Statistics:
Visits: 7,571 Votes: 2 Fame Riser |
Fame Rank
5.5
Fame Riser
|
|||||||||||
O Noapte Furtunoasa de Ion Luca Caragiale
Q: | Intreaba despre O Noapte Furtunoasa de Ion Luca Caragiale |
Contextul literar
Opera lui Caragiale, în ansamblul ei, oferă imagini accentuat satirice ale societăţii româneşti a timpului său, fără a se îndepărta însă de o analiză profundă şi veridică a personalităţii umane a tuturor timpurilor.
Comicul şi tragicul reprezintă două coordonate între care se desfăşoară spectacolul lumii caragialiene. Universul tragic este ilustrat de nuvelistică - O făclie de Paşte, în vreme de război, Păcat, Două loturi - de unele dintre schiţe, cum ar fi Inspecţiune, dar şi de singura sa dramă, Năpasta.
Comediile - O noapte furtunoasă, Conul Leunida faţă cu Reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - şi cea mai mare par te a schiţelor alcătuiesc un univers comic atât de original şi de românesc, încât a pătruns adânc în conştiinţa noastră culturală; multe din replicile şi situaţiile caragialiene ne apar spontan în minte, lucru ce dovedeşte că opera marelui dramaturg a trecut testul timpului.
Viziunea sa clasică este proiectată într-un spaţiu concretizat istoric. Dialogul strălucit naşte comicul care subliniază contrastul dintre esenţa şi aparenţa omului, în încercarea lui de a se afirma social, politic, cultural.
Fenomenul parvenitismului, mecanismele şi tipurile umane specifice constituie substanţa comică a celor patru comedii.
Temă. Elemente de structură şi compoziţie. Personajele.
O noapte furtunoasă este o comedie în două acte, publicată în anul 1879 şi marchează debutul dramaturgului. Având ca fundal o intrigă de mahala, provocată de confuzie - Rică Venturiano caută pe Ziţa în casa lui Jupan Dumitrache - Caragiale aduce sub luminile rampei mizeriile şi ridicolul unei lumi ce se vrea „burgheză". Acţiunea se derulează rapid, într-un spaţiu limitat - odaia -, exteriorul părând a nu exista.
Mesajul este cât se poate de clar: lumea din interior este o copie în miniatură, grotescă a lumii de-afară.
Actul întâi aduce în scenă toate personajele, familiarizează pe cititor şi spectator cu o lume populată de negustori parveniţi de tipul lui Jupan Dumitrache zis şi Titircă- Inimă-Rea, cherestigiu şi căpitan în garda civică, de reprezentanţi ai forţei publice, cum este Nae Ipingescu, de „amploaiaţi" ca studentul gazetar Rică Venturiano, de „dame bune" ca mahalagioaicele Veta şi Ziţa, de oameni de încredere cum este Chiriac sau de slugi proaste ca Spiridon.
Povestea de amor dintre Veta şi Chiriac, cel care păzea „onoarea de familist" a stăpânului său înşelându-l în propria-i casă, subliniază grotescul acestei lumi.
Cel de-al doilea act îl prezintă pe Rică Venturiano într-o dublă postură comică: demagog liberal şi amorez. Acest june-prim îndrăgostit de Ziţa, îi trimite acesteia un bileţel de amor şi poezele erotice în care-i jură că o iubeşte „la nemurire", declarându-se „Al tău pentru eternitate şi per toujours".
Prins de Jupan Dumitrache, care-l bănuia că i-a ştirbit „onoarea de familist", nu uită să debiteze tiradele „democratice", menţinându-se într-o situaţie comică ce putea deveni tragică. „Intelectualul" în devenire pe scara socială este bucuros că aventura lui se încheie prin căsătoria cu cea pe care o căuta şi iubea, Ziţa. Găseşte că este momentul să-şi facă cunoscute ideile liberal-democratice pretinzând că nu are altă politică decât „suveranitatea poporului", pentru că, motivează el, „box populi, box dei", variantă proprie pentru „vox populi, vox dei" (Vocea poporului este vocea zeilor); deviza lui civică este cât se poate de „liberală": „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!".
