, nazo-facio-punctura este utilizată în analgezie, deoarece permite menţinerea la distanţă a medicului anestezist de câmpul operator.

Podopunctura şi reflexoterapia piciorului sunt cele mai utilizate şi mai bine sistematizate din microsistemele extremităţilor. Manopunctura este mult mai puţin structurată într-un sistem şi apare mai degrabă ca un ansamblu de puncte aflate în afara meridianelor.

în sfârşit, zonele reflexe ale încheieturii mâinilor şi ale gleznelor au fost utilizate pe scară largă în China, dar nu şi în restul lumii, în ciuda interesului pe care îl poate avea această tehnică simplă.

Podopunetura şi reflexoterapia piciorului utilizează un sistem de reprezentare a diferitelor zone ale organismului, în scop diagnostic şi terapeutic. Tradiţia budistă a Indiei şi a Japoniei au cunoscut o reprezentare simbolică la tălpile picioarelor, având ca martoră o pictură Rajasthan din secolul XVIII şi un Buda din Templul Kusinara din Japonia.

Recent, au apărut în Japonia trei sisteme de reflexologie cu punct de plecare podologic.

In SUA podopunctura a fost în mod deosebit studiată de numeroşi autori.

In Franţa s-a publicat o hartă intitulată „Imaginea corpului la nivelul picioarelor".

Indicaţiile podopuncturii se referă la tulburări mentale, insomnie, hipotensiune, isterie, sciatalgie, lombalgie, hepatită icterică, astm, diaree, patologia gastro-intestinală, alergii, eczeme, urticarie, cefalee, otită, anexită etc.

Manopunctura întrebuinţează reprezentarea organismului pe mâini, fiind mult mai puţin sistematizată şi practicată decât podopunctura. Hirata stabileşte legătura punctelor de acupunctura de la mână cu intestinul gros, intestinul subţire, vezica urinară şi organele genitale.
Cavităţile feţei

Au fost utilizate în scop diagnostic şi terapeutic. Fosele nazale au fost puţin practicate. Dimpotrivă, cavitatea bucală, limba şi arcadele dentare au fost studiate de multă vreme de diferite culturi medicale.

Cavitatea nazală

Denumită şi centroterapie sau simpaticoterapie, reflexoterapia endonazală constă în stimularea zonelor precise ale peretelui lateral al foselor nazale. Indicaţiile de bază sunt anumite simptome patologice: tuse spastică, astm, migrene, spasmele laringelui. Unii autori consideră că stimularea endonazală nu intră în aria acupuncturii.

Cavitatea bucală. Arcadele dentare corespund reprezentărilor sistemului nervos cerebro-spinal. Limba asimilată în context cu sistemul visceral, pare să fie în legătură cu ramurile colaterale ale meridianelor Yin din acupunctura somatică.

Craniopunctura
Diferă de la autorii chinezi la cei japonezi de microsistemele menţionate anterior prin faptul că nu este o posibilitate diagnostică, ci constituie doar utilizări terapeutice. Constă în aplicarea unor stimuli pe zone bine determinate ale pielii capului, iar indicaţiile majore se referă la afecţiunile extremităţilor, toracelui, coloanei lombare, sistemului nervos central.

Indicaţiile de bază ale acestei metode sunt sechelele motorii consecutive accidentelor vasculare cerebrale şi encefalitelor. Alte indicaţii sunt paresteziile, odontalgiile, nevralgiile faciale, parkinsonismul, sindromul Meniere, afazia motrice şi senzorială, astmul, dispneea, tahicardia paroxistică şi bolile mintale.

Aceste microsisteme de acupunctura au apărut deci ca metode de completare sau chiar de înlocuire a acupuncturii somatice atât sub aspect diagnostic, cit şi terapeutic. Ele pot fi practicate izolat sau în asociere, particularitatea lor fundamentală fiind reprezentarea topică a ansamblului organismului pe un teritoriu restrâns. Rezultatele în anestezie, ca şi în analgezia la naştere, măresc interesul cu care aceste metode servesc ideea medicinei familiale.

sursa imaginii www.acupuncture365.com

---

Tag-uri: auriculopunctura, craniopunctura, faciopunctura, podopunctura

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 20 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---