Comicul rezultă aici, ca de altfel în toate comediile lui Caragiale din contrastul dintre esenţă şi aparenţă, din grotescul situaţiilor, din limbajul semidoct al eroilor.
„Ambiţul" şi „onoarea de familist" ale lui Jupan Dumitrache sunt grav compromise de omul său de încredere, Chiriac, amantul soţiei saie Veta, dar el îşi poartă coarnele liniştit după ce s-a „convins" că bănuielile lui „nu erau fondate".
Veta încearcă prin postura de amantă să recupereze deficienţele unei căsătorii formale. Iubirea ei pasională pentru Chiriac devine comică în scena limpezirii situaţiei creată prin confuzie de Rică Venturiano prin modul în care se străduieşte să-şi dovedească fidelitatea în faţa amantuiui şi nu a soţului.
Limbaj. Tipuri de comic.
Psihologia personajelor din O noapte furtunoasă e evidenţiată de limbajul pitoresc al mahalalei, care transformă situaţiile tragice într-un comic spumos.
Triunghiul conjugal format din Jupan Dumitrache -Veta - - Chiriac este imaginea celui de mai târziu din O scrisoare pierdută. Diferenţa este dată doar de stratul social pe care-l vizează dramaturgul.
Comicul de nume este şi el evident, mai ales în cazul „bagabontului" Rică Venturiano. Numele lui are sonoritatea necesară unui june student la drept, jurnalist cu vederi liberale, aflat în căutarea marii iubiri care să-l propulseze ca „dipotat", cum zice Ipingescu sau, în varianta „vizionarului'' Jupan Dumitrache, după „Cum combate el, poate să ajungă şi ministru".
Personajele feminine poartă nume care nu au nimic comic în sine. În cazul lor comicul este al categoriei sociale pe care o reprezintă - mahalaua Caragiale a reuşit să le treacă în registrul comic imprimând realităţii concepţia lui, astfel încât Ziţa şi Veta au căpătat rezonanţe comice.
Celelalte personaje poartă nume specifice ocupaţiei lor: Jupan Dumitrache -negustor, Chiriac - un fel de administrator al casei şi ajutor în le negustoriei iar Spiridon - sluga, ucenicul celor doi. Nu trebuie să trecem cu vederea că primul dintre personajele amintite are şi o poreclă -Titircă-inimă-rea. n acest caz comicul este creat prin inversarea raportului dintre structura interioară a personajului şi realitate.
Concluzie
Comediile lui Caragiale conţin în substrat ideea că lumea este un circ care nu-şi încheie niciodată reprezentaţiile.
Dramaturgul se dovedeşte încă de la debut, prin această piesă, un fin cunoscător al nuanţelor limbii române, al psihologiei umane şi al artei teatrale. Caragiale reprezintă pentru dramaturgia noastră ceea ce înseamnă Eminescu pentru poezie.
Opera lui Caragiale, în ansamblul ei, oferă imagini accentuat satirice ale societăţii româneşti a timpului său, fără a se îndepărta însă de o analiză profundă şi veridică a personalităţii umane a tuturor timpurilor.
Comicul şi tragicul reprezintă două coordonate între care se desfăşoară spectacolul lumii caragialiene. Universul tragic este ilustrat de nuvelistică - O făclie de Paşte, în vreme de război, Păcat, Două loturi - de unele dintre schiţe, cum ar fi Inspecţiune, dar şi de singura sa dramă, Năpasta.
Comediile - O noapte furtunoasă, Conul Leunida faţă cu Reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului - şi cea mai mare par te a schiţelor alcătuiesc un univers comic atât de original şi de românesc, încât a pătruns adânc în conştiinţa noastră culturală; multe din replicile şi situaţiile caragialiene ne apar spontan în minte, lucru ce dovedeşte că opera marelui dramaturg a trecut testul timpului.
Viziunea sa clasică este proiectată într-un spaţiu concretizat istoric. Dialogul strălucit naşte comicul care subliniază contrastul dintre esenţa şi aparenţa omului, în încercarea lui de a se afirma social, politic, cultural.
Fenomenul parvenitismului, mecanismele şi tipurile umane specifice constituie substanţa comică a celor patru comedii.
Temă. Elemente de structură şi compoziţie. Personajele.
O noapte furtunoasă este o comedie în două acte, publicată în anul 1879 şi marchează debutul dramaturgului. Având ca fundal o intrigă de mahala, provocată de confuzie - Rică Venturiano caută pe Ziţa în casa lui Jupan Dumitrache - Caragiale aduce sub luminile rampei mizeriile şi ridicolul unei lumi ce se vrea „burgheză". Acţiunea se derulează rapid, într-un spaţiu limitat - odaia -, exteriorul părând a nu exista.
Mesajul este cât se poate de clar: lumea din interior este o copie în miniatură, grotescă a lumii de-afară.
Actul întâi aduce în scenă toate personajele, familiarizează pe cititor şi spectator cu o lume populată de negustori parveniţi de tipul lui Jupan Dumitrache zis şi Titircă- Inimă-Rea, cherestigiu şi căpitan în garda civică, de reprezentanţi ai forţei publice, cum este Nae Ipingescu, de „amploaiaţi" ca studentul gazetar Rică Venturiano, de „dame bune" ca mahalagioaicele Veta şi Ziţa, de oameni de încredere cum este Chiriac sau de slugi proaste ca Spiridon.
Povestea de amor dintre Veta şi Chiriac, cel care păzea „onoarea de familist" a stăpânului său înşelându-l în propria-i casă, subliniază grotescul acestei lumi.
Cel de-al doilea act îl prezintă pe Rică Venturiano într-o dublă postură comică: demagog liberal şi amorez. Acest june-prim îndrăgostit de Ziţa, îi trimite acesteia un bileţel de amor şi poezele erotice în care-i jură că o iubeşte „la nemurire", declarându-se „Al tău pentru eternitate şi per toujours".
Prins de Jupan Dumitrache, care-l bănuia că i-a ştirbit „onoarea de familist", nu uită să debiteze tiradele „democratice", menţinându-se într-o situaţie comică ce putea deveni tragică. „Intelectualul" în devenire pe scara socială este bucuros că aventura lui se încheie prin căsătoria cu cea pe care o căuta şi iubea, Ziţa. Găseşte că este momentul să-şi facă cunoscute ideile liberal-democratice pretinzând că nu are altă politică decât „suveranitatea poporului", pentru că, motivează el, „box populi, box dei", variantă proprie pentru „vox populi, vox dei" (Vocea poporului este vocea zeilor); deviza lui civică este cât se poate de „liberală": „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!".
Comicul rezultă aici, ca de altfel în toate comediile lui Caragiale din contrastul dintre esenţă şi aparenţă, din grotescul situaţiilor, din limbajul semidoct al eroilor.
„Ambiţul" şi „onoarea de familist" ale lui Jupan Dumitrache sunt grav compromise de omul său de încredere, Chiriac, amantul soţiei saie Veta, dar el îşi poartă coarnele liniştit după ce s-a „convins" că bănuielile lui „nu erau fondate".
Veta încearcă prin postura de amantă să recupereze deficienţele unei căsătorii formale. Iubirea ei pasională pentru Chiriac devine comică în scena limpezirii situaţiei creată prin confuzie de Rică Venturiano prin modul în care se străduieşte să-şi dovedească fidelitatea în faţa amantuiui şi nu a soţului.
Limbaj. Tipuri de comic.
Psihologia personajelor din O noapte furtunoasă e evidenţiată de limbajul pitoresc al mahalalei, care transformă situaţiile tragice într-un comic spumos.
Triunghiul conjugal format din Jupan Dumitrache -Veta - - Chiriac este imaginea celui de mai târziu din O scrisoare pierdută. Diferenţa este dată doar de stratul social pe care-l vizează dramaturgul.
Comicul de nume este şi el evident, mai ales în cazul „bagabontului" Rică Venturiano. Numele lui are sonoritatea necesară unui june student la drept, jurnalist cu vederi liberale, aflat în căutarea marii iubiri care să-l propulseze ca „dipotat", cum zice Ipingescu sau, în varianta „vizionarului'' Jupan Dumitrache, după „Cum combate el, poate să ajungă şi ministru".
Personajele feminine poartă nume care nu au nimic comic în sine. În cazul lor comicul este al categoriei sociale pe care o reprezintă - mahalaua Caragiale a reuşit să le treacă în registrul comic imprimând realităţii concepţia lui, astfel încât Ziţa şi Veta au căpătat rezonanţe comice.
Celelalte personaje poartă nume specifice ocupaţiei lor: Jupan Dumitrache -negustor, Chiriac - un fel de administrator al casei şi ajutor în le negustoriei iar Spiridon - sluga, ucenicul celor doi. Nu trebuie să trecem cu vederea că primul dintre personajele amintite are şi o poreclă -Titircă-inimă-rea. n acest caz comicul este creat prin inversarea raportului dintre structura interioară a personajului şi realitate.
Concluzie
Comediile lui Caragiale conţin în substrat ideea că lumea este un circ care nu-şi încheie niciodată reprezentaţiile.
Dramaturgul se dovedeşte încă de la debut, prin această piesă, un fin cunoscător al nuanţelor limbii române, al psihologiei umane şi al artei teatrale. Caragiale reprezintă pentru dramaturgia noastră ceea ce înseamnă Eminescu pentru poezie.
Tag-uri: comedie, literatura |
- Baltagul - rezumat pe capitole (71338 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - demmonstratie-opera lirica (27402 visits)
- Caracterizarea comisului Ionita (24518 visits)
- Comentariu - Fantana dintre plopi (23303 visits)
- Caracterizarea lui Lefter Popescu din Doua loturi de I.L.Caragiale (19400 visits)
- Oda (in metru antic) - comentariu (17660 visits)
- Comentariu - Dorinta de Mihai Eminescu (16444 visits)
- Dorinta de Mihai Eminescu - comentariu literar (14276 visits)
- Viziunea despre lume reflectata intr-un basm cult studiat - Eseu (13127 visits)
- Comentariu - Testament (12418 visits)
- Psalm - Tudor Arghezi - comentariu literar (12026 visits)
- Comentariu - Cuvant de Tudor Arghezi (11345 visits)
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu (11134 visits)
- Hanul Ancutei - comentariu (10679 visits)
- Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea
- Eseu despre Dimitrie Cantemir
- Referat despre Scoala Ardeleana
- Vasile Alecsandri- Pasteluri
- Nicolae Filimon Ciocoii vechi si noi
- Junimea si "Convorbirile Literare"
- Revedere
- Patul lui Procust de Camil Petrescu
- Mihai Eminescu - Prezentare generala
- Sara pe Deal de Mihai Eminescu
- Oda in metrul antic de Mihai Eminescu
- Scrisoarea I de Mihai Eminescu
- Luceafarul de Mihai Eminescu
- Prelungiri ale Clasicismului si Romantismului - George Cosbuc, Intrducere in arta Poetica
- Dreptatea Leului de Grigore Alexandrescu - Incadrarea in epoca. Definitia Fabulei
- Satira Duhului meu de Grigore Alexandrescu
- Umbra lui Mircea la Cozia de Grigore Alexandrescu
Categorie: Comentarii - ( Comentarii - Archiva)
Data Adaugarii: 22 November '11
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